Lui I. nu-i ascunsese niciodata nimic, nu intentionat cel putin. La fiecare cotitura brusca ,impaiata in sperietoare de ciori, pe care o lua viata ei, isi dorea, mental si mai ales sufleteste sa-l stranga de incheietura subtire, sa-l traga de parul acela incalcit, sa-si infiga dintii in zambetul lui pasnic; uneori chiar sa-i loveasca absenta de pe trotuare, dintre cearceafuri, din ibricul de cafea pentru o singura persoana.
Cu toate astea, se infiripau unele momente cand il uita pe I., in niciun caz intentionat, dar cand si cand veneau cocorii si cerul se asurzea sub tipete si soprane, iar atentia ei se indrepta concentrat spre minuscule informatii, ca de exemplu denumirea licuricilor de noapte, povestea inventarii ghilotinei, dezbaterea accesului fructelor in rai, si toate aceste forme de distractie, lasand firele lui I. cumva suspendate, dar nu si uitate.
Erau putini pasii pe care-i facusera impreuna, cuvintele ar fi putut incapea cu usurinta in trei buzunare si un pantof fara toc, noptile capatau forma lichida si se prelingeau sub unghii, lasandu-le miros usor de iarba si lacrimi.
Stia ca I. nu se gandeste la ea. Evita sa-l intalneasca, s-ar fi purtat iar ca o salbatica, inmarmurita si complet tacuta, ca si cum s-ar fi putut transforma, spontan, in piatra.
Cu toate astea, senzatiile sunt acute, si daca ii sunt de ajuns, cine poate spune ca nu sunt adevarul ei?
( pe I. nu-l cunoaste nimeni, si-l coloreaza ea din bucati de sticla, ceruri si colivii )
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu