Lumina se lasa molcom, imputinand visele. Am inghitit un pic, din gingii curge cafea macinata cu o rasnitoare veche si scorojita. Peste umerii tai cad mangaieri cu degete-foarfece, miroase a cald si a neinteles, teribil ai fuma ,asa cum numai tu stii, lasand plamanii sa se umple toxic, cu patos si incruntari asupra cuvintelor pe care nu vei sti niciodata-niciodata sa le spui sau sa le crezi.
Noaptea trecuse chinuitor, adormisei incruntata pe covorul atos si prea frumos colorat. Nu stie nimeni a-ti confirma daca sunetul ascutit al pasarii neidenficabile e real sau imaginat, dar ti-a zgariat, prelung si adanc, pielea, de la incheietura pana la umar, oprindu-se, tentant si ezitant, asupra gatului, ocolindu-l dupa un cerc pofticios, sfarsind in urechi, cand ai strans din pumni si ai gesticulat furios la pereti si aer si nimeni.
Ai obosit, e aceeasi veche stare de inertie, in care iti doresti sa se intample ceva, insa toti nasturii au fost pipaiti, toate melodiile descusute, toate paginile rumegate, toate simturile incercate, toate semnele urmarite.
Devine firesc sa ti se spuna stop joc si sa ridici din umeri, sa bei cafele din cani sparte si sa fumezi tigari de imprumut, sa cauti unde ai fost deja de nenumarate ori, sa urmaresti, mental si prost fotografiat, himerele altor oameni, cu care nu ai schimbat nimic, dar care iti sunt prezenti prin decizii transante si aparent asumate, de a avea drept asupra mortii lor. Si tot ce te intrebi, inainte sa (a)dormi e cand si daca si cum are sa inceteze acest sentiment ca habar nu ai cine esti .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu