Îmi imaginez cum ar fi fost să mă îmbrac constant în linişte, aşa cum ziua asta şi'a desprins fusul orar din plămîni şi a rămas goală în faţa mea, şi moale, şi călduţă la atingere, şi blîndă cu ideile dispersate, şi tămăduitoare cu semicercurile violacee agăţate sub ochi drept semn de avertizare, şi atît de drag mie tăcută, şi cu suflet galben cusut din clopoţei de narcise galbene.
Piaţa de flori e vie la ora la care unii din noi sîntem încă în pijamale, freamătă şi te gîdilă sub nări şi în ochi, se negociază preţuri, mănunchiurile groase stau în găleţi de plastic şi ademenesc.
Cumperi toată aleea,laşi acolo tot ce ai, te acoperi de lalele, frezii, crini, zambile şi narcise cu petale bătute,chiar mănînci cîteva petale, să colorezi organele, pleci cu căruţa prin oraş,se opreşte lumea şi spune "ce nebunie!".
Eu am fost cuminte, la şapte dimineaţa nu se trezise încă niciun năstruşnic care să mă îndemne la prostii, chiar m'am înroşit cînd mă strigau ţigăncile să'mi dea flori ieftine, dar eu căutam narcise albe şi'am căutat în zadar, apoi am pus mîna pe o bucată de soare în care nu mi'am ars decît somnul şi'am plecat de pe strada cu flori, o dată cu oamenii ce le trînteau în sacoşe mari de rafie, maltratîndu'le, ascunzîndu'le, ignorîndu'le, ducîndu'le mai departe, să le vîndă de două sau chiar trei ori mai scump.
Eu îmi ţineam "cana cu soare" aproape, în tramvai erau puţini, majoritatea bătrîni, uitîndu'se la mine cu zîmbete împăciuitoare sub care ascundeau, poate, făpturile lor mai tinere.
Nu cred că aş putea trăi cu mine liniştită, însă această zi, cu lumini calde de origini diferite, mă întregeşte, imperfect, dar mai mult decît am fost vreodată.
Îmi e dor de M.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu