vineri, 16 octombrie 2015

exercițiu de amintire

Moartea trage cu ochiul la gurile noastre și cu urechea la ochii noștri. Din degete ni se scurg păsări, ba albe,ba negre, ca pe o tablă de șah pe care se aleargă numai nebunii. Între noi se așază oameni ce povestesc despre oameni ce își amintesc de oameni ce iubesc alți sau aceiași oameni pe care ii dor oamenii ce au uitat să fie om.
Caii au îngropat poveștile sub potcoavele proaspăt țintuite ce miros a încins. Atunci ne-am uitat cu toții capetele în pământul cu personaje, promițând că ne vom întoarce curând, la sfârșitul realității. Avea să fie totul roșu, caii aveau să poarte ochi blânzi și clari, cât să se vadă în ei un viitor verde.
Nu știu să spun ce doare sau cum se despică coșmarurile în mâinile bătătorite ale țărăncilor. Pe fereastră se observă o casă galbenă din care iese soarele, chiar și în acest încruntat octombrie.