se pare că în viaţă, cînd pierzi ceva foarte mult dorit, primeşti altceva în schimb, nu neapărat nedorit, doar suprapus temporal cu celălalt lucru. poate mie aşa mi-a fost dat, în loc de Budapesta să primesc Pink Martini.
Lalu a făcut acest lucru posibil, şi îi mulţumesc, altfel nu aş fi ieşit din casă, probabil aş fi stat cu ochii în gol,mult, mult, mult timp.
Pink Martini cîntă cu pasiune şi tandreţe , iar complexul de instrumente îţi trezeşte simţurile, purtîndu-le prin multe scenarii şi mişcări. Pink Martini este un colaj de oameni ce dau căldură, aşa mi s-a părut. La mine nu a ajuns decît pe jumătate, restul se topea în negura supărării şi a dezamăgirii.
Cel mai mult mi-a plăcut saxofonul, poate şi pentru că omul ce-l mînuia avea un soi de tristeţe inexplicabilă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu