marți, 7 iulie 2009

Aromã

În timpul rãzboiului cafeaua era consideratã un lux,dar tanti Lena aduna “buruieni” de pe marginea drumului, scoţîndu’le din pãmînt cu tot cu rãdãcini.
Separa floarea şi frunzele de tulpinã , tulpina de rãdãcinã. Spãla rizomii scurţi şi groşi, aprindea cuptorul, îi împrãştia într’o tavã şi îi lãsa sã se prãjeascã zece-cincisprezece minute.
Apoi îi mãcina, în aer se împrãştia miros proaspãt, dulce-amãrui. Punea apa la fiert şi o invita pe bunica la o cafea de pãpãdie. Avea gust astringent, mai amar decît cafeaua originalã, dar tanti Lena mai ştia şi cã pãpãdia nu iritã stomacul, în plus are efect tonifiant asupra ficatului şi rinichilor.
Zilele trecute bunica mi’a preparat o cafea de pãpãdie, sau buhã, lilicea, papalungã, pilug sau floarea mãlaiului, doar cîteva din celelalte denumiri ale acestei plante , pe cît de comunã, pe atît de misterioasã.
Într’un pahar translucid, lîngã ceaşca aburindã, o floare de pãpãdie. Sã’mi pun o dorinţã şi sã învãţ pufii sã zboare.

2 comentarii:

pseudocretz spunea...

Nu-i asa ca ai facut ochi cu nasu'n cafea..si azi:P Mai mult de nevoie decat de placerea aromei..sau poate ca placerea momentului cand inchizi ochii o secunda si duci ceasca la gura inhiba intenstitatea sevrajului:)

arc-en-ciel spunea...

am adormit si m'am trezit cu tot corpul intr'o mare de cafea:) zilele astea imi e nesuferita, desi indispensabila.