marți, 30 iunie 2009

Hartã

Priveşte-ţi mîna stîngã – ce va fi, ce este, ce a fost.
Linii scurte, linii lungi, linii subţiri, linii groase, linii fine, linii adînci.
Fug, se întretaie, se urmãresc, se mîngîie, se luptã, se unesc, se despart.
Sãrut, pe rînd- ce a fost, ce este, ce va fi.

luni, 29 iunie 2009

Apã cu meduze

C. despre A. : “ Tu trãieşti în lumea asta visînd la altã lume. Şi cînd cineva viseazã cu tine te trezeşti. Şi dacã cineva încearcã sã te trezeascã închizi ochii.”
C. şi A. se cunosc din clasa a II-a , stau în acelaşi bloc, scãri diferite. Se întîlnesc o datã pe an, mereu cu promisiunea de a se revedea curînd.
A. îl contrazice pe C., C. o contrazice la rîndul lui, e un joc bine stabilit între ei.
Dincolo de timpul ce trece peste amîndoi în mod diferit, C. încã o ghiceşte pe A. Ce simplu pare.
Dacã ar putea, A. ar lãsa pe cineva sã viseze împreunã cu ea.

duminică, 28 iunie 2009

Vid

O camerã goalã.
Fãrã perdele, soarele deseneazã arabescuri pe podeaua pe care nu se aliniazã picioare arcuite de mãsuţã sau scaune, nici mãcar o saltea care sã odihneascã în moliciunea ei trupuri adormite.
Fãrã culori pe pereţi, un pãianjen construieşte un labirint în care nu se va rãtãci nimeni, pentru cã nu mai e nicio pereche de ochi care sã inventeze, în colţul din dreapta, jocuri de umbre.
Fãrã ibric pentru cafea, o linguriţã pãzeşte ceaşca din care zaţul încã mai aşteaptã sã’i fie ghicit viitorul.
Fãrã mirosul familiar al cãrţilor, citite şi necitite, un creion are vîrful rupt, praful l’a îmbrãcat in gri zdrenţuit.
Fãrã omul care sã o îmbrãţişeze, camera are aerul unei pãpuşi pãrãsite în podul cu vechituri.

sâmbătă, 27 iunie 2009

Ultimul act

- Plec. Mai ai ceva sã’mi spui?
- …
Carina se îndreptã hotãrîtã spre uşã. Puse mîna pe clanţã, apãsã, dar sunetul de metal o cutremurã, ca şi cum l’ar fi simţit pe pielea ei.Ar fi vrut sa treacã pragul, sã închidã uşa dupã ea, sã coboare scãrile, sã iasã în stradã, sã respire. Sã fugã.
Dar se întoarse încã o datã spre el:
- Gîndeşte’te bine. E ultima ta şansã. Nu mã mai întorc. Niciodatã. Poţi pricepe cuvîntul ãsta?
- …
- De ce taci? Ştii la fel de bine ca şi mine cã are sã’ţi parã rãu. Uite, dupã ce am sã plec te vei duce la fereastrã, îţi vei rezema fruntea de rãcoarea geamului şi îţi vei dori sã mã fi oprit.
- …
Carina privi omul pe care l’a iubit, de care o leagã încã fire nebãnuite, pe care îl poate încã iubi, numai dacã n’ar privi’o atît de senin. Strînse din pumni, îi întoarse spatele.
Scrîşnetul metalic al clanţei se suprapuse cu şoapta mult prea slabã: “Ramîi”.
Uşa se închise încet. Carina nu auzise.

miercuri, 24 iunie 2009

Sînziene

Adunasem în colţul drept al mesei douãsprezece gutui, unsprezece pere şi un mãr.
Le spãlasem cu apã de fîntînã şi le ordonasem dupã mãrime.
Era încã devreme. Pînã la miezul nopţii mai aveam timp. Şi oricum pãdurea nu era departe.
Am intrat în casã , am respirat adînc aerul îmbîcsit, umbrele încã familiare ale mobilei şi ferestrele acoperite cu hîrtie albastrã. Nu aveam curaj sã aerisesc sau sã aprind lumina. Prea multe fantome ce s’ar putea trezi. M’am aşezat pe marginea patului, gîndindu’mã cît amar de timp a trecut peste suflet de cînd copilul ce fusesem fãcea nãzbîtii pe aici.
Liniştea ieşea din pereţi, din podea, de sub pat, îmbrãcîndu’mã în aburii ei negricioşi şi sufocîndu’mi pacea de pînã atunci.
Am ieşit afarã, prezenţa certã a fructelor de pe masã m’a liniştit.
Cînd a venit timpul, am pornit spre pãdure. Pe lîngã coşul în care pusesem fructele am luat cu mine şi manuscrisul- viitor roman. Fusese acceptat spre publicare, dar îmi era fricã sã’mi vãd viaţa între coperte , ştampilatã cu un titlu.
M’am oprit la întîmplare, am aşezat cele douãzeci şi patru de fructe în cerc, iar în mijloc am pus manuscrisul. Apoi i’am dat foc şi am şoptit:
“ Vã dau toate fricile mele, sã le înecaţi în negura vãzduhului. Toţi scheleţii, sã’i agãţaţi pe fundul mãrii. Toţi zmeii, balaurii şi cãpcãunii, sã’i pietrificaţi.
Vã dau tot trecutul pe care nu’l pot înfrunta şi timpul viitorului pe care nu ştiu cum sã’l trãiesc.”
Am aşteptat sã ardã tot, sã vãd cenuşa împrãştiatã în neant de cãtre vînt. Am pornit încet spre sat, gîndindu’mã cã ar fi mai bine sã aştept dimineaţa în grãdinã, dar am auzit foşnet de frunze şi am întors capul : în cercul fructelor dansau douãzeci şi patru de iele, translucide, cu ochi strãvezii şi zîmbet himer.
Aş fi vrut sã rîd, dar cum sã nu cred? Doar eu le chemasem…
Fiecare a mîncat cîte un fruct, au pus cotoarele peste rãmãşiţele ofrandei mele şi un nou foc, strãlucitor şi vesel s’a nãscut, iar ielele au continuat dansul haotic.
Dupã o vreme am plecat, obosisem. Nu ştiam cît timp trecuse, nu voiam decît sã dorm, eram plinã de plumb.
Acasã, în colţul stîng al mesei mã astepta ceva : manuscrisul, intact.
Atunci am înţeles.

luni, 22 iunie 2009

Interpretãri

-Un kilogram de cireşe, vã rog.
-Cum sã nu, domnişoarã. Poftiţi o pungã şi alegeţi-vã.
-Mulţumesc.
-Sã ştiţi cã toate sunt foarte bune, roşii şi rotunde, vedeţi? Anul ãsta s-au fãcut multe.
-Da, vãd cã e plinã piaţa.
-Cireşe ca ale mele nu mai gãseşti . Nu’s nici prea dulci, nici prea necoapte. Uite, gustã una.
-Nu, mulţumesc, aştept pînã acasã.
-Haideţi domnişoarã, cã noi la ţarã le mîncãm direct din copac. Ei, vã plac?
-Da, sunt foarte gustoase.
-Tot la mine vã întoarceţi. Pãcat numai cã cireşele se duc repede. Cîteva sãptãmîni şi gata.
-Poftiţi banii. Vã mulţumesc.
-Sã trãiţi domnişoarã, vã mai aştept.

În gustul dulce-acrişor al cireşei din piaţã am regãsit:

-anii de liceu: un coş cu cireşe scãpat de o fatã într-o garã, o fatã pe nume Luli. Cînd a crescut a devenit Lorelei, ascunsã în cuvinte. În trenul pe care l'a luat din gara cu cireşe l'a întîlnit pe Sultanul de Argint, l'a salvat de el însuşi dar s'a pierdut pe ea.
-primul an de facultate: denumirea latineascã a cireşului este Cerasus avium, fam. Rosaceae.
-anul III : fructele si codiţele de cireş au acţiune diureticã, regãsindu-se în numeroase ceaiuri diuretice.
-anul IV: cireşele conţin antociani, compuşi naturali ce imprimã culoarea roşie şi acţiunea antioxidantã.

Zîmbesc. Mîine am sa mã întorc la doamna cu cireşe.

sâmbătă, 20 iunie 2009

Aberaţie cromaticã

Alb. Negru.
Eu. Tu.
Curcubeul se deşirã printre degetele picioarelor mele. Culorile aleargã bezmetice.
galben. verde. indigo. rosu. Amestecul lor e indefinit, privirea mea nu poate pãtrunde dincolo de aparenţe. Sufletul a uitat cum sã priveascã.
Alb. Negru.
Tu. Eu .

vineri, 19 iunie 2009

Domnul Z.

Domnul Z. traieste singur.

In fiecare seara se culca la ora 21:45, dupa ce se asigura ca a dus gunoiul si a incuiat usa.

Desteptatorul suna in fiecare dimineata la 5:15. Nu zaboveste in pat, se asigura imediat ca nu a intrat niciun hot peste noapte, ca proteza este pe noptiera de linga pat si papucii pe covoras.

In zilele de luni, cand nu ploua, iese in parc, se asaza pe a 3-a banca din stinga si priveste apartamentul in care locuieste: balconul scorojit de vreme, geamurile- ultimele de tip vechi din cladire, perdeaua de culoare imprecisa.

In zilele de joi, cand ploua, se asaza pe a 3-a banca din dreapta si viziunea se schimba- totu’i gri.

Domnul Z. locuieste la etajul 3, scara 3, apartament 96.

Nu foloseste liftul, nu mustruluieste copiii din fata blocului , nu palavrageste cu vecinii.

Mesele le ia la ore fixe, cu fata de masa si tacimuri. Isi gateste singur.

Nu bea si nu fumeaza.

Nu e casatorit si nu are copii.

Domnul Z. are gesturi precise la ore precise.

Cumpara ziarul la 7:30, bea cafeaua la 8 si rezolva rebusul la 8:10. Citeste cite o carte pe saptamina. Simbata dupa-amiaza scoate albume de familie din sertar si rememoreaza trecutul. Duminica dimineata merge la biserica.

O data pe luna merge la doctor si din sase in sase luni la dentist.

Nu raspunde la telefon decit miercurea, intre orele 17:00 si 18:30. Nu suna niciodata pe nimeni.

Domnul Z. e vecinul meu.

joi, 18 iunie 2009

(auto)ironie

beau cafea si cola.
fumez deja a 4-a tigara, pe stomacul gol, la ora 9:01
am dormit 3 ore.
acetatul de hidrocortizon este insolubil in baza de unguent anhidra si lipofila, de aceea se va incorpora prin suspendare.
mmm, uitasem ce gust acid au tigarile
"fumatul poate provoca o moarte lenta si dureroasa"
nu, nu'mi pasa.
camforul e greu solubil in apa, pentru a dizolva un gram de camfor iti trebuie 800g apa.
pe masa din bucatarie stau, dezordonat: paharul cu cola, cana cu cafea, kent'ul 4, bricheta, un borcan cu miere, tacerea ta si lectiile mele de indiferenta.
da, imi cultiv acest sentiment.
poftim?
nu te aud, vorbeste un pic mai tare.
nu, ti'am zis deja ca nu'mi pasa.

miercuri, 17 iunie 2009

Joc de cuvinte

Curge cerneala de stele din noaptea de abanos.
Vintul, imbracat in papadii, cinta la portile nimanui.
Un felinar tresare timid pe un lujer de floare albastra.
Ma sui pe un picior de treapta si sar sotronul creionat in curcubee.
Casa verde imi pare un munte in privirea de oglinda rasfrinta.
Un pisoi viseaza la foc cald de soba si spuma alba de lapte. Eu rid de el, ca'n umbra sa devine fiara.
Pe peretele din fata, chiar linga fereastra portocalie, un paianjen tese din mohair jocuri ale copilariei.
Trotuarul, imbracat in pijamale, isi suspina nesomnul sub pasii trecatorilor rari, cautatori de diamante in noaptea de carbune.
Sub piciorul meu creste un fir de iarba si o sinziana isi scoate capul privind cu ochi somnorosi de galben auriu intunericul ce o imbraca in haine de doliu: atit de tinara!
Liniste!
E ora la care mos Ene isi face turul, inchizind pleoape violete ce inca clipesc.
E vremea visului.