duminică, 9 mai 2010

Am deschis ochii şi fereastra pentru ca dimineaţa să poate pătrunde aşa cum e ea, un pic umedă şi un pic gri, dar cu un verde imaginar atît de puternic implantat în sunete şi răcoare, încît îi aranjez o pernă mare sprijinită de tăblia patului, lîngă peretele protejat de turnuri imprecise de cărţi, aşez o cană aburindă cu cafea,o farfurioară cu pricomigdale, şi o las să se simtă bine, să'şi simtă propriul timp aşa cum s-ar cuveni în a şaptea zi a săptămînii, doar zi de odihnă, nu?
Am să merg eu afară, să ţin locul dimineţii, atît de frumos acomodată în camera cu miros pătrunzător de lichid binefăcător. Am luat în pumni aburi albicioşi de cafea, poate am să trezesc şi pofta soarelui, să stăm la o discuţie amicală, ca într-o dimineaţă de duminică, un pic prea umedă, un pic prea gri.

4 comentarii:

Darael spunea...

Cat ai sa te plimbi tu, eu am sa intru cu dimineata impreuna si o sa-ti golim farfurioara cu picomigdale, apoi am sa fac un pic nani pe pernita....

Daca o sa gasesti la intoarcere pe cineva sforaind usor, sa nu te sperii.... e spiridusul dormind cu dimineata in brate.

zenobia spunea...

Darael, nu m-am speriat, ai văzut ce încet am umblat prin cameră? doar cerul a tras semnalul de trezire:)

dragonhunter spunea...

nu mai deschide ochii si incerca sa faci tot ce ai scris.

zenobia spunea...

dragonhunter,am stat zilele acestea numai cu ochii închişi.