am înghiţit somnul ca pe o formă de uitare, o soluţie rapidă, dar de scurtă durată, nu am făcut decît să mă zvîrcolesc, probabil am şi vorbit în somn, cînd am deschis ochii credeam că am să mă trezesc cu vocile prietenilor,spunîndu-mi că am ajuns la vamă si am dormit îndeajuns.
acum timpul şi-a pus carapace de melc şi nu prea am ce face în privinţa asta, trebuie să-mi ascult gîndurile, altă soluţie nu am,trebuie să înţeleg că nu aşa este viaţa, într-o alergătură, cu viziuni imaginare, cu trecutul pe acasă doar pentru odihna minimă a trupului, cu ideea că am oricum pe cine mă baza să aibe grijă de lucrurile concrete.
nu, nu aşa este viaţa pe care mi-o doresc. chiar şi cititul şi-a pierdut din frumuseţe, se face doar chinuit,fragmentar, prin autobuze şi tramvaie, şi uneori noaptea, cînd trec cu greu de cîteva pagini doar să-mi dau seama că nu am rămas cu nimic. dar nu văd, oare, că de fapt nu fac decît să mă golesc aşa?