duminică, 10 aprilie 2011

somnul inspre o duminica

pentru ca samburii de caisa se gasesc acum si in tuburi, pentru ca pliculetele de ceai de iasomie lasa urme de chihlimbar pe foile de matematica fara nicio formula, pentru ca decuparea somnolentelor are loc sub un clopot verzui de sticla ce pe vremuri tinea loc de pestera furnicilor, pentru ca azi te-ai pitit sub talpa stanga, intre ciorap si balerinul palid roz, pentru ca mi-am trecut mana prin fata ochilor de atatea ori pentru a surprinde de e soare sau nor, pentru ca vantul e misel si se strecoara, dar poate nu e vina lui ca eu sunt plina de goluri prin care isi face de cap, pentru ca, insirate, gandurile formeaza un tunel intunecat caruia nu i-a fost stabilit inca finalul, pentru ca inghititul prafului este masa mea zilnica, alaturi de cate un mar acrisor, pentru ca habar nu ai ca ma gandesc, din nou, fara inteles, la tine.
pentru ca sunt slaba si doar om, pentru ca peticile nu au fost cusute potrivit, pentru ca nu vreau asta, ci doar, un timp, numai vieti de cate o zi. usurel-usurel, ca incetinirea unui carusel caruia i-a sarit un arc, inclinand un calut aproape paralel cu pamantul.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

promisiune

avem sa fim bine, asa, cu sensul diferit fata de ceilalti, cu mainile la ochi in alegerea drumurilor, cu genunchii juliti de atatea tentative de sarit din copac.
iti spun acum ca asa are sa fie, atomi gravitand haotic, maini indesate cu nesat prin carti si imagini, suflete inghitite printr-o singura clipire, pietre sprijinite in stomac, guri amarui zambind prea devreme resemnat,teorii si demonstratii perfecte in privinta sentimentelor, usorul schiopatat al visului si multele cochilii de melc prin care ne traiesc fricile.

are sa fie bine, ma auzi?

vineri, 8 aprilie 2011

doar un pic iti cer, nu mai mult, promit, roteste manivela si intoarce-mi ochii in palmele ce stiu sa zboare si fara aripi de pescarus. pune-ma pe scaunul cu trei picioare si lipeste-mi buzele cu leucoplast, pune-ti urechea deasupra sanului stang, sa asculti, fara cuvinte, cum te-as putea iubi.
scartaie vantul prin crapaturile desenate in epiderme, un caleidoscop ar arata sotron desperecheat si anapoda numerotat, eu am trecut prima prin gaura cheii, si tot astept, de primaveri, sa te arati si tu. inapoi nu mai pot razbate, m-am facut mare.

iti cer, doar o data apropie-ti de mine povestile si lasa-ma sa plang pentru ca nu esti tu.

masurand din comparatii

in fiecare noapte se face din ce in ce mai frig si din ce in ce mai intunecat. din ce in ce mai multe taceri si din ce in ce mai putine stari de veghe constiente.
in fiecare dimineata noaptea isi lasa din ce in ce mai multe gene si din ce in ce mai pregnante muscaturi. din ce in ce mai caraghioase cuvinte, sarite cu vederea, din ce in ce mai nereusite apropieri, rezolvate cu cioburi.
noaptea picioarele se dezmortesc greu, uneori adorm la dus, cu apa fierbinte siroind pe pielea de-acum prea tare sa mai simta ceva, iar ochii taie ceata in copii de stele, sa fie din ce in ce mai putin dureros. din ce in ce mai des insa, este inchis peste tot.

miercuri, 6 aprilie 2011

aprilie paralel

cum se infioara luminile sfasiate de nuanta, mergand asa, agale, de-a lungul zilelor, strivindu-si mucuri de tigara si umplandu-si pumnii cu aerul ploios si un pic ierbos.
cum se aduna, ca-ntr-o matca,cazaturile sigure ale randunicilor,venind de departe, in urma ecoului. de-abia apuca cerul sa se apropie de fruntile noastre, sufland fum nervos se interpun nori negri, doar din orgoliu.

e liniste, e cald, lumina e bolnavicios de incruntata, cu toate astea iti cere parca sa-i dai o imbratisare, asa cum poti tu, chiar si cu mainile la piept, in semn de autoaparare.

aprilie,acum doi ani, era altfel. pe atunci exista inca, la fel de palpabila ca resemnarea de-acum, posibilitatea. si povestea scafandrului, cu toate celelalte completari ce murmurau ca are sa fie, curand, altfel.

acum doi ani, aprilie a deschis ochii si m-a privit pe mine, nu stiu de ce. am mancat pietre, tu le dadeai de-a dura prin cuvinte.

recenzia unei insomnii

o vreme au latrat cainii. apoi noptii i-au cusut o panglica de catifea in jurul buzelor, numai sa se poata auzi si somnul celor inchisi intre pene uscate de albatros. aveau sa ajunga toti asa, cu praf de caramida imprejurul ochilor, subit hipnotizati de perpendicularele taieturi ale unei simfonii anonime.
apropie-te, sunt numai doi pasi pana la bordura ce te desparte de inalt si cu cat eziti mai mult, cu atat plamanii se dilata si incep sa tremure de frica. te uiti la mine cu ochii albiti, s-au scurs pupilele prin vene, pana in pamantul de sub talpi, poate peste cateva anotimpuri are sa creasca un ceas cu cuc.
ma pipai din varful cuvintelor peste care rastorn la intamplare piper si ienibahar, gadiland peste masura pisicile ce-ar roade, doar de amuzament, oase de dinozaur.
o vreme n-am spus nimic, dar ma gaseai oriunde. eu si un sac gol,de rafie. asteptam o vorba, sa ma pot opri pe loc. niste straini mi-au dat o mandarina, asa ca m-am uitat indelung dupa ei, sa le farmec drumurile.
patul e pitic si scartaie cand iti apropii buzele de gatul meu, sa adulmeci noptile insingurate si mincinoase, le-am insirat o data la uscat pe franghie, insa tu erai plecat si s-a facut soare.
nu stii cu ce sa incepi, eu ti-as spune sa arunci cu zarul intr-o cana de cafea ciobita, sa ma tragi de par in diminetile un pic amare, sa te joci de-a v-ati ascunselea la vremea liliacului, sa incerci sa ma iubesti.

luni, 4 aprilie 2011

(nu) ar trebui

curand au sa se scuture copacii nevrotici de prea multa seva si diafane culori pigmentate, talpile plate sau tocurile-cui vor calca vociferant petalele rusinate de prezenta lor acolo, pe jos, insa acum, chiar acum, deschide orice fereastra si gaseste punctul-lumina ce-ti va parea, din obisnuinta si resemnare cu plictisul, imposibil. cu toate astea, e real.
zilele nu ar trebui sa fie inghesuite in haine scortoase si cu prea mult zel apretate, fiecareia ar trebui sa i se ia, asa, procentual si crescator, cateva clipe de limpezire.
insa vietile se (pe)trec asemenea crengilor efemer inflorite.
cu o zi inainte de ieri ni s-au spus toate minciunile. Apoi a plouat, rar si fraged, ridicand din sprancene a nestiinta doi ochi, unul de caprioara, celalalt de vulpe. Eu mergeam stramb pe muchia de vest a trotuarelor, cu o umbrela invizibila care sa ma acopere de ploaia de ieri. Ar fi trebuit sa-ti spun si tie, nu te mai fastaci, are sa ne vada omul-conturnegru de pe peretele rosu, cu ochii sai perfect rotunzi si goi, dar am tacut, facandu-ma ca nu-l vad din cauza fumului si a muzicii, si te-am ascultat,chipurile, cu amandoua urechile.

am capatat, asa, progresiv, acest obicei, de a diminua sirul cuvintelor rostite pe zi,si nu spun ca e altfel decat pana acum, e numai cu mult mai prezent, stapanindu-mi astfel "scaparile" si cantarindu-mi, riguros, asemenea unui negustor constiincios, cuvintele.

capul meu e o sala de biblioteca, inca friguroasa, unde intra cat mai incet posibil, sa nu deranjeze pe ceilalti, semne de intrebare de diferite varste, cu cate o cafea sau ceai negru, pregatiti sa-si petreaca, de-acum, primaverile in cautarea transformarii in puncte sau semne de exclamare.