conjugare de anotimp

În lipsa unui bilet cu destinaţia Groenlanda, unde sã locuiesc într’un iglu, sã mã ascund în cojoc şi sã mãnînc carne de balenã, am decis sã mã mut.
Am debarasat frigiderul de ouã, caşcaval, oala cu ciorbã de peşte, roşii şi un castravete rãtãcit, am scos rafturile, mi’am pus mãnuşi şi cãciuliţã, am închis uşa.
Acum e bine. Vizitaţi’mã, vã aştept cu foci din gheaţã.

Poveste sãratã

A intrat pe uşã val’vîrtej, trîntind în mijlocul camerei geamantanul multicolor, de care amîndouã rîsesem înainte de plecare, cum avea sã încapã tot? S’a descãlţat grãbitã, aruncînd sandalele în aer asemenea unor mingi de tenis lovite ofensiv, a tras aer în piept şi s’a uitat la mine cruciş: “ Ce mai aştepţi? Deschide’l! Parcã nu ştiu cît nu m’ai aşteptat, ci l’ai aşteptat!”.
Eu o priveam atentã, nici nu’şi dãdea seama ce farmec avea , cu ochii vii, irizaţiile verzi şi galbene fãcîndu’şi loc în spaţiul irisului. Şi mai era ceva. Adusese cu ea, în pãr şi pumni, freamãtul şi mirosul mãrii.
"Hai odatã! Dacã ai ştii de ce peripeţii am avut parte! La Medgidia ne’au dat jos din tren, a trebuit sã aşteptãm un altul, primului i’au mai adãugat vagoane pentru marfã şi l’au bãgat în regim de personal. Aiuritã cum sunt, lãsasem geamantanul înãuntru şi abia dupã zece minute mi’am dat seama cã lipseşte. Deja mã gîndeam la expresia ta impasibilã şi privirea ironicã, la cum aveai sã mã priveşti, cu aerul acela de ‘ţi’am zis eu!’, 'eram sigurã!', apoi sã te prefaci cã nu te’ai supãrat, dar sã nu’mi vorbeşti zile în şir. Trãseserã trenul la altã linie, dar conductorul a fost amabil, m’a întrebat numãrul vagonului şi compartimentul, şi mi l’a adus. Am vrut sã’i dau bacşiş dar a refuzat. Cred cã i se fãcuse milã de mine, eu mã gîndeam doar la balaurul de sorã’mea şi la focul conştiinţei. Apoi mi’am luat o îngheţatã, am gãsit cu fistic, m’am aşezat pe geamantan şi’am aşteptat cuminte trenul. De asta am întîrziat. Dar nici nu ţi’ai dat seama cît e ceasul, nu? Deşi pun pariu cã mã aşteptai cu sufletul la gurã. A, iar eşti cu picioarele goale? Degeaba ţi’am luat papucii ãia în formã de delfin de ziua ta, s’a pus praful pe ei. Las’ cã vezi tu, o sã rãceşti şi o sã trebuiascã sã stai în spital, lîngã oameni necunoscuţi, da, care ţie nu îţi plac, şi o sã iei multe medicamente, la ore fixe."
Stãteam cu mîinile în poalã, ascultînd volubilitatea vorbelor ei, ce zburau ca pãsãrile eliberate dintr’o colivie. “ Iar am vorbit prea mult, nu? Vezi, dacã nu mã opreşti, eu nu îmi dau seama. Hai, te uiţi?”
O trimisesem la mare, sã’mi aducã nisip şi scoici. Am deschis geamantanul şi am privit mica plajã rãsãritã pe parchetul din sufragerie. “ Iniţial am vrut sã pun nisipul de o parte şi scoicile de alta. Dar nu m’au lãsat, mi’au spus cã, separate, poveştile se vor rãtãci.”
"Ai vorbit cu ele?"
"Tu ce crezi? Cã ‘ţi aduc scoici ce nu au simţit marea sau nisip fãrã urmã de talpã pe el? Ştiu cã asta nu intra în atribuţiile mele, dar m’am gîndit cã e mai bine aşa."
Aş fi vrut sã mã pot ridica, sã stau în picioare în faţa ei şi sã o pot îmbrãţişa cu tot corpul, sã simtã cã’s mai înaltã şi mai mare, cã eu o protejez şi nu ea pe mine. Dar nu, scaunul cu rotile cãpãtase deja înfãţişarea unui mutant SF, din viitorul nu prea îndepãrtat probabil.
"Mulţumesc. Înseamnã mult pentru mine."
"Pãi altfel crezi cã m’aş fi dus? Cu un geamantan , în plinã zi, pe plajã, vorbind aparent de una singurã? Noaptea degeaba mã duceam, îi auzeam dar nu’i vedeam, voiam sã aleg numai scoici frumoase. Se uitau oamenii chiorîş la mine, dar eu îi ignoram. Mi’a luat ceva timp, sã ştii. Unele fire de nisip nu voiau sã vorbeascã cu mine, erau ţîfnoase, iar cîteva scoici m’au zgîriat în marginile lor. Probabil aveau o zi proastã. Ei, şi acum, cã mi’am dus misiunea la capãt cu bine, am sã te las sã’ţi scrii poveştile. Ştiu cã vrei sã rãmîi singurã cu ele. Eu ies în oraş. Nu ştiu cînd mã întorc, nu mã aştepta şi nu îţi face griji! Pa!"
Dar eu aş fi vrut sã rãmînã, sã’mi spunã ea poveştile, în glasul ei aş fi privit totul ca pe un ecran, culoarea mãrii, glasul vîntului, oamenii ascunşi în scoici şi nisip.

Aromã

În timpul rãzboiului cafeaua era consideratã un lux,dar tanti Lena aduna “buruieni” de pe marginea drumului, scoţîndu’le din pãmînt cu tot cu rãdãcini.
Separa floarea şi frunzele de tulpinã , tulpina de rãdãcinã. Spãla rizomii scurţi şi groşi, aprindea cuptorul, îi împrãştia într’o tavã şi îi lãsa sã se prãjeascã zece-cincisprezece minute.
Apoi îi mãcina, în aer se împrãştia miros proaspãt, dulce-amãrui. Punea apa la fiert şi o invita pe bunica la o cafea de pãpãdie. Avea gust astringent, mai amar decît cafeaua originalã, dar tanti Lena mai ştia şi cã pãpãdia nu iritã stomacul, în plus are efect tonifiant asupra ficatului şi rinichilor.
Zilele trecute bunica mi’a preparat o cafea de pãpãdie, sau buhã, lilicea, papalungã, pilug sau floarea mãlaiului, doar cîteva din celelalte denumiri ale acestei plante , pe cît de comunã, pe atît de misterioasã.
Într’un pahar translucid, lîngã ceaşca aburindã, o floare de pãpãdie. Sã’mi pun o dorinţã şi sã învãţ pufii sã zboare.

Expediţie

Dacã nu mã întorc pînã la apus, ia o lanternã şi cautã’mã sub un fir de iarbã.
Umblu dupã omul din mine.

Fuziune

Apa de ploaie sapã şãnţuleţe în buricele degetelor. Unghiile sunt curate, albe, asemenea unor rufe abia spãlate.
Pe lentilele ochelarilor picãturile imprimã şiroaie discontinue, prin care pupila rãzbate cu greu.
Împrejur, mii de trupuri vibrante, abia ieşite din mare, uitã de ele şi de cei din jur, acordurile le aruncã undeva departe, în explozia unei stele sau foarte aproape de soare.
Pic. Pic. Pic. Repetitiv, cu viteza luminii, ameţitor, cîte poveşti ascunde un bob de ploaie?
Undeva lînga gambã epiderma se crapã, ploaia se absoarbe şi ajunge în circulaţie, sîngele se dilueazã, devine palid, în mine cîte poveşti pot încãpea?

u şi i

Lulu are pãr blond, cîrlionţat, ochi albaştri cu gene dese, blonde şi ele. E rãsfãţata familiei. Lulu face rochii pentru pãpuşi şi posedã propria lume peste care guverneazã. În camera ei miroase a turtã dulce.
Luli are genunchii mereu juliţi, poartã pãrul tuns castron, cu breton ce’i umbreşte ochii verzi. Joacã fotbal cu bãieţii din cartier, fluierã şi colecţioneazã suprizele de la guma de mestecat. În camera ei miroase a zarzãre. Zarzãre crude.
Lulu şi Luli sunt cumva prietene. În timpul vizitelor dintre pãrinţi cele douã îşi zîmbesc politicos, deşi privirile afirmã cã niciuna nu e dispusã sã înţeleagã lumea celeilalte.
Peste ani, Lulu va fi o soţie perfectã, mamã exemplarã, va şti cum se face gemul de caise şi cum se pun murãturile, cum se calcã corect o camaşã, cum se face un bagaj din care sã nu lipseascã nimic, etc. Drum drept, bine pus la punct, fãrã abateri.
Luli va juca. În piese de teatru şi filme. Un om mare cu imaginaţie de copil. În agenda ei nu se va gãsi dragostea ce poartã verighetã. Va fi liberã şi dezordonatã, încã mirosind a zarzãre.
Cele douã vor pãstra o legaturã rece , rezumatã la cîte un telefon de sãrbãtori sau la aniversãri.
Peste şi mai mulţi ani, o Lulu înşelatã de soţ, cu copii mici şi fãrã serviciu, se va muta acasã la Luli, unde nimic nu poartã amprenta ordinii sau a rigurozitãţii.
În aroma unui ceai de iasomie vor deveni cu adevãrat prietene , astfel încît singura diferenţã intre ele va fi numai cîte o vocalã de fiecare.

Suicid

Timpul stã spînzurat de tãcerile tale.
Aşteptarea urmeazã, cuminte, la rînd.
La început, înainte de cuvînt, tãcerea s'a îmbrãcat în roşu. A dansat tango, a fumat şi a bãut tequila.
Dupã cîteva tresãriri sub funie, hipoxie şi mişcãri ale globilor oculari, tãcerea a scos limba tuturor piticilor din mintea ei. Purta pe ea gustul sãrat al unor ochi albaştri.
Zvîcniri inutile, încercare de eliberare, fadã şi prea subtilã.
Neputincioasã, tãcerea se aruncã acum în gura vîntului.
Spune'i "la revedere".