vineri, 30 aprilie 2010

run for your soul

Noaptea îşi desface acoperişurile asemenea păpuşilor ruseşti, roţile şi somnul mîncînd cu poftă din asfalt pentru a se săra, la capăt, din spumă şi nisip umed.
Nici nu ştiam că dorul mi'e atît de mare. plămînii sînt nerăbdători, degetele freamătă, iar frica am ascuns'o la fundul bagajului, sub sacul de dormit.

joi, 29 aprilie 2010

cioburi albastre



frica oglindirii în bucăţi tăioase

sâmbătă, 24 aprilie 2010

despre somn, numai de bine

Îţi era bine aşa cum te întinsesei, cu toate lucrurile din cameră împrăştiate, ca şi cum furtuna căpătase mîini lunguieţe cu care pătrunsese înăuntru şi dezordonase dezordinea preexistentă.
Respirai molcom, oboseala intrase pînă şi în actul acesta reflex, inevitabil. Simţeai cum praful îţî schimbă mirosul pielii, cum se cantonează în epidermă şi începe să gîdile.
Ai să înghiţi somnul cu totul, cu pofta tuturor celulelor tale, avide acum doar de activitatea metabolismului bazal. Presimţi tresăturile inerente şi poate visele fragmentate. Ţi se plimbă mărgele de plumb pe sub pleoape, corpul e o bucată de lut moale, deocamdată întrucîtva asemănător unui semn de întrebare.
Şi cu toate astea, cu pierderea voită de sine şi captivarea în casa somnului, acolo unde contează doar să nu te împiedici de coşmaruri, cu tot bolovanul ce ţi s'a legat de glezne şi te trage puternic în adînc, deschizi palma, răsfirînd degetele şi mîngîi singurătatea.

vineri, 23 aprilie 2010

înapoi la punct

Fericirea se sare într'un picior, în timp ce pielea ni se umezeşte în aerul de primăvară, şi se ciufuleşte la răspîntia vînturilor. De ce stai atît de departe, abia îţi simt respiraţia printre degete cînd îţi pipăi, cu atingeri de bumbac, ochii şi genele şi obrajii şi sprîncenele şi colţurile gurii şi gîndurile şi zîmbetele şi visele.
Vino mai aproape, azi am să'ţi dau voie să'mi vezi sufletul, i'am pus rochie verde şi pantofi înalţi, l'am parfumat discret şi l'am învăţat să'ţi vorbească frumos.
Nu'ţi fie teamă, demonii şi păianjenii şi balaurii şi bufniţele dorm, le'am pus în cuştile lor şi am încuiat cu lacăte.
O singură regulă trebuie să respecţi însă : să nu spui nimănui ce vei vedea, oricît de mult vei simţi nevoia să vorbeşti despre asta. Nici măcar mie să nu'mi spui, nu vreau să ştiu ce vei vedea sau ce gust ţi'au lăsat substanţele îmbibate în sufletul meu. Şi să ai grijă să nu te rătăceşti, am încuiat paznicii cu ochi vigilenţi şi limbi de foc, dar culoarele labirintice rămîn aceleaşi, aşa că nu te aventura prea departe, nu vreau să te simt mereu acolo, rătăcit, în căutarea permanentă a unei ieşiri.
Fericirea se visează doar cu un ochi închis, în timp ce ne alergăm în spatele oglinzilor crăpate şi ne punem piedică cu picioarele descălţate, mîngîierile tălpilor închizînd în ele stoluri de păsări captive într'o bucată de piatră.
Şi'ai să pleci intr'o zi, o ştim amîndoi, şi vei aduna, într'un singur pumn toate operaţiile matematice pe care le'am îndeplinit ritualic, uşile se vor închide calm în urma ta, va fi linişte şi voi desena dorul pe pereţi, o dungă pentru fiecare zi, între spaţii voi scrie drumul întoarcerii în mine, şi'mi vor creşte maci din unghii, adormindu'mă în timp ce'ţi caut pleoapele printre genele mele.
Într'un moment de nonsens te vei întoarce şi nu vei recunoaşte locuinţa trecutului, o cameră colorată în gri din cap pînă în picioare, cu un fir de mac veştejit în cel mai întunecat colţ. Vei zîmbi amar, aşa cum numai tu ştii, vei deschide fereastra şi vei arunca macul aerului, ştiind că i'ai dat, chiar şi pentru o fărîmă de timp, iluzia zborului.

marți, 20 aprilie 2010

ordinul Chiroptera

Îţi miroseau mîinile a liliac cînd alergai înapoi,de mă luai pe umeri şi ne puneam un palton gigantic,deveneam un singur om, cu picioarele tale şi capul meu.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd împleteai idei din miez crud de cuvinte culese ca pe castane. Te ştergeai de batista albastră cu iniţialele tale într-un colţ şi-ţi părea rău cînd îţi spuneam că degetele tale poartă pigmentul liliacului.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd împărţeai, atent şi uitîndu'te aproape cruciş, bucata de hîrtie creponată în trapeze, cercuri şi romburi. Pe care le lipeai apoi, folosind buricul arătătorului de la mîna stîngă, îmbibat în aracet, pe-o bucată de carton;aşa se năşteau personajele traperombocercoparalelipipedice, cărora eu le puneam, din boabe de piper negru şi alb, guri, nasuri şi ochi.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd ne săruta ploaia, după închiderea abruptă şi zgomotoasă a umbrelei cu coaste de metal şi rochie verde, şi-o porneam, după nori,pe firul îngust şi întins al gîndurilor fără noimă.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd ne găsea dimineaţa leneşi sub cearceafurile proaspete şi aprilie ciocănea în geamurile de după care noi îi scoteam limba.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd te împiedicai de corturile din hîrtie, cînd străzile îţi dădeau bobîrnace în tălpi, cînd citeai de la sfîrşit cîte o carte, cînd pipăiai, neîncrezător, toate formele de bufniţe aduse de mine acasă, cînd spălai zîmbetele de oboseală şi le prindeai pe sfoara de uscat cu minicîrlige cu chipuri de minianimale, cînd puneai furnici pe portativ şi litere în supa aburindă, cînd ne jucam de-a baba oarba cu copiii din cartier,cînd aprindeai luminile în toate camerele, să sperii spiritele rele, cînd ascundeai de mine dulceaţa de nuci verzi, cînd îmi desenai iubirea cu cretă albă, într-un şotron strîmb.

joi, 15 aprilie 2010

e vremea să mă uit, cruciş,la paşii vieţii prin praful străzilor şi să mă caut, speriată, în fiecare atom de nepătruns.

marți, 13 aprilie 2010

Lui M. îi e frică de narcisele albe din vaza transparentă, mie îmi par morişti din acelea de hîrtie lucioasă, cu care ne jucam, în vînt, cînd eram mici. Par firave pe lujerele lor înalte şi subţiri, între degetele mele se adună ca un mănunchi de ochi cu irizaţii roşii şi galbene, colorîndu'mi amprentele şi lipindu'mi aripi de petale albe la întretăierea visului cu realitatea.
M. le zîmbeşte împăciuitoare, doar ea le'a ales din găleata verde de plastic.
Crescute sub moliciunea pleoapelor, oasele peştilor argintii înţeapă uşurel, iar balamalele sunt ruginite, scîrţîie din ce în ce mai tare, ca şi cum o trompetă ar suna foarte aproape de tine, tam-tam-tam, anunţînd o furtună sau, cine ştie, din întîmplare, doar liniştea de după, cînd fiecare lucru îşi găseşte locul, peştii îşi pun solzii şi se aruncă în apă, balamalele se ung cu vaselină şi închid uşi, trompetele întregesc orchestra, iar tu, departe de tine, privindu'te prin inevitabil, nu poţi decît să închizi ochii şi să te afunzi în moliciunea de dincolo.

duminică, 11 aprilie 2010

Numără'ţi degetele şi ţine minte, buricele lor trebuie să încadreze perfect rama unui tablou cu natură moartă.
Numără'ţi cerurile, să nu te încurci, atîtea cîte îţi ies la această unică numărătoare, în atîtea te vei putea înveli cînd va fi vremea să suferim de frig.
Numără'ţi visele şi drămuieşte'le, unghiile lor roşii se vor opri la un moment din crescut, şi'atunci nu vor rămîne decît apusuri gri.
Numără'ţi cuvintele pe care le mai ai, doar din ele vei putea să le vorbeşti ochilor ce te vor asculta, rostogolindu'şi orbitele asemenea sugativelor ce netezesc pete de cerneală.
Numără'ţi păsările din suflet şi invaţă'le să cînte,cînd sunetele exterioare vor amuţi, doar aceste flaşnete îţi vor tulbura apele sufletului.

vineri, 9 aprilie 2010

gînd de'o secundă

Narcisa ce valsează între degetele mele, ruptă din buchetul ei, e singurul lucru real din ziua de azi, numai despre ea se poate spune că va fi la fel şi pe viitor, cu cît o privesc mai atent şi drept în ochi, cu atît mi se pare că seamănă mai mult cu un extraterestru , în cîteva secunde îşi va căsca gura şi îmi va muşca degetele, colorîndu'le în galben, ca atunci cînd nu sînt atentă şi împroşc cu rivanol.

miercuri, 7 aprilie 2010

si vous avez un reve,donnez-lui une chance de se realiser

Suntem amîndouă leneşe azi. M. încă doarme, e ciufulită şi cufundată în moliciunea somnului, altfel mi'ar fi apostrofat mîinile tastatoare.
Din coate mi se scurg amintiri recente şi se depun , asemenea reziduului rămas după calcinare, la fiecare colţ stîng de stradă, sprijinindu'şi membrele obosite de scoarţa încreţită a copacilor.
Zilele astea capricioase, în care plouă cu petale efemere,furtunos şi cu zgomot de pietre lovind violent asfaltul, se ceartă, arţăgos, cu tot ce le iese în cale, au ceva în mod special cu umbrelele-acoperiş şi cu încălţările gumate-rezistente la apă. Mai că le'aş pune cîte o broboadă, dar în culori terne şi nisipoase, le'aş instala o băncuţă din lemn scorojit într'o intersecţie mare şi le'aş lăsa acolo, dar le'aş lua puterile. I'aş lăsa pe oameni să fie cum vor. Mă întreb dacă ar şti cum. Dacă eu aş şti cum.
Abia acum începe să (mă) doară cu adevărat. Sînt un străin ce se îmbracă cu hainele mele, dar care se dă de gol la fiecare oglindire în băltoacele fragmentate de petale rotunde, micuţe.

marți, 6 aprilie 2010

unele zîmbete înnegresc

Îmi pare rău că n'am ştiut să nu împletesc cuvintele tale în visări frumoase şi că nu am alergat cu frica în braţe, lăsînd în urmă golul şi coloana mea vertebrală, întreagă.
Îmi pare rău că mi'am dezlipit amintirile de pe suflet şi că am uitat gustul tincturii de pelin, în timp ce mîinile tale îmi mîzgăleau cu vopsea verde pereţii peşterii.
Îmi pare rău că m'am descălţat de frică şi că nu am pus piciorul în prag, atunci cînd de atîtea ori aş fi spus "stop".
Îmi pare rău că nu mi'am dat seama că şi tu poţi minţi, că odată stabilit jocul, regulile se aplică, dar se şi pot încălca.
Îmi pare rău că m'am uitat pe mine doar pentru a mă regăsi, peticită, de o mînă neîndemînatică, ce a pus alandala bucăţi de material nepotrivite.
Îmi pare rău că am uitat cine sîntem, cine sînt eu, nu aşa, nu ascunzînd, nu rănind, nu riscînd prietenii pentru o furtună într'un pahar cu apă, pentru cuvinte goale şi momente împăienjenite.
Îmi pare rău,ne'am jucat prost, am stricat mecanismul ce punea în mişcare atît de multe, şi nicio baterie nu îi va reda tumultul.

duminică, 4 aprilie 2010

really offtopic

Nu ştiu cum să fac să înţelegi, cum altfel decît ce am scris pînă acum şi necuvintele adresate.
Nu am nimic cu tine, îmi eşti indiferent, mă amuză chiar încercarea ta, poate crezi că nu ştiu care's motivele ei. (tragerea de mînecă a celorlalţi şi nu iniţiativa ta).
Ce m'a surprins şi m'a blocat este dualitatea şi seninătatea cu care ai jonglat cu ea.
Aşa că, dacă ţi s'a atras atenţia că ar trebui să te simţi vinovat şi încerci astfel să "refaci", încetează.
Pentru mine e bine aşa, să nu'ţi mai vorbesc niciodată.

calmul liniştii

Îmi imaginez cum ar fi fost să mă îmbrac constant în linişte, aşa cum ziua asta şi'a desprins fusul orar din plămîni şi a rămas goală în faţa mea, şi moale, şi călduţă la atingere, şi blîndă cu ideile dispersate, şi tămăduitoare cu semicercurile violacee agăţate sub ochi drept semn de avertizare, şi atît de drag mie tăcută, şi cu suflet galben cusut din clopoţei de narcise galbene.
Piaţa de flori e vie la ora la care unii din noi sîntem încă în pijamale, freamătă şi te gîdilă sub nări şi în ochi, se negociază preţuri, mănunchiurile groase stau în găleţi de plastic şi ademenesc.
Cumperi toată aleea,laşi acolo tot ce ai, te acoperi de lalele, frezii, crini, zambile şi narcise cu petale bătute,chiar mănînci cîteva petale, să colorezi organele, pleci cu căruţa prin oraş,se opreşte lumea şi spune "ce nebunie!".
Eu am fost cuminte, la şapte dimineaţa nu se trezise încă niciun năstruşnic care să mă îndemne la prostii, chiar m'am înroşit cînd mă strigau ţigăncile să'mi dea flori ieftine, dar eu căutam narcise albe şi'am căutat în zadar, apoi am pus mîna pe o bucată de soare în care nu mi'am ars decît somnul şi'am plecat de pe strada cu flori, o dată cu oamenii ce le trînteau în sacoşe mari de rafie, maltratîndu'le, ascunzîndu'le, ignorîndu'le, ducîndu'le mai departe, să le vîndă de două sau chiar trei ori mai scump.
Eu îmi ţineam "cana cu soare" aproape, în tramvai erau puţini, majoritatea bătrîni, uitîndu'se la mine cu zîmbete împăciuitoare sub care ascundeau, poate, făpturile lor mai tinere.
Nu cred că aş putea trăi cu mine liniştită, însă această zi, cu lumini calde de origini diferite, mă întregeşte, imperfect, dar mai mult decît am fost vreodată.
Îmi e dor de M.

imaginary me

warning signs

În aburii leneşi ce cresc din smalţul căzii îmi înfig adînc tălpile crăpate de nanoacele prin ale căror goluri nu se plimbă acum decît degete butucănoase şi orbecăitoare. Se rup fîşii înguste de aer condensat pentru a împacheta cochet toate urmele ce m'ar putea incrimina, nu o să mă poată nimeni acuza de plimbări prin lanuri verzi şi înalte, mîngîiate de vînt şi de piele,sau de cocoţatul retinei pe florile surprinse azi a fi aprins crengile de lumini albe presărate discret cu buline colorate.
Pe suprafaţa riglei, segmentată în kilometri din punctul de vedere al unei furnici, patinează mărgele rotunde în care se oglindesc, deformîndu'se, impresiile unei încercări eşuate de a scrie coerent.

vineri, 2 aprilie 2010

dedublare

Umbrele păreau petalele unei flori abia deschise,săgeţi cu direcţii diferite, nedumerite de copertele negre cu care povestea le aştepta, în locul soarelui care să le încălzească.
Mestec fire de iarbă, azi mi'am înecat vederea în crudul verde şi mi'am lăsat sufletul să'şi întindă coastele la umbra lor în timp ce restul de mine respecta conştiincios traseul, încălcînd însă monotonia prin forfecări de cuvinte cu oameni dragi, contemplarea unui geam spart, în cioburile căruia s'au pieptănat balerinii albaştri şi visarea cu ochii pe dinăuntru a unui mănunchi gros de narcise albe.

joi, 1 aprilie 2010

prăfuiri spiraliceşti

Răsuflarea nopţii e rece şi pătrunde uşor prin oboseala dată cu praful celor şase staţii de tramvai pe care azi le'am parcurs, ca şi alţi oameni, aşezîndu'mi talpa pantofilor pe piatra indiferentă.
Miros a oglindă spartă cu mişcări lente, asemenea drumului unui melc de la punctul A la punctul B pe'o foaie de hîrtie în care distanţa dintre cele două puncte este egală cu suma pătratelor formate pe diagonala foii.
Am obosit. Sînt omul-cîrcel, cel care vede umbre printre crengile copacilor şi le dă nume, plasîndu'le în spaţiu şi timp, cel care ieri a mers cu ceasul la mînă, fără să observe că i s'a terminat bateria, toată ziua a indicat numai o oră, în jurul prînzului, douăsprezece şi douăzecişipatru, cel căruia îi e dor de oameni, cel care aşteaptă,încă, să găsească sensuri şi amănunte pentru care să zîmbească.
Alunec pe suprafaţa lucioasă a unei spirale din plastic şi ameţesc, muşcîndu'mi buzele pînă la sînge, să nu ţipi, îmi spun, nu arăta frica, la un moment dat vei ajunge undeva, te vei opri din alergat şi te vei scufunda în ochiuri calme, pictate în culori pastelate.