miercuri, 15 iunie 2011

si asta e ceva

ai facut ochii mici si ai clipit nenumarat pana sa se limpezeasca privirea de straturile verticale asezate fara chef de duca asupra vederilor tale. ai lasat pleoapele sa-si umfle un pic marginile, asemenea buretilor imbibati cu apa, pana sa apuci sa le tragi fermoarul pentru somn.
ce galagie era azi in tramvai, si cate interactiuni paralele, si cata nedumerire din partea mea, imaginandu-mi mucoasa mea gastrica data pe o razatoare pentru morcovi. cu durerea aceea iradiind in tot corpul, luand o forma oarecum palpabila, muscand din buze si strangand unghiile in palme, ce galagie izbitoare era azi in tramvai, ce galagie inutila pentru tot ce nu se va spune niciodata.
pasii inapoi nu gasesc urme familiare,cand ai sa pricepi? haide, lasa totul asa cum e acum, or veni si zile mai bune, rotindu-se pe circumferinte oarecum surprinzatoare, oarecum create din fire de cupru.
mai ai putin si te dezbini, dar rotitele se intrepatrund in continuare, oarecum inert, oarecum bolnavicios, oarecum inutil. semnele sunt sterse, nicio usa nu mai poarta usturoi si niciun cuvant nu trece prin lemn.

marți, 14 iunie 2011

mai mult sau mai putin

si trecura zilele, desculte pe caldaramaul incins, lasand urme usor deformabile, usor ignorabile, usor inefabile, iar pleoapele au stat numai inchise. s-au rasturnat tacerile, colectionand urechi fara timpan de la pietonii intamplatori. rar, s-au innegrit si au tras de clopot, plimband printre dinti, cu indarjire, pamant mort.

de-atunci, automat, zilele s-au petrecut la unison, golind, cu certitudine, reactiile de furie anterior sigure.

sunt ca un pahar gol, ciobit un pic pe circumferinta, plin de amprente si pete, in care se mai aseaza din cand in cand cate o floare rupta de pe marginea drumului,dar pe care nimeni nu-l spala cu apa proaspata.

cu toate acestea

"pe femeia asta, asa cum e acum, cu oase subtiri ca niste andrele, eu am s-o iubesc cat voi trai", isi spuse el dand drumul fumului gros. chiar si singur de voi trai, atat imi va ajunge. stinse lampa de veghe cu abajur verde si lasa tigara sa se stinga incet, ca un oftat venit de departe, dintr-o amintire de ceata.

pe femeia asta, asa cum a fost ea, au iubit-o multi barbati, unii cu gesturi, altii doar prin cuvinte, cei mai multi i-au mangaiat doar formele cu ochii lor nesatiosi. asa cum e ea acum, femeie-peste, o iubeste doar el, in fiecare timp pe care il spun diverse ceasuri, in fiecare segment de umbra ce inregistreaza momentul zilei.

o iubeste fragmentar, rupandu-i bucati din corp si aducandu-le aproape de el, unde le analizeaza cu pricepere, intorcandu-si apoi mainile asupra unui snop de foi mototolit si pigmentat, notand furtunos tot felul de nazbatii, analogii precare si dansuri desperecheate.

dar mai ales cand ploua, si in baltoace se strecoara un ultim sunet despaturit, el o iubeste cu patima, cu totul si de-a valma, iar mainile nu-i stau o clipa, ii umbla prin pupile, sorbind verde si viu, iar ea nici nu clipeste, doar oasele ii stralucesc si sunt alunecoase, au racoarea ghetii, iar lui ii vine sa muste , numai de nu i-ar fi frica.

pe el nu l-a iubit nimeni, niciodata.

sâmbătă, 4 iunie 2011

eu nu imi amintesc cum s-a intamplat sa te pierd. doar ca intr-o zi, pe la amiaza, nu am mai vrut sa te simt. si cum inainte imi dadeai insomnii, acum adorm o data cu gainile, uneori chiar inaintea lor, le aud uneori soaptele de noapte buna si burzuluitul penelor.nu am incotro, trebuie sa se poata si asa, cu toate ca as fi putut afirma fara pic de nesiguranta ca noi doi vom fi impreuna mereu, bineinteles, cu zile bune si zile mai putin bune, cu nopti albe si zvarcolitoare, cu scrasnet de creion nervos si fasii de hartie ametite.

nu-mi mai gadili buricele degetelor, scrisule. si lumea mea s-a facut o soseata, in care imi incap berechet cele doua ganduri pe care le am si pe care le tot schimb, cand la calcai, cand in varf.

chiar si postul asta merge de ghemotoc aruncat pe fereastra, sa-si puna ploaia ostasii pe el.