nu-i plăceau duminicile, mai ales cele călduroase şi înşelătoare asupra timpului. o făceau să creadă că-s leneşe, se alintau pînă mai tîrziu sub ceaceafurile albe, ascunzîndu-şi realul în căni cu desene vesele, pline cu cafea aromată şi în spatele cuvintelor, musai răcoritoare, asemenea unui cub de gheaţă trecut, uşor, peste piele.
ar fi găsit ceva de făcut, cu siguranţă, să ude florile sau să iasă prin parc, să citească acolo, gîdilată de insecte şi fire de iarbă, însă numai gîndul o obosea, ar fi trebuit să se pieptene, să se îmbrace, să aleagă o carte, să se încalţe, să fie atentă să încuie uşa.
şi-ar fi putut face un ceai, răcoritor, poate lichidul ar mai fi trezit-o niţel, nu are însă chef şi cu asta basta. încruntă ameninţător şi virtual sprîncenele gîndurilor ce formează un roi în jurul bretonului,de-acum crescut şi cumva încadrat în normal.
şi-a tras o fustă de culoarea muştarului pe ea, o poartă pe post de rochie fără bretele, şi-a strîns părul într-un fel de minipămătuf,şi-a proptit spatele într-o pernă galbenă, mestecă zgomotos o gumă mentolată şi sparge baloane,îşi aminteşte că a văzut, mai demult, o pijama pe care era desenat Micul Prinţ, şi o încearcă o uşoară părere de rău că nu s-a lăsat pradă entuziasmului de a fi a ei. ochii i se opresc asupra tabloului mic, verde, din care se ridică patru maci, de-un roşu contrastant şi violent,dar parcă atît de fragili pe tulpinile lor subţiri, asemenea firelor de aţă cu care se cos nasturii, doar o adiere de vînt de-ar bate prin cameră şi s-ar culca la pămînt. se simte şi ea, acum îşi dă seama, un mac, cel de-al cincilea. însă niciun curent de aer nu clatină calmul enervant al acestei duminici.
se ridică şi caută, printre cd-uri, nişte jazz, singurătatea i se loveşte, continuu, de degete şi ochi,ar trebui să-i cumpere o cămaşă de forţă.
se gîndeşte, a cîta oară, oare, că nu-i plac duminicile, dar ştie că se minte, e doar un fel de a-şi motiva indiferenţa pentru tot.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu