doar pentru că sunt obosită, şi sunt un pic melancolică, şi un pic tristă, şi un pic somnoroasă, şi pentru că marea la telefon nu a făcut decît să sublinieze durerea tălpilor pe asfalt,îmi deschid un pic, cît pentru o bătaie din palme sau o intersectare a genelor, sufletul, şi-l las să spună, dezicîndu-mă de titlul de proprietate asupra lui : vreau să mă placă şi pe mine cineva exact aşa cum sunt.
nici mai copilăroasă, nici mai serioasă, nici mai încrezătoare, nici mai puţin ironică, nici mai vorbăreaţă, nici mai sociabilă, nici mai puţin cititoare, nici mai puţin, nici mai mult, ci în proporţiile astea, între care oscilez totuşi.
da, să mă placă cum nici eu nu ştiu că sunt.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu