imi e inca drag de tine, baiete din hasurat de carbune, caruia vocea i se aude limpede doar intre peretii poeziilor. ti-as trece caldura prin varfurile degetelor nelinistite atunci cand strabat, de la barbie pana la parul-carlionti, toate nesomnurile pitite in pori. ma uit la tine prin timpul masurat intr-un an si uit de tine prin tacerea masurata dintotdeauna, chiar si pe vremea pasilor potriviti pe aceleasi scanduri si sotroane. esti mic acum si doare cum niciunul nu si-a inchipuit, si eu nu am spus nimic, cu ce folos sa fi vorbit cand viata si moartea te inconjurasera amandoua, cu ochii bulbucati?
daca s-ar putea, as impacheta o imbratisare intr-o coala de hartie alba, fara niciun desen, fara nicio infloritura, o imbratisare grasuta si puternica, sa te ia de umeri si sa te lase fara rasuflare atunci cand ai deschide plicul fara niciun scris pe el, caci postasul as fi chiar eu, numai ca n-as vrea sa ma vezi, prea drag mi-ar fi sa nu ma mai desprind de tine apoi.
strazile , intre noi, stau drepte si aglomerate, fara ca niciun calator sa se gandeasca la pasii lor ca fiind zgomote impotriva tacerilor mele pentru tine. si ia te uita, in structura tacerii e cel mai mare zgomot zguduitor, e palpitatia inimii cand ma gandesc cum ti-as prinde, acum, lacrimile in palme si apoi te-as ciufuli, apoi o vreme doar te-as tine de mana,in static.
luni, 7 martie 2011
ferest(r)e
putea la fel de bine sa le sparga, asa cum inainta,precar, pe structura de melc a scarilor vertiginos de ametitoare, imbratisate de fumurile tigarilor aprinse de chibrituri cu gamalii rosii. in podul palmei ce plutea in aerul inghitit de-o lumina din petice descarnate, in podul palmei traversat de linii-liniute si cute incruntate. acolo stateau ele, si la fel de bine putea sa le sparga, daca atentia ar fi calcat doar un pic stramb; erau cioburi, cusute intre ele cu sarma coclita, neglijent si urat, erau bucati de sticla colorata, fabricate dintr-o imaginatie fara prea multe resorturi, erau forme geometrice peste care privirile trecusera fara nicio schimbare, de-asta erau duse acum acolo, in camaruta-ochi din varf, unde aveau sa faca, in sfarsit, parte din ceva, aveau sa fie partea centrala a ferestrei cu vedere spre marea nevrotica a acestui anotimp fara granite si fara descriere obiectiva.
nu stim sa spunem ce doare, doar ne invartim in jurul titirezului cu mecanism atat de simplu si azvarlim avioane din care literele cad asemenea bombelor, nimerind insa numai pe langa. ciudat mai e cerul zilele astea, azi-noapte avea ochi violeti, adumbriti de amintiri si totusi cu presimtirea noului intre coaste, de dimineata era cald si albastru dar eu aveam febra si i-am inchis pleoapele, acum i-a crescut barba, o barba stufoasa pe care si-o scarpina din cand in cand, meditativ, in clipele in care nu ma uit.
vreau sa nu stiu tot ce stiu, vreau alti ochelari,poate doar asa sa pot vedea.
nu stim sa spunem ce doare, doar ne invartim in jurul titirezului cu mecanism atat de simplu si azvarlim avioane din care literele cad asemenea bombelor, nimerind insa numai pe langa. ciudat mai e cerul zilele astea, azi-noapte avea ochi violeti, adumbriti de amintiri si totusi cu presimtirea noului intre coaste, de dimineata era cald si albastru dar eu aveam febra si i-am inchis pleoapele, acum i-a crescut barba, o barba stufoasa pe care si-o scarpina din cand in cand, meditativ, in clipele in care nu ma uit.
vreau sa nu stiu tot ce stiu, vreau alti ochelari,poate doar asa sa pot vedea.
joi, 3 martie 2011
(a)prins cu visul
Isi pune parul la inmuiat din cand in cand, si-si vede apoi netulburata de sarcinile marunte ale zilelor in lumini, de sortarea acelor de siguranta si implantarea lor in pereti, in functie de ascutimea varfului, de alungirea genelor cu pene de randunici sporovaitoare, de cresterea si ingrijirea unor fermoare parasite, toate aceste lucruri normale pe care fiecare om normal le foloseste in limite normale.
podoaba capilara, fire multe de par neascultator, in apa calduta din ligheanul portocaliu, peste care ea toarna esente lichide de iasomie si urzica, podoaba capilara lasa la vedere, in apa tulburata, altfel de fire, de nisip galbui si inasprit, boabe minuscule ale amintirilor sarate, succesiunea rapida a unui scafandru prin lighean si a unor urme de talpi infometate.
degetele trec cu nonsalanta prin tot amalgamul, e ironia drumului la fel de necunoscut ca si cunoscut, e tardiva mirarea ei in timp ce-si agata, la uscat, parul, in fata dintilor solari.
podoaba capilara, fire multe de par neascultator, in apa calduta din ligheanul portocaliu, peste care ea toarna esente lichide de iasomie si urzica, podoaba capilara lasa la vedere, in apa tulburata, altfel de fire, de nisip galbui si inasprit, boabe minuscule ale amintirilor sarate, succesiunea rapida a unui scafandru prin lighean si a unor urme de talpi infometate.
degetele trec cu nonsalanta prin tot amalgamul, e ironia drumului la fel de necunoscut ca si cunoscut, e tardiva mirarea ei in timp ce-si agata, la uscat, parul, in fata dintilor solari.
anatomie comparata
de la clavicula la radius poti ajunge doar coborand pe scara din ochi de peste, cand asupra coastelor se lasa dupa-amiaza,e un singur moment fractionat dintr-a mia parte a unei taceri, un bob de timp, strecurat cu grija de cel ce paseste prin incaperile fara brate, cu buzele cusute de arterele frunzelor de primavara.
peste chenarele pline de prafuri in tonuri de prea mult gri se asaza, in ordine descrescatoare, ultimii flasnetari ai lumii, cantatori din cutii de lemn de cires, prin care aerul pune in miscare mecanisme simple si secrete.
suntem chiar aici, si noi, unde iarna pupa cerul in culori nebune, aruncand in singurul punct cardinal, sud, plicuri nedesfacute si fotografii sterse. pune degetul aici, si ciocane codul implantat de mult in tine, daca am sa-mi amintesc am sa deschid fruntea si-am sa te las sa zabovesti un pic, cat ia unui cocor sa prinda drag de inaltime.
o voce de fetita ce-si roade unghiile spunea, parca ieri, ca tramvaiul a imbatranit, e vechi ai are sa iasa probabil la pensie, asemenea bunicilor. tramvaiele pensionare au sa capete, deci, insomnii, au sa joace sah pe mesele din parc, si-au sa cumpere crema adeziva pentru proteze. vor folosi fraze ca "pe sinele mele..." si vor spune, in zilele lungi si schiopatate, povesti cu talc despre oameni, despre paralel si fire electrice.
singurul pas pe care am de gand sa-l mai fac nu e nicidecum orb, dimpotriva, si-a atasat becuri noi,puternice, cu care va vedea pana unde nimeni nu a facut-o. mai astept un pic, sa decid cu ce-l incalt.
peste chenarele pline de prafuri in tonuri de prea mult gri se asaza, in ordine descrescatoare, ultimii flasnetari ai lumii, cantatori din cutii de lemn de cires, prin care aerul pune in miscare mecanisme simple si secrete.
suntem chiar aici, si noi, unde iarna pupa cerul in culori nebune, aruncand in singurul punct cardinal, sud, plicuri nedesfacute si fotografii sterse. pune degetul aici, si ciocane codul implantat de mult in tine, daca am sa-mi amintesc am sa deschid fruntea si-am sa te las sa zabovesti un pic, cat ia unui cocor sa prinda drag de inaltime.
o voce de fetita ce-si roade unghiile spunea, parca ieri, ca tramvaiul a imbatranit, e vechi ai are sa iasa probabil la pensie, asemenea bunicilor. tramvaiele pensionare au sa capete, deci, insomnii, au sa joace sah pe mesele din parc, si-au sa cumpere crema adeziva pentru proteze. vor folosi fraze ca "pe sinele mele..." si vor spune, in zilele lungi si schiopatate, povesti cu talc despre oameni, despre paralel si fire electrice.
singurul pas pe care am de gand sa-l mai fac nu e nicidecum orb, dimpotriva, si-a atasat becuri noi,puternice, cu care va vedea pana unde nimeni nu a facut-o. mai astept un pic, sa decid cu ce-l incalt.
marți, 1 martie 2011
pe treptele crapaturilor
Avea haine de capatat, si cand vorbea cerul gurii i se vedea ca o bucata de material neagra pe care o mana nepriceputa cususe, rarit, bucati de fildes pe post de dinti, era mic de inaltime si cu toate astea imi era frica de el, fara sa ma gandesc ca nu ar trebui sa fie asa, stiam, inainte ca gura aceea-pestera sa spuna ca ingheata in ghena in care traieste si ca a racit, ii curge nasul si il doare capul, stiam ca trecutul sau de fapt intreaga viata e sub semnul esuarii, insa vocea lui, infundata, vorbea calm, cuvintele se legau intr-o expunere a situatiei fara a-si plange de mila, mila o simteam doar eu, simtindu-ma adancita, atunci, inauntru, intr-o caldare cu plumb.
apoi , viata lui a continuat in capul meu, mergand cu grija pe urmele bocancilor vechi ce strabateau gerul spre alt ger. ce copil o fi fost? genul acela de-l vezi pe strazi, despuiat si murdar, dar ignorant si deci, fericit, jucandu-se cu o minge gasita in gunoi? sau genul de baietel trimis sa cerseasca, un al n-lea membru dintr-o familie fara adapost si fara capatai? si cand a crescut, s-a gandit vreun om la el cu drag? oamenii astia stiu singuratatea fara sa aibe habar ca asta traiesc, fara sa aibe, poate, alta scapare. cum ii trec zilele? prin ocheanul unor sticle ieftine de rom si vodca, cumparate cu fierul furat sau poate acolo, la ghena aceea omul asta si-a improvizat, grosolan, un fel de locuinta? si dimineata, cand se trezeste, care-i primul gand ce-i strabate mintea? in afara de frig, foame, sete, simte si altceva?cum se simte dorul pentru cineva ce nu a avut niciodata pe nimeni?
apoi , viata lui a continuat in capul meu, mergand cu grija pe urmele bocancilor vechi ce strabateau gerul spre alt ger. ce copil o fi fost? genul acela de-l vezi pe strazi, despuiat si murdar, dar ignorant si deci, fericit, jucandu-se cu o minge gasita in gunoi? sau genul de baietel trimis sa cerseasca, un al n-lea membru dintr-o familie fara adapost si fara capatai? si cand a crescut, s-a gandit vreun om la el cu drag? oamenii astia stiu singuratatea fara sa aibe habar ca asta traiesc, fara sa aibe, poate, alta scapare. cum ii trec zilele? prin ocheanul unor sticle ieftine de rom si vodca, cumparate cu fierul furat sau poate acolo, la ghena aceea omul asta si-a improvizat, grosolan, un fel de locuinta? si dimineata, cand se trezeste, care-i primul gand ce-i strabate mintea? in afara de frig, foame, sete, simte si altceva?cum se simte dorul pentru cineva ce nu a avut niciodata pe nimeni?
can we play another game?
Stiu ce s-a pierdut, e jocul, trecut prin atatea maini si atatea infatisari, reinventat de fiecare data in functie de intrinsecul omului-participant.candva firesc si tragaci pentru emotii,dupa un sir de rotiri cu aceeasi destinatie devenit un clovn ridat pe-o valiza veche, la un colt de strada.
E firul ce imi ducea privirea spre oameni necunoscuti, peste fetele, mainile, gesturile lor, peste copaci, pisici lenese, acoperisuri adormite sub zapada, din care un ochi mic de fereastra ar fi putut spune nu o singura poveste, peste frigul ce mi-a inhatat ieri mainile si le-a pacalit, in apa dusului, ca sunt puse la fiert, desi restul trupului o simtea calaie. Era firul, acum e lipsa lui, s-a subtiat , din ce in ce mai mult, si-a dezbracat itele, s-a desfacut, s-a lepadat de paianjenul creator pana a ramas, necredincios, un capat rupt, atarnand nestiutor.
Stiu ce lipseste dar nu stiu ce e de facut. Sa uit jocul? Firescul e de-acum un rotund cauciucat, cu miros pregnant de cald si smoala, reactiile sunt mecanice, totul e graba, analiza, concluzie. exact dupa regulile metodologiei, niciun pas pe langa, doar bifarea punctelor de pe lista.
Sa las jocul asa cum lasi copilaria, apoi adolescenta, ca pe ceva apartinand unui singur timp? Sa fi fost ceva consumabil, si nu parte integranta din mine?
Sau poate e doar vremea ca cineva sa inventeze un joc pentru mine, si nu invers? Ca si cum, dintr-odata, asa, la amiaza intr-o zi de luni, acele ceasului din bucatarie sa o porneasca in sens invers, si dupa el , ceasul cu alarma din dormitor, si tot asa, toate ceasurile de pe strada mea, apoi ceasurile orasului, si, in timp scurt, toate ceasurile lumii sa ticaie altfel.
La fel de bine, jocul poate muri. E si asta o posibilitate.
E firul ce imi ducea privirea spre oameni necunoscuti, peste fetele, mainile, gesturile lor, peste copaci, pisici lenese, acoperisuri adormite sub zapada, din care un ochi mic de fereastra ar fi putut spune nu o singura poveste, peste frigul ce mi-a inhatat ieri mainile si le-a pacalit, in apa dusului, ca sunt puse la fiert, desi restul trupului o simtea calaie. Era firul, acum e lipsa lui, s-a subtiat , din ce in ce mai mult, si-a dezbracat itele, s-a desfacut, s-a lepadat de paianjenul creator pana a ramas, necredincios, un capat rupt, atarnand nestiutor.
Stiu ce lipseste dar nu stiu ce e de facut. Sa uit jocul? Firescul e de-acum un rotund cauciucat, cu miros pregnant de cald si smoala, reactiile sunt mecanice, totul e graba, analiza, concluzie. exact dupa regulile metodologiei, niciun pas pe langa, doar bifarea punctelor de pe lista.
Sa las jocul asa cum lasi copilaria, apoi adolescenta, ca pe ceva apartinand unui singur timp? Sa fi fost ceva consumabil, si nu parte integranta din mine?
Sau poate e doar vremea ca cineva sa inventeze un joc pentru mine, si nu invers? Ca si cum, dintr-odata, asa, la amiaza intr-o zi de luni, acele ceasului din bucatarie sa o porneasca in sens invers, si dupa el , ceasul cu alarma din dormitor, si tot asa, toate ceasurile de pe strada mea, apoi ceasurile orasului, si, in timp scurt, toate ceasurile lumii sa ticaie altfel.
La fel de bine, jocul poate muri. E si asta o posibilitate.
imobilitatea expunerii
Eu stiu despre mine, ca dorm, ca merg, ca uneori spal vase, ca traversez strazi si schimb tramvaie, ca citesc si beau cafele, toate aceste etichete sub forma de abtibilduri hasurate ce se reunesc sub umbrela cu nume de timp, stiu, si cu toate astea, langa mine, eu stau. o forma statica, tacuta, de renuntare, o piesa zgariata si inutila a unui mecanism candva viu, nu neaparat trist, doar in starea asta de nemiscare, imobilitate , asemenea unui panou peste care nimeni nu scrie nimic, cu toate ca langa el stau imprastiate o multime de culori, in forma solida eu nu am nici maini, nici gura, nici expresii, nici vise.
Eu stiu despre timp ca nu are niciun folos sa iti bati capul cu modelarea lui, egal si la fel masurat va trece in continuare, doar noi ne impiedicam de absurd cand ne spunem baliverne despre scurgerea zilelor si orelor, despre trecerea anotimpurilor si despre hartile pe care ni le creionam pentru timpul din viitor despre care nu stim, pana la urma, nimic, nimic, nimic.
Eu stiu ca nu fac nimic, si de m-ai intreba ce vreau sa fac, nici ca as sti sa spun. Ridic din umeri si ma intorc la ce stiu, in dimineata asta miroase a zambila, cafea cu scortisoara si ciocolata cu martipan.
Eu stiu despre timp ca nu are niciun folos sa iti bati capul cu modelarea lui, egal si la fel masurat va trece in continuare, doar noi ne impiedicam de absurd cand ne spunem baliverne despre scurgerea zilelor si orelor, despre trecerea anotimpurilor si despre hartile pe care ni le creionam pentru timpul din viitor despre care nu stim, pana la urma, nimic, nimic, nimic.
Eu stiu ca nu fac nimic, si de m-ai intreba ce vreau sa fac, nici ca as sti sa spun. Ridic din umeri si ma intorc la ce stiu, in dimineata asta miroase a zambila, cafea cu scortisoara si ciocolata cu martipan.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
