tic-tac,tic-tac,îmi spun ceasurile din urechi.
cînd am să am timp şi mai mult chef de glumit pe tema asta,am să recapitulez,dacă nu m-am trezit nici pînă acum, sînt singură că noaptea ce va urma o va face. să aflu şi altfel de singurătăţi, nu-i aşa, dacă tot afirm că îmi sînt pe plac.
îmi e puţin teamă, de necunoscut,de (ne)somn,de plictiseală, de tăcerea ce va umple călătoria. vor trece,toate. şi sînt sigură că vor fi meritat.
tic-tac,e vremea să mă îmbrac şi să trag bagajul roşu după mine. prima oprire, la buletinul cel nou şi cald probabil ( mulţumesc din suflet doamnei care s-a răţoit iniţial la mine, însă apoi m-a ajutat), apoi la gară, unde oricum nu voi fi decît un anonim.
tic-tac, se înfurie cerceii ceasuri, ce-au vegheat cîndva alte somnuri, mîngîindu-le tîmplele şi hrănind caii cu roşcove.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
e ciudat cum ne hrănim cu imaginile din viaţa altor oameni. îmi place atât de mult ce văd atunci când scrii, încât mai niciodată nu ştiu ce să scriu. şi vreau să-ţi scriu, vreau să ştii că te citesc.
verde ursuz,cu mult drag şi tristeţe am citit cuvintele astea.nu vreau să-ţi placă atît de mult încît să ţi se pară de neatins imaginile create. mai mult decît orice, vreau să reuşesc să fiu umană.
Trimiteți un comentariu