în loc de bună dimineaţa

Prima cană de cafea s'a consumat în timpul în care bei un pahar cu apă.
Pun deja de a doua, adicţia îşi cere dreptul incontestabil de a fi satisfăcută.
La următoarele voi încerca negocieri, deşi nu prea îmi imaginez ce pot da la schimb.
În schimb,cuvintele dansează în horă de iele dacă le administrez în cantităţi industriale licoarea magică.
Pe vremea cînd îmi permiteam să o savurez, cafeaua se descompunea în papilele gustative în imagini şi sunete, cristalizînd apoi în aromă şi zîmbet.
Fericirea era suma dintre o cafea, o carte şi linişte.
Acum rareori le mai prind împreună.Citesc ciuntit în tramvaiul 32, în dimineţi în care ochii nu ascultă comanda creierului, pe retină nu rămîne imprimată nicio impresie, doar zbor de pagini goale în tramvaiul cu o mie de feţe. Cafeaua o beau întrerupt, iau guri mari, dacă aş putea să o păstrez pe cerul gurii şi să o divizez poate i'aş recunoaşte prietenia. Cel mai adesea uit de ea, o găsesc rece, străină, bosumflată. Oftez şi eu.
Citesc şi la întoarcere, în căldură toropitoare, reluînd paginile ce nu s'au trezit dimineaţa o dată cu mine. Cuvintele, însă, se topesc în metalul tramvaiului, formînd aliaje de care mi'e frică să mă ating.
De linişte nu spun nimic. Nici nu aş mai recunoaşte'o, în eventualitatea în care aş revedea'o.
Cafeaua cu numărul doi a dat în clocot, colorînd în maroniu albul aragazului.
Îmi frig limba în graba mea de trezire.