Zilele de luni seamănă uneori cu acele medicamente amare la văzul cărora strîmbăm din nas, dar le înghiţim, altfel cum să ne punem pe picioare sănătatea şi să ne continuăm periplul? Zilele de luni, în special cea de azi, sunt agasante şi sufocante, parcă ai fi greşit hainele dis de dimineaţă, îmbrăcîndu-le pe ale altcuiva, şi acum eşti în centrul atenţiei, te privesc zeci de ochi înceţoşaţi, pe lîngă faptul că hainele străine te strîng şi-ţi provoacă mîncărimi.
Zilele de luni au pretenţii mari şi se răzbună că-s primele după duminicile paşnice şi libere, zilele de luni încorsetează şi înăbuşă senzaţii, astupînd timpul trecutului cu tic-tacul orarelor.
Dar zilele de luni se şi sfîrşesc, bosumflate , tot zile de luni vor rămîne mereu, asemenea unor dureri de gît îngrozitoare, cu voce răguşită şi lipsită de orice chef.
Apoi vin zilele de marţi, cînd e altceva. Hainele se lărgesc puţin, respirăm mai bine.
La capul patului s-au aliniat siropuri, prafuri, lămîi, linguriţe şi ceşti, plus un borcan gras cu miere. plus o voce hîrîită, cu care nu am reuşit să mă fac înţeleasă, a trebuit să încetinesc ritmul şi viteza, asta chiar în mijlocul unei filosofări aparte, cu o trompă cam surdă la sfaturile mele.
M. s-a întors de la mare cu tenişii plini cu nisip, i-am încălţat zîmbind de dimineaţă, visasem oricum că-mi intrase apă sărată în urechi, prin difuzorul telefonului şi nu făceam decît să desenez, pe orice suprafaţă, corturi, tălpi, scoici, pălăriuţe de stuf, cearceafuri îmbulinate şi valuri tulburătoare.
Pentru că e luni aproape de capăt, nu mai am timp să scriu despre duminică.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu