gând spontan

Ei îi place să se înfășoare în cearceafuri proaspăt spălate și frumos mirositoare, aproape de senzația iernatică a rufelor ce îngheață, devenind nițel rigide dar atât de proaspete, ca aerul de munte sau ca prima atingere a îndrăgostitului. Asta în timp ce fumează țigări mentolate și exersează rujatul buzelor într-un pahar de vin; mai are multe de învățat, nici în copilărie nu se pricepea la colorat, întotdeauna depășea conturul îngroșat al diverselor personaje, dar cel mai mult o enervau exemplele- Albă-ca-Zăpada trebuia să aibă fusta galbenă, zebra să fie dungată alb-negru, Chip și Dale să poarte aceeași culoare și tot așa, o permanentă enumerare și imitare.
Ei îi place să înceapă cel puțin șapte cărți deodată și să nu termine niciuna, ca apoi să le uite pe toate. Îi place să se creadă bună, să observe oameni și să le ghicească defectele și fricile, i-ar plăcea să traiască în fiecare zi cu câte un alt străin, pentru a-i observa obiceiurile, ticurile, gândurile, discuțiile.
Ei îi place miopia, așa se poate strâmba pe motiv că nu vede clar.
Ei îi place să mintă, fără alt gând sau scop în afară de joc sau sistem de observație.
Ei îi place inutilitatea.
Azi a ales un ruj roșu rubiniu, asemănător vinului din pahar, poate curând, chiar mâine, va ieși din casă rujată.

temporary dive

  S-au adunat multe pe rafturile ce îmi căptușesc interiorul, ca într-o cameră în care nu ai timp sau chef să faci curat și se tot adună, claie peste grămadă, până când abia mai ai loc să respiri. Dar e prea târziu să te apuci acum să faci curat și ordine, e prea târziu și pare prea greu, așa că tragi ușa după tine și te prefaci că nu există, iar după un timp chiar uiți. Doamne ferește să ai nevoie de ceva de acolo, mai degrabă inventezi scuze, refuzi întâlniri, preferi să cumperi cărți noi în loc să le cauți pe cele împrumutate pentru a le înapoia.
  Nu știu ce să fac. Așa că stau, în loc să fac orice altceva. Mi se pare cumplit cum nu mă mai bucură niciun film, nicio carte, nicio îmbrățișare, nicio discuție, nicio melodie. Este static și albnegru și mut.
   M-aș bucura să nu fi fost așa, cu siguranță cea de acum câțiva ani nu se gândea la cea de azi așa, ca și cum aș fi parcurs deja toate etapele și toate stările și nimic nu mă mai poate surprinde, nimic nu mă mai poate clinti.
   Poate e nevoie de o asemenea confesiune pentru schimbare sau poate e numai punct. Nu înțeleg mai nimic din viața asta, doar că te poți lăsa așa ușor dus de val, încât minciuna se inventează practic singură.
   Cam așa

râsu' - plânsu'

Ne-am văzut ieri mai pe după-amiază, tot cald era, tu veneai de la preot, unde ți se tăiaseră chitanțe cu duiumul, fără să ți se spună însă la ce oră va avea loc ceremonia, doar sâmbăta e o zi aglomerată, nu mai putea mortul să aștepte un pic? Trecuseși și pe la locul în care va avea loc parastasul, să alegi meniul.
Erai îmbrăcată în negru și senină, chiar și în scurtul timp în care ai plâns amintindu-ți, ochii tăi erau limpezi. Am băut bere multă, oamenii tot intrau și ieșeau, numai personaje cumva, de nici nu ne puteam abține să nu îi observăm și să îi discutăm, poate un pic prea tare, poate un pic prea evident, dar aveam senzația că e o lumină în jurul nostru, blândă. Poate cu moartea în noi cu toții ne îmblânzim nițel, am vărsat un strop de bere pe podea pentru sufletul dumneaei, în acel moment totul era firesc, credința nu avea nevoie de contradicție.
Când am cerut ultimele două beri, una dintre doamnele de la Tormen a trebuit să se ducă la magazin să le cumpere, m-a înduioșat acest lucru, cu siguranță am fi acceptat un alt tip de bere, însă nici măcar nu s-a pus problema.
Ai vorbit frumos despre bunica ta, cu naturalețea pe care ți-o cunoștea poate mai bine decât oricine, ca despre omul ce te-a iubit necondiționat, s-a bucurat de tine și cu tine firesc, pentru care am băut bere și am râs și plâns cu viață.

sad songs for dirty lovers

   Diminețile târzii îți produc aritmii, o abatere a tictacului firesc al inimii, al pompării de sânge, al mecanismului ce determină înroșiri și respirație sacadată. E atâta liniște în jur, iar ție îți e frică să o asculți, așa că te dai repede jos din pat și aprinzi o țigară, pui de cafea, vorbești la telefon, pornești televizorul, speli (iar) din hainele de iarnă, cu gândul să recuperezi ce ai pierdut față de normal.
   Mănânci salată de pepene cu brânză feta, mentă și semințe de dovleac, bei un pahar de bere aromată, turnată din sticle numai bune de păstrat suc de roșii, cu dop ce zgomotocește la fiecare deschidere-închidere, citești în grabă " Și hipopotamii au fiert în bazinul lor", pagini întregi despre o generație trecută, neautomatizată, magnetizantă, alcoolică și sexuală. Sentimentul de vinovăție ce te tot încearcă devine abur, ramânând în urma lui numai un vag miros , impregnat însă în pereții bucătăriei , împreună cu cel de tutun.
  E o stare contradictorie cea pe care o traversezi- ai renunțat la ceva ce nu îți plăcea, ceva ce îți consuma timpul tău, te obosea și te întrista, erai un resort automatizat, iar acum? Oboseala e tot acolo, tristețea și mai evidentă, sufocarea permanentă.
Ai vrea să poți recunoaște că de fapt nu vrei nimic, te obsedează același gând- ce rost au toate? Or să treacă, fie că te-ai zbătut, fie că ai stat, lenevind, pe o canapea mov, privind cum se face seară portocalie din zi bleu.

mărturisire

M-am întors aici cu o oarecare speranță, nerecunoscută până acum, că lucrurile vor decurge lin. Am poveștile în mine, știu asta, câteodată chiar simt cum mă apucă cu mâinile lor cu multiple degete și ma sufocă de îmi dau impresia că nu voi supraviețui dacă nu le voi da aer să respire și ele.
Cu toate astea, există un blocaj atât de vechi și atât de înrădăcinat, încât ele rămân, în diferite forme, pe sfert, ciuntite, zimțate, înjumătățite si cu toatele uitate, pe undeva. Praful se depunde în straturi din ce în ce mai groase, păianjenii își clădesc bogate pânze întortocheate, eu închid ochii și mă prefac că timpul e tot de partea mea. Fără să am curajul să recunosc ca nu timpul e problema, nu acum, ci detașarea mea de acest loc, pe care îl iubesc și îl detest în aceeași măsură.
Îi iubesc asperitățile și fațetele, îi urăsc substraturile care par numai sa îmi arate ce ratez, cum aș fi putut ajunge dacă nu m-aș fi lăsat bătută.
Este o confesiune pe care o scriu greu, așa cum se tolerează și căldura acestor zile, în care hainele spălate se usucă în mai puțin de jumătate de oră, măcar un lucru bun, dacă zilele săptămânii ne țin în orașul ce nu se răcorește nici la miezul nopții.
Îmi e frică, de fapt. Că s-a terminat, această tumultuoasă și imprevizibilă relație a mea cu scrisul. Că e ca și atunci când pui în mașina de spălat multe perechi de șosete colorate și după ciclul de spălare cumva, fără logică, pe frânghie nu întinzi mai mult de trei sferturi din ele. Și rămân desperecheate, bietele. Ca și parcursul celor scrise aici, în acest timp- o acută și iremediabilă senzație de desperechere.

din taxiul Apolodor

   Sa nu uit, sa se intipareasca clar, sa nu uit, domnul taximetrist avea parul alb, asculta muzica populara pe care a schimbat-o crezand ca nu ne place, sa nu uit, a povestit cu gingasie de sotia ce i-a murit acum trei ani, nu au avut copii, e singur dar nu trist, sa nu uit, a vorbit cu impatimire despre comertul fructelor si legumelor- dumnealui cumpara numai produse romanesti, merge la Obor, sa nu uit, usturoiul il cumpara numai pe funie, sambata are sa mearga sa cumpere un pepene, e vremea lor deja, acasa il va scoate din sacosa, il va spala, ii va face harakiri, il va taia in bucatele de diverse forme geometrice, sa nu uit, le va imparti in casolete pe care le va lua zi de zi, in geanta frigorifica, in taxiul in care nu accepta pe orisicine, sa nu uit, a mai povestit si cum a dus niste straini din centru pana la hotel Marriot si a cerut exact cat valora cursa- 5 lei si ceva maruntis, iar domnii,englezi, i-au spus, desi nu stie limba engleza, ca acelasi drum cu o zi inainte ii costase 80 lei.
  Sa nu uit, vorbea marunt si detasat, stia ca ce povesteste nu e corect, parea sa aiba un fel de resemnare vioaie , nu isi pierduse nici atentia nici indignarea fata de nedreptati, am trecut pe langa un tramvai albastrui-fumuriu si dumnealui a pomenit de tramvaiele cu cai, sa nu uit,ne-a intrebat daca ne putem inchipui cum arata altadata Bucurestiul care nu ajungea pana pe 13 Septembrie,sa nu uit, ne-a mai spus ca a lucrat in croitorie pana prin '91, cand oamenii au incetat sa cumpere confectii romanesti, preferandu-le pe cele de "unica folosinta" de origine chinezeasca sau turceasca, sa nu uit, a mai spus ca ii e pofta de nuci cu sare si paine, iar dupa asta, ne-am adus aminte cu totii, aproape in cor, de pepenele rosu cu paine si de strugurii cu paine si tot ce imi doream la ora aceea tarzie era sa impart ceva cu domnul taximetrist, in piata la Obor.
Sa nu uit(am).