luni, 14 septembrie 2009

dezagregare

Îi priveam spatele aplecat pe marginea patului. Mi'am apropiat palmele şi am mîngîiat pielea şi coastele,citind în buricele degetelor aşa cum citesc orbii în Braille- toate tăcerile ce au să fie capturate între noi, toate vîrfurile de amintiri ce ne vor răni, toţi paşii făcuţi de'acum schiopătînd( nu voi mai fi eu stîngul şi el dreptul), toate frigurile în care mîinile noastre nu vor mai construi fluturi.
Nu s'a întors să mă privească, nici măcar pentru o clipă.
Ştiam că e deja singur, cufundat într'o ceaţă groasă, căutînd o lume trasată din linii de cretă, poate un şotron cu opt căsuţe în care să se joace de'a baba oarba pînă cînd va uita ce am fi putut fi.
Lumina slabă cădea oblic pe spatele lui.
M'am întors cu faţa la perete,din degete îmi atîrnau ţurţuri.

4 comentarii:

laura s. spunea...

cica batranii spun ca vremurile bune sunt inainte :)

arc-en-ciel spunea...

cît de înainte, dragă Laura? :)

laura s. spunea...

depinde de cat de in urma suntem:) lasand gluma la o parte, iti doresc sa fie cat mai aproape de tine (la cativa pasi de prichindel daca se poate).

arc-en-ciel spunea...

Laura, mulţumesc. Asemenea :)