de azi pamantul inghite carne fara sa se gandeasca. cadavrele ating nestiutoare placi de faianta si se faramiteaza in gesturile celor ce le privesc ducandu-se.
mecanica impune sa se faca iar dimineata, sa se spele trotuarele si obrajii de lacrimi, sa se organizeze cele cuviincioase, sa se agate amaratele astea de suflete de orice forma de sens pe care o poate lasa la vederea credinta. dar chiar si necredinta.

de azi unii ochi nu se mai deschid, ei vor ramane pentru totdeauna neridati, ca si mintea, ce nu va mai apuca sa cunoasca. de azi aici raman doar ei, oamenii carora li s-a luat un om.

de maine nimeni nu stie ce va fi. dar azi avem statica nepricepere a mortii, privind-o cum se plimba, pamantie si zvelta, atat de aproape.

compunere artificiala

Picioarele se umfla de ras, pe sine de mercur se dau de-a dura farfurii pline cu lumini incandescente, in timp ce unii caini neatenti alearga ciocurile berzelor printre sticlele farurilor, aproape sterse in galbenul natural.

Degetele de la picioare, imbaiate si imbracate in pijamale cu desene animate fugite de pe ecrane plate, se joaca, stangul impotriva dreptului, mima; numai degetul mic al talpii stangi, capatuit cu zeci de Mutulici pe un fond cat de cat verde, nu indrazneste sa gesticuleze, daramite sa incerce sa sopteasca, chiar si balbait, cuvantul pe care degetul adversar, plin de el, l-a ales. literele i se inghesuie intre dinti, se imbulzesc dar nu-si asteapta ordinea, asa ca tot incearca, pe cerul gurii, sa le oranduiasca, uite-asa, in ordinea ce-ar trebui sa sune, melodios si formidabil de complicat, p-e-z-e-v-e-n-g-h-i. proprietarul acestor unelte tactile priveste nedumerit forfota, incercand, in zadar, sa le linisteasca, doar e noapte si noaptea toti oamenii ar trebui sa doarma, mai ales dupa picaturile de valeriana picurate cu atentia unui chimist in ceasca cu lapte cald pusa cu grija la capataiul patului.

cutiile toracice isi imprumuta, pe la Cutitul de Argint, ochii mortilor culesi de prin liliecii imbatraniti, schimbandu-i, doua intersectii mai departe, pe sticle cu lichide vascoase, pe nasturi aromati si mincinosi, pe matasuri imbracate de umeri rotunzi ca gutuile implinite, pe muscaturi de dinti geometrice, toate acestea oferite la jumatate de pret daca pe inserat strazile tac si cerul pune de-un taifas violet.

aspira cu nesat aceste paranteze-acolade, element complicat al exercitiilor de matematica din scoala, cand stiloul, furios, in loc de rezultat, improsca o pata diforma de cerneala, revolta a timpului obligat sa se poarte cuviincios pe scaunul cu spatar incomod din fata biroului pedepsit cu manuale, culegeri,atlase si dictionare. aspira-le cu nesat, acum toate acestea sunt caramida, nu-ti sterge praful pe hainele de serviciu, dar desfa palma peste gura si inghite-l, un pic de portocaliu nu are ce sa strice, doar si morcovii au aceeasi nuanta.

mai taci si tu, te rog.

Nu,locul acesta nu-i mort, nu miroase a hoit, nici a formol. Doar scaunele tapitate tac. Ca si cum s-ar arunca pietre in apa, doar un zgomot-pleosc, si niste cercuri murmurande, ca palid semn al unei maini nedumerite.

da, tramvaiele tremura mecanic si viata mea se petrece, din ce in ce mai sters, intre oameni la care nu ma gandesc decat daca sunt iubiti, iar peste umbra mea trec, cu albastru, amintirea lucrurilor ce s-ar fi putut.

Nu, pe aici se va intra doar cu mainile la ochi.