marți, 29 septembrie 2009

ploaie de toamnă

În lumina clară a amiezii de azi, vazînd totuşi lucrurile anapoda, m'am aşezat cuminte pe banca vopsită cu roşu bătrîn, derivat din toamnă, pe care bunicii aşteaptă să sune clopoţelul, întîmpinînd cu mîini ridate şi calde gălăgia micuţilor, privind prin ochii lor într'un trecut şters şi ceţos, către o altă şcoală şi alte mîini.
Tenişii îmi trepidau pe asfalt, ar fi vrut să se ascundă în nuanţe de maroniu, să probeze şi să aleagă, degetele întorceau tacticos paginile cărţii, gustul cuvintelor ordonate era dulce-amar.
Poc, poc, poc.
Ridic privirea încruntată. În acelaşi timp, iar poc, poc, poc.
Castane căzînd, rîzînd cristalin în timp ce lovesc caldarîmul, luîndu'se parcă la întrecere. Unele mai mici, altele mai mari, unele perfect rotunde, altele un pic deformate, pocnind vesele.
În lumina clară a amiezii de azi a plouat cu castane , rîsul de pe bancă găsindu'şi rostul în poc, poc, poc.

vocaţie?

seară culcată de'a curmezişul pe masa mică, cu o lumînare în mijloc şi'un pumn de crizanteme proaspete, pe care ne'am întins ideile într'un joc de ping pong scăpat de sub control.
cîte un pahar şi jumătate de vin,douăzeci de ţigări şi patru mîini încercînd să'şi ia zborul, remarcînd , într'un final, că aripile nu's suficient de puternice.
idei năstruşnice s'au împletit armonios cu fumul gros, planînd o clipă, apoi închizîndu'se în neant.
toamnă cu şal arămiu pe umeri şi paşi îngropaţi în mozaic de frunze.

luni, 28 septembrie 2009

dilemă asupra visului

Cînd noaptea aproape a sărutat, sfioasă, dimineaţa, am visat bolovani. Mulţi. Învelişul lor nu a găsit nimic de spus urechii mele. Mi'am răsucit trupul în jurul unuia, nicio vibraţie. Tăceri dense, cortine în spatele cărora se deghizează negrul, suprafeţe diforme şi cocoşate, gînduri secrete chircite pe pămîntul arid.
Am visat bolovani. Piatră grea, închisă în ea însăşi.
Să'i urnesc?

duminică, 27 septembrie 2009

here it is

Vocea lui Cohen capătă alte intonaţii , versurile se răsucesc, se alintă , se depărtează doar pentru a se apropia din nou, într'un joc cu reguli încete, cu propria clepsidră, din care timpul se măsoară altfel.
Cînd am învăţat cum să'l ascult eram într'o cameră în care se creşteau poveşti, lăsate la dospit pe la colţuri rotunde şi umbrite. Fiecare notă făcea să vibreze geamul, siluetele noastre îşi distorsionau aparenţa, se făcea tot mai tîrziu.
O plajă pustie cu bucăţi de scoici în care să'mi înţep simţurile, o mare vineţie şi furioasă, un cîntec tulbure în care pot de'acum să'mi abandonez amintirile.
Îmi e nesuferită starea asta dormitîndă, nimic nu are sens în lumea mea oricum făr' de sens.


....here it is
Asculta mai multe audio Muzica

clipe de luciditate dînd din coate printre fragmente de divagaţii de orice fel.

mi'am imaginat omuleţi din plastilină coborînd pe frînghii la mine în gît şi bătînd cu seriozitate cuie ascuţite şi lungi, apoi penetrîndu'mi oasele, suflînd cu viscol şi foc.
mi'am imaginat o vrăjitoare deasupra unui cazan în care bolboroseau broaşte şi alge, agitînd cu un băţ cuvinte de deochi, în care zilele mele cu plimbări şi dans să se transforme în pumni de pastile colorate, căni de ceai cu miere şi lămîie, straturi de pături, somn bolnav şi voce de băbuţă.
o să mă fac bine, dar duminica se face şi ea luni.

miercuri, 23 septembrie 2009

un tren din tramvaie

Îmi tot doream să merg într'o dimineaţă pe jos, să mă trezesc în pietre cubice şi claxoane de mîini nervoase, să mă privesc în geamurile la care nu aşteaptă nimeni nimic, să pipăi zidurile părăsite, pline de igrasie, să imaginez vieţi de'ale mele în casa cu perdea în loc de uşă, să ronţăi covrigi calzi.
Un tramvai a deraiat azi.
De ajuns pentru a se crea un mic haos, în care eu mi'am aranjat pantofii în ordinea obiectivelor, un om singuratic între zeci de perechi de picioare grăbindu'se undeva, privind amuzat un şir de şase sau şapte tramvaie aşteptînd cuminţi la jumătăţi de staţie,in lumina somnoroasă a dimineţii.
Ne'aşteptau pe noi, să alegem alt drum.

luni, 21 septembrie 2009

fărîmiţare de sticle

vrei să ne decupăm seara după acelaşi şablon? meticulos şi cu foarfece bine ascuţite, să începem de la mijloc, să ne poticnim un pic la sfîrşit, evoluînd cînd ne apropiem de început.
vrei să ne punem amprente de licurici şi să ne jucăm de'a baba oarba, să începem de cînd te prind eu pe tine, să luăm o pauză cînd obosesc licuricii şi să ne oprim cînd mă legi la ochi?
vrei să patinăm pe lac de unghii, julindu'ne degetele în genele celuilalt, alunecînd în caleidoscop?
spune'mi, vrei?

contururi

în ţipătul străin al ciorilor, planînd deasupra gîndurilor mele.
printre degetele de la picioare, desfăşurîndu'se fire de curcubeu ofilit.
din umbrele pe care nu le (mai) recunosc doar după nume.
între pietrele de care'mi lovesc cuvintele.
pentru a îmbrăca pustiul.
din hîrtie creponată, la încheieturi cu fermoare metalice.
între pînze de păianjen, înfăşurate pe fuioare de mătase tăioasă.
printre lupe ce distorsionează visele.
în alfabetul tăcerii.
pentru a fugi pe aproape.

vineri, 18 septembrie 2009

joi, 17 septembrie 2009

dincolo de faţadă

aşteaptă perechi de ochi mari ce'au adunat în ei şi tristeţe, şi durere, dar şi o sumedenie de întrebări, destul de asemănătoare cu cele pe care le puneam şi noi cînd nu înţelegeam de ce e cerul atît de aproape şi totuşi nu poate fi atins, de ce frunzele sînt verzi doar o parte din an, de ce trebuie să trecem pe verde şi nu pe roşu, "de ce'uri" adunate în zîmbete şi răbdare.
sînt poveşti triste, compuse din analize, dosare, investigaţii,diagnostice, injecţii, tratament, medicamente, operaţii,dar al căror parcurs se încearcă să fie schimbat.
sînt oameni ce se vor îmbrăca în culori şi surprize pentru un final altfel.
sînt nopţi nedormite,idei împrăştiate, multe convorbiri telefonice, multe cumpărături, dar şi mult suflet şi speranţă.

Dincolo de faţadă, în următoarele trei zile ( asemenea petrecerilor din basme), "Paşi către viaţă" vă aşteaptă în faţa Teatrului de Comedie, cu frînturi de idei despre cum am putea schimba în bine, evadînd în acelaşi timp din cotidian.

miercuri, 16 septembrie 2009

Vînzătorul de umeraşe

Un bătrîn vinde la colţ umeraşe, întinse pe pagini din ziarul de ieri, după mărime, de la cele mai mici la cele mai mari.
Oamenii se grăbesc, puţini îl privesc, nimeni nu se opreşte.
Bătrînul se uită parcă cu mirare şi amuzament la picioarele ce îi trec prin faţă, fumează ţigară de la ţigară, le aprinde una de la alta, într'un şir ce pare fără sfîrşit, cîte ţigări poate ascunde prin buzunare?
Eu las să se facă din nou roşu, al şaselea deja, îmi tot fac curaj să vorbesc cu bătrînul, aş vrea să'i cumpăr umeraşele, prea pare învăluit în mister, nu'l pot lăsa la colţ de stradă, ignorat de toţi.
După alte cîteva ezitări mă apropii şi'l întreb încet cît ar vrea pe toate , mă priveşte prin fum, de departe, are ochii apoşi, mi se face frig, aş vrea să plec, dar rămîn.
Mă întreabă gros dacă sigur am să le folosesc pe toate, eu nu ştiu să mint, mă înroşesc şi'i spun că nu, nu am atîtea haine pe care să le agăţ în dulap. Zîmbeşte amar, un zîmbet abia creionat, îmi ia palma dreaptă între mîinile sale aspre şi'mi spune, în rotocoale de fum, că pe umeraşele astea nu se agaţă haine, ci speranţe.
Şi că ele nu se agaţă în dulap, ci de suflet, cele mici sunt pentru dorinţe mici, ca atunci cînd îţi doreşti să plouă, cele mijlocii pentru cînd vrei să ai o zi bună, iar cele mari îs pentru oamenii dragi. Mai există un tip de umeraş, cel mai mare , pe care se agaţă speranţa secretă a fiecărui om, dar pe acesta nu îl are de vînzare, ele trebuie construite din gînduri şi fapte bune.
Mă roagă să'i cumpăr un pachet de ţigări. Cînd mă întorc îmi întinde un pachet din ziarul de ieri, în care atîrnă greu umeraşele.
Nu ştiu cum să'i mulţumesc, orice cuvînt îmi pare de prisos.
Am să caut să fac loc fiecăruia. Mai ales celui mare.

luni, 14 septembrie 2009

contrast

(Suntem) pietricele gri, mărunte, răsfirate în lanuri de levănţică.

dezagregare

Îi priveam spatele aplecat pe marginea patului. Mi'am apropiat palmele şi am mîngîiat pielea şi coastele,citind în buricele degetelor aşa cum citesc orbii în Braille- toate tăcerile ce au să fie capturate între noi, toate vîrfurile de amintiri ce ne vor răni, toţi paşii făcuţi de'acum schiopătînd( nu voi mai fi eu stîngul şi el dreptul), toate frigurile în care mîinile noastre nu vor mai construi fluturi.
Nu s'a întors să mă privească, nici măcar pentru o clipă.
Ştiam că e deja singur, cufundat într'o ceaţă groasă, căutînd o lume trasată din linii de cretă, poate un şotron cu opt căsuţe în care să se joace de'a baba oarba pînă cînd va uita ce am fi putut fi.
Lumina slabă cădea oblic pe spatele lui.
M'am întors cu faţa la perete,din degete îmi atîrnau ţurţuri.

duminică, 13 septembrie 2009

eu din mine

În vîrful degetului mic de la mîna stîngă am scrijelit cu sămînţă de sînziană o uşă mică, cît un bob de fasole.
Şi prin uşa asta mică de tot ies eu din mine, atunci cînd stau la coadă la magazin, cînd sunt blocată în trafic, cînd îmi vine să plîng, cînd mă cert cu cineva, uneori chiar şi cînd dorm.
Cîteodată ies pe furiş, călcînd cu grijă interiorul tapetat, curgînd asemenea unui lichid dens, luînd forma unei adieri de vînt sau a unei frunze, valsînd.
Cîteodată ies în fugă, bombănind şi trîntind uşa de epidermă,direct într'un tunet urîcios sau într'o castană lovind violent asfaltul.
Cîteodată ies calmă, îmi iau la revedere politicos, încui uşa de trei ori, cobor cu liftul şi merg la plimbare, în ţinutul în care fîşii de curcubee se bandajează unele pe altele şi oamenii scriu doar pe hîrtie.
În tot acest timp, eu cea fără mine, aştept cuminte să plătesc sau să înaintez, tac sau plîng.
Mă întorc mereu,mai devreme sau mai tîrziu, uneori cu idei de schimbare şi renovare, alteori cu dor.
Mi'e bine cînd pipăi degetul mic al mîinii stîngi.

sâmbătă, 12 septembrie 2009

artificii

Întinse mîna să o cuprindă dar îmbrăţişă aerul. Zîmbi somnoros, gîndindu'se că în curînd ea îl va trezi, ceasul său deşteptător cu rîs zglobiu. Deschise pe jumătate ochii, cearceaful încă purta forma trupului ei, un fir de păr castaniu se ondula pe faţa de pernă. Îl prinse între două degete şi'l înfăşură, derulînd în lungime bătăile sale de inimă.
Îl sunase cu o seară înainte anunţîndu'l că'i aduce un cadou. Cînd îi deschisese uşa, ea toată era ca o haină proaspăt spălată din care curgeau şiroaie de apă.
Îi spusese : "Ţi'am adus ploaia. Poftim." , şi'l îmbrăţişă.
Pielea ei mirosea a proaspăt şi buzele îi erau sărate. Tremura, ar fi vrut să o facă mică-mică, să o ţină în mîini şi să o încălzească, aşa cum îşi încălzesc oamenii pumnii iarna. După ce o ascunsese într'un prosop mare şi pufos, pusese de ceai şi camera se impregnase cu miros de marţipan.
Dintr'o pungă de hîrtie pe care ea o scosese din altele două de plastic le zîmbiră bezele proaspete. Noaptea se lăsase în linişte la fereastra cu perdele gălbui, închizîndu'le pleoapele, el încă gustînd ploaia de pe umărul ei.
Acum o aştepta. Însă îndată ce prinse să asculte zgomotele casei tăcerea fu singurul răspuns pe care îl primi. Îşi spuse că probabil a ieşit să cumpere ceva, poate se terminase cafeaua , poate o prietenă îi ceruse ajutorul. Dar ea nu pleca niciodată aşa. L'ar fi trezit cu siguranţă.
Se plimba prin casă cu gîndurile aiurea, în bucătărie cănile ce le încălziseră sufletele cu o seară înainte fuseseră spălate şi acum stăteau cuminţi la uscat, iar borcanul cu cafea era pe trei sferturi plin. Cînd se întoarse în dormitor găsi pe parchet, într'un colţ, tricoul în care dormise ea, un tricou mai vechi de'al lui. Îl desfăcu şi din mînecile sale scurte căzu un bileţel scris pe'o bucată de hîrtie maronie, ruptă din punga în care adusese bezelele.
Îi tremurau mînile, abia reuşi să despăturească biletul, literele nu aveau logică, păreau furnici ce nu voiau deloc să stea locului. Într'un final reuşi să citească : " Bună dimineaţa, leneşule! Cum ştiu că altfel n'am să te scot din casă, m'am gîndit să'ţi fac dor de mine! Te aştept în părculeţul de după colţ, voi purta o beretă roşie şi un strop de ploaie în palmă."
Furnicile se transformară în stol de păsări, în rîsul lui şi al întregii camere, luminată brusc de cuvintele hîrtiei maronii.
Uşa se închise liniştită în urma lui.

marți, 8 septembrie 2009

Doar aşa


Umbra,Nicu Alifantis
Asculta mai multe audio Muzica
Himerele îmi dau tîrcoale, înnodînd gîndurile răzleţe în ghemotoace făr' de început sau sfîrşit, paşii mi se rătăcesc în rotocoale de fum pe drumul ce'ar putea duce unde sufletul nu ştie să ajungă.
-A trecut mult timp.
-Aşa e.
-Cînd te'ai întors?
-Abia ce am ajuns.
-Şi cît rămîi?
-Nu ştiu, depinde.
-De?
-De mine.
-Doar de tine?
-Da.
-Păi atunci nu depinde. E doar alegerea ta.
-Poţi spune şi aşa.
-Pentru tine e acelaşi lucru?
-În mare parte da.
-Te'ai schimbat.
-Da? Nu mi se pare.
-Mie da. Ce ciudat că ne'am întîlnit aşa, întîmplător.
-Nu e ciudat. E doar un fapt. Nu căuta interpretări.
-Cum zici tu. Mi'e frig, vrei să mergem undeva să bem ceva? E o cafenea chiar pe colţ.
-Sunt obosită. Prefer să merg acasă.
-Atunci te conduc. Ieşisem doar să mă plimb.
-Nu'i nevoie. Rămîne pe altădată, bine?
-Poate că părerea mea nu contează, dar felul în care te porţi acum, noua ta atitudine, indiferenţa privirii tale, nu eşti tu cu adevărat în toate astea.
-Dar cum sunt eu cu adevărat? Ce te face să crezi că poţi răspunde la întrebarea asta mai bine ca mine?
-Ştii prea bine.
-Nu, nu ştiu. Înţeleg doar că vrei să mă schimbi, că te uiţi la mine cu ochii vechi, de dinainte să plec, fără să încerci măcar să vezi că nu mai sunt, că nu mai pot fi aceeaşi. Are să ţi se pară egoist , aşa cum ai judecat probabil şi fuga mea, însă nu am de gînd să mă prefac. Uite, m'am întors să văd dacă mă pot adapta vouă, eu cea de acum.
-Şi?
-Şi nu a fost nevoie decît de patru minute ca să'mi dau seama că locul meu nu e aici. Nu va fi niciodată. Îmi pare rău.
-Mie nu. De fapt ai rămas aceeaşi. Cauţi ceva ce nici nu tu ştii cum se cheamă, nimic concret sau palpabil. Locul tău nu e niciunde, pentru că nu vei alege niciodată.Îţi e frică să construieşti fie şi măcar un amărît de castel din cărţi de joc.
-Şi ce dacă? Asta sunt şi asta e.
-Nu, nu merge aşa. Pentru că în toată joaca asta "de'a tine" finalul nu poate fi decît unul, singurătatea. Şi tu nu eşti singură, oricît ai încerca.
-Nu te mai pot asculta. Plec.
-A trecut prea mult timp.
-Aşa e.

luni, 7 septembrie 2009

Reţetă pentru seara

O linguriţă de miere aurie şi vîscoasă se prelinge în cana dolofană cu romburi de jad, peste lichidul de culoarea cuprului, împrăştiind în eter miros de migdală şi marţipan.
Un pled moale şi alb înveleşte tălpile goale proaspăt bălăcite în gel de duş.
Salteaua verde umbros mîngîie spatele îmbrăcat în pijama dungată.
Privirea şi degetele se împletesc în tavanul pictat de himerele gînduri, transformîndu'l în cer şi ploaie.
Somnul intră pe fereastră, traversînd pe vîrfuri podeaua şi oprindu'se asupra frunţii mele, acolo unde cele mai banale întîmplări se metamorfozează întotdeauna în dileme.

În sfîrşit

Adormitoarea aromă a viselor ce mă pîndesc la colţ de chihlimbar îmi zbate pleoapele în aripi de fluture.
Străzile sunt oglinzi incerte în care umbrele tremură, unduindu'şi formele şi strănutînd zgomotos sub paşii anonimilor.
E vreme de înfofolit şi lenevit.
E vreme de înţepat în căsuţa verde a castanelor şi de dansat cu frunzele.
E vreme de umbrele în culori vii şi zîmbete din ceşti aburinde.
E vreme de stat la fereastră, numărînd fulgerele şi aşteptînd furtuna.
E vreme de ascultat muzică în surdină şi de citit alene.
E vreme de amintiri şi de aşteptări ascunse, de dorinţe spuse doar sîmburilor de fructe.
E vreme de mîini încălzite de alte mîini.
E toamnă, în sfîrşit.

joi, 3 septembrie 2009

Cîte trucuri mai ai?

Ţi'ai pus pălărie de magician, ai suflat în pumni şi mi'ai dăruit un iris.
Ai agăţat de pantaloni bretele roşii şi ai modelat un balon în formă de arici.
Ai încălzit ierburi într'un cazan mare de alamă şi mi'ai schimbat paşii viitorului.
Ţi'ai acoperit faţa cu o mască şi'ai recitat versuri dintr'o carte fără coperte.
Ai cumpărat un nas de clovn şi mi'ai spus că noi doi suntem altfel.
Cu bagheta magică te'am transformat într'un broscoi şi te'am aruncat în iaz.

miercuri, 2 septembrie 2009

rezultat

Leapşa s'a transformat într'un basm, aici.
Mulţumesc Madelinei gospodinei.