copacii au obraji ridati

sa-ti impletesc venele de care nu ai nevoie in hamuri care sa indemne caii la nechez dar tu nu stii, ei nu au aripi sa ajunga in stanga bibliotecii se crapa ferestrele ca si cum ai faramita o bucata de branza intre degete hai nu-ti fie frica alearga sa prinzi din urma melcul pe care-l duce intre buze o domnisoara cu picioare de sticla nu te afunda nu te afunda nu te afunda se tot repeta din trapezele pe care le poarta ei pe umeri dar ce sa fac sa nu plangi sa nu plangi sa nu plangi ba hai sa radem pana la inrosirea nefireasca a luminii ce rupe sentimentele in bilete de loterie.