artificii

Întinse mîna să o cuprindă dar îmbrăţişă aerul. Zîmbi somnoros, gîndindu'se că în curînd ea îl va trezi, ceasul său deşteptător cu rîs zglobiu. Deschise pe jumătate ochii, cearceaful încă purta forma trupului ei, un fir de păr castaniu se ondula pe faţa de pernă. Îl prinse între două degete şi'l înfăşură, derulînd în lungime bătăile sale de inimă.
Îl sunase cu o seară înainte anunţîndu'l că'i aduce un cadou. Cînd îi deschisese uşa, ea toată era ca o haină proaspăt spălată din care curgeau şiroaie de apă.
Îi spusese : "Ţi'am adus ploaia. Poftim." , şi'l îmbrăţişă.
Pielea ei mirosea a proaspăt şi buzele îi erau sărate. Tremura, ar fi vrut să o facă mică-mică, să o ţină în mîini şi să o încălzească, aşa cum îşi încălzesc oamenii pumnii iarna. După ce o ascunsese într'un prosop mare şi pufos, pusese de ceai şi camera se impregnase cu miros de marţipan.
Dintr'o pungă de hîrtie pe care ea o scosese din altele două de plastic le zîmbiră bezele proaspete. Noaptea se lăsase în linişte la fereastra cu perdele gălbui, închizîndu'le pleoapele, el încă gustînd ploaia de pe umărul ei.
Acum o aştepta. Însă îndată ce prinse să asculte zgomotele casei tăcerea fu singurul răspuns pe care îl primi. Îşi spuse că probabil a ieşit să cumpere ceva, poate se terminase cafeaua , poate o prietenă îi ceruse ajutorul. Dar ea nu pleca niciodată aşa. L'ar fi trezit cu siguranţă.
Se plimba prin casă cu gîndurile aiurea, în bucătărie cănile ce le încălziseră sufletele cu o seară înainte fuseseră spălate şi acum stăteau cuminţi la uscat, iar borcanul cu cafea era pe trei sferturi plin. Cînd se întoarse în dormitor găsi pe parchet, într'un colţ, tricoul în care dormise ea, un tricou mai vechi de'al lui. Îl desfăcu şi din mînecile sale scurte căzu un bileţel scris pe'o bucată de hîrtie maronie, ruptă din punga în care adusese bezelele.
Îi tremurau mînile, abia reuşi să despăturească biletul, literele nu aveau logică, păreau furnici ce nu voiau deloc să stea locului. Într'un final reuşi să citească : " Bună dimineaţa, leneşule! Cum ştiu că altfel n'am să te scot din casă, m'am gîndit să'ţi fac dor de mine! Te aştept în părculeţul de după colţ, voi purta o beretă roşie şi un strop de ploaie în palmă."
Furnicile se transformară în stol de păsări, în rîsul lui şi al întregii camere, luminată brusc de cuvintele hîrtiei maronii.
Uşa se închise liniştită în urma lui.