sâmbătă, 27 iunie 2009

Ultimul act

- Plec. Mai ai ceva sã’mi spui?
- …
Carina se îndreptã hotãrîtã spre uşã. Puse mîna pe clanţã, apãsã, dar sunetul de metal o cutremurã, ca şi cum l’ar fi simţit pe pielea ei.Ar fi vrut sa treacã pragul, sã închidã uşa dupã ea, sã coboare scãrile, sã iasã în stradã, sã respire. Sã fugã.
Dar se întoarse încã o datã spre el:
- Gîndeşte’te bine. E ultima ta şansã. Nu mã mai întorc. Niciodatã. Poţi pricepe cuvîntul ãsta?
- …
- De ce taci? Ştii la fel de bine ca şi mine cã are sã’ţi parã rãu. Uite, dupã ce am sã plec te vei duce la fereastrã, îţi vei rezema fruntea de rãcoarea geamului şi îţi vei dori sã mã fi oprit.
- …
Carina privi omul pe care l’a iubit, de care o leagã încã fire nebãnuite, pe care îl poate încã iubi, numai dacã n’ar privi’o atît de senin. Strînse din pumni, îi întoarse spatele.
Scrîşnetul metalic al clanţei se suprapuse cu şoapta mult prea slabã: “Ramîi”.
Uşa se închise încet. Carina nu auzise.

6 comentarii:

Anonim spunea...

...Timing is everything....

arc-en-ciel spunea...

poate, dar uneori e de ajuns doar sa vorbesti mai tare

mada spunea...

Atunci cand crezi cu adevarat ce zici, tonul tau devine mai sigur...poate ca el nu vroia intr-adevar ca ea sa ramana.

arc-en-ciel spunea...

da,el nu voia ca ea sa ramina, altfel nici nu s'ar fi ajuns la un ultim act. a fost doar o ezitare, eu ma bucur ca ea nu a auzit.

mosu spunea...

carina n-ar trebui sa-si aseze deciziile pe marginea ascutita a sabiei
carina ar trebui sa adune gandurile, si cuvintele si gesturile si privirile, sa le puna intr-o cratita mare cu margini inalte, sa le preseze usor cu degewtul de jur imprejur ca pe un alut moale si le bage la cuptor; apoi privind cu ochiul cel sagalnic pe ferestuica acestuia sa le vada cum cresc pana devin hotarare...

arc-en-ciel spunea...

carina e tinara si impulsiva. in plus, nu a invatat inca sa gateasca, si nici sa construiasca cu migala uitarea.