bajbaiala formelor neincercate

ora de care te feresti isi intinde bratele fara muschi sa te sugrume, in camera noastra pernele se despoaie de haine si ne arata, indecent de neobrazat, intrinsecul penelor de gaina, in care tentatia e de imprastiere, cu toate ca imaginea viitoare, suprapusa prea curand peste prezentul nici macar petrecut, arata trist.

despre luna februarie e riscant sa spui ceva,ea e gandul dintre doua clipiri ale unor gene peste care a nins doar inainte de prima intretaiere. privirea intoarsa peste umar dezvaluie ghemotoace zgomotoase de timp prins intre bucati de table, de bocanci cu urme umede pe tavane nesatioase, de lichide tari in recipiente nesterile.

saruturile s-au vrut lungi, asemenea atingerii calde a unui pulover de iarna, imbratisarile s-au visat si ele, acolo,la coltul contactului vizual dintre cei doi cunoscuti, iar vorbele, spuse prin deschiderea periodica a buzelor, s-au jucat de-a circul, prea mult plictisite de celelalte dorinte carnale.

e din ce in ce mai limpede, ca si cum dimineata gandurile ar fi cu totul noi, fara niciun contrabalans din partea celor ce au fost, iar momentele de genul asta sun rare si se sting repede, apuc doar franturi, si cu toate astea, jucandu-ma de-a asamblatul starilor sufletesti constanta e mereu cea care spune "indiferenta".

uneori trupul tau doarme incovoiat sub pilota, abia ti se vede crestetul capului, iti e atat de bine cand dormi,si nimeni nu te striga acolo, niciun obiect nu-ti cere atentia, e doar o stare simpla, de nimic, de mult si bland. lama aparatului de ras are zimti asemanatori unor dinti micuti, abia crescuti, ai cuiva ce nu a invatat inca reflexul muscatului, dar curiozitatea n-ar trebui niciodata luata in neserios. carnea e calda, statica, dar vie, si ritmul respiratiei e corect, e prea liniste, lama e nou-nouta, abia scoasa din ambalajul de plastic, mainile nu-mi tremura in timp ce ii mangai una din laturi de pielea ta, pe care nu lasa inca niciun semn, nicio tulburare, nicio tresarire. presiunea creste, vreau sa stiu cum arati dedesubt, sup epiderma stravezie si calma, iar taisul se implanta adanc, tremurul se produce, din mine sau din tine, nu mai stiu, asemenea unei vibratii transmise printre-un arc, se face rosu, si tu deschizi ochii, inca somnoros si cu drag, e rosu si eu nu ma uit la tine, ci doar la degetele mele ce tin lama cu picuri de sange, si nu ma pot urni, nici sa fug, nici sa tip, tu atunci iti schimbi privirea si primul gand, desi te doare, e tot tacerea, poate tocmai ca asemenea gest nu si-ar gasi in niciun caz explicatie in vreo intrebare banala, procesul trebuie gandit bine, si pana atunci cea mai buna e tacerea. sangele a ajuns pe cearceaf si picaturile rosii isi deformeaza starea rotunda, in tesatura de bumbac ele se disperseaza, asemenea unor meduze, apa rece zgarie peretii cu faianta, nimeni nu spune nimic, ai dezinfectat si ai pus un plasture, acum imi iei lama prinsa inca intre degete, in cealalta mana ai restul lamelor, le arunci pe toate intr-o punga de hartie pe care o duci direct la ghena, totul foarte repede, ti-e frica sa ma lasi singura, cu toate ca nu ai spus inca nimic, ai sa ma iei in brate crezand ca e suficient, ai sa-mi vorbesti intr-un final, inerent, asemenea unui copil ce trebuie sa inteleaga ca nu e bine ce a facut, ai sa-mi vezi globii oculari dezbracati de expresie si-ai sa dormi, de-acum incolo, numai cand sunt eu plecata. in restul timpului, privirea ti se va implanta intr-a mea, asteptand, inutil, o schimbare.