luni, 28 septembrie 2009

dilemă asupra visului

Cînd noaptea aproape a sărutat, sfioasă, dimineaţa, am visat bolovani. Mulţi. Învelişul lor nu a găsit nimic de spus urechii mele. Mi'am răsucit trupul în jurul unuia, nicio vibraţie. Tăceri dense, cortine în spatele cărora se deghizează negrul, suprafeţe diforme şi cocoşate, gînduri secrete chircite pe pămîntul arid.
Am visat bolovani. Piatră grea, închisă în ea însăşi.
Să'i urnesc?

7 comentarii:

Darael spunea...

Nu, eu iti spun sa te ridici deasupra lor si sa admiri frumusetea jocului de sah in care bolovanii sunt cai, pioni, regi sau nebuni....

fedaykinn spunea...

in gradina
piatra rasarind -
liniste...

mosu spunea...

oarecum inexplicabil si impotriva primului impuls eu as zice sa nu; pietrele sunt facute sa sada, paserile sa zboare, iar florile sa infloreasca
daca n-au fost bolovani si au fost pui de urs cu blanuri grizonate si incovrigati ca aricii se va dovedi mai tarziu……

arc-en-ciel spunea...

Darael, nu ştiu cum să'i privesc de deasupra. în visul meu nu şi'au găsit loc în forme de şah.

Fedaykinn, într'adevăr, parcă au rădăcini din pămînt.

(pseudo)moşule, păi primul impuls e cel ce trebuie ascultat!

mosu spunea...

nu, nu, nu-i asa…
primul impuls este cel al epidermei, al corneei, al buzelor, al cojii, al vopselei, al camasii …
raspunsul adevarat nu putem sa-l dam decat decat dupa ce suntem patrunsi de ceea ce ne inconjoara, dupa ce ne amestecam cu aerul din jur, cu sunetele, cu nuantele, cu miresmele, ca intr-o imprastiere a inlauntrului in afara…….

laura s. spunea...

nu se poate sa treci mai departe, sa ii lasi pur si simplu in urma si apoi sa ii uiti?

arc-en-ciel spunea...

(pseudo)moşule, aşa e, cel puţin în teorie, căci eu mereu răspund primei idei ce'mi gîdilă mintea, poate de'asta adun mereu cioburi :)

Laura, nu'i aşa?