absurd

Dacă a fost o greşeală, ar fi trebuit să nu se întîmple, tu singur ai spus să nu (ne)judecăm în funcţie de ce a fost, atunci de unde un pod peste golul ales ca unică soluţie?
Dacă a fost cu bună ştiinţă, eşti ridicol. Credeam că atît poţi înţelege: cercul tras cu creta e graniţa ce te va ţine departe, nu pentru un timp, ci pentru totdeauna. Eşti doar un abur de fum ce'mi întăreşte ironiile şi neîncrederea.
Dacă a fost un test, "dragul meu", te rog să'ţi aduci aminte, chiar dacă ai făcut praf acele zile şi le'ai dat vîntului, nu tu te luptai cu himerele pentru a trece de cărămizile puse de mine în întuneric, pe drumul tău spre linişte?
Cel mai bine ar fi fost să nu fie, să nu mă opresc azi în furnicarul de oameni şi să nu pricep, pur şi simplu să nu înţeleg, uitîndu'mă ca un copil ce nu poate învăţa tabla înmulţirii, la ecranul telefonului, la literele aliniate în cuvinte, de'aş fi fost singură aş fi rîs, cu toate rînjetele macabre ale demonilor ce şi'au aprins focurile în acel moment.
Eşti un om urît.

pull me through

Jumătate imperfectă de dimineaţă cu jumătate de om treaz, sub o jumătate de cer senin, gustînd pe jumătate cafeaua fierbinte, simţind doar pe jumătate lumina şi trezirea, cu ochii sufletului deschişi într'o jumătate de romb zdrenţuit, asemenea unei petale de lalea modificată genetic.
Nu'ţi face griji, păreau să'mi spună aceste jumătăţi în timp ce le sfîrtecam miezul, la un moment dat ne vom aduna cu toatele, fiecare pietricică la locul ei, fiecare culoare acolo de unde a plecat, fiecare sunet în ritmul potrivit, fiecare cuvînt în povestea care merită. Dar pînă atunci, pînă cînd ne vom uni în acest întreg imbatabil, învaţă să trăieşti şi aşa, cu totul đin multe jumătăţi nelalocul lor.

no longer ahead of the game

Intră, te rog, nu sta în uşă, se face curent. Tocmai ce'am pus apa la fiert pentru ceai, vrei şi tu unul? De tei nu am, nu'mi place gustul, cel pe care îl beau acum e de marţipan, uşor amărui, cît să'şi lase amprenta asupra papilelor gustative. Da, am şi pricomigdale, ce coincidenţă plăcută, nu? Te'ai tuns sau mi se pare mie?Îţi stă bine aşa, cu el mai scurt, te întinereşte, parcă îţi luminează şi privirea. A trecut ceva timp de cînd nu ne'am văzut, nu? Parcă astă toamnă, eu ieşeam din librărie, cu gîndurile împrăştiate, ca de obicei, era să nu te observ, ca de obicei, dar tu te'ai oprit, deşi mă văzusei doar cu coada ochiului, şi ai avut reacţia aceea a ta, ca şi cum mai obişnuiam încă să vorbim, să ştim unul de altul. Am vorbit puţin, eu mă grăbeam, tu ai mai fi stat de vobă la colţul străzii, te'am simţit, dar nu puteam, nu după ce atîta vreme te căutasem în fiecare cafenea, librărie sau sală de teatru, cu speranţa atîrnînd de un fir de aţă. Acum, iată'te bătînd la uşa mea, exact cum mi'ai spus că vei face. Poate crezi că am uitat. Asta sperai, nu? Să mă poţi lua în braţe, să tac şi să ne împăcăm, fără să mai discutăm vreodată despre trecut, să'mi citeşti iar poezii în timp ce întunericul îşi desface încet aripile prin ţesătura perdelei, să aranjăm cărţile alandala, să ne uităm la filme alb-negru şi să te surprind dormind, să plec de lîngă tine dimineaţa şi să nu mă simţi, dar apoi să'mi citeşti, cu glas de copil fericit, bileţelul lăsat de mine între paginile cărţii de poezii. Ai venit cu acest gînd, crezînd că pot uita. Ce'i drept, s'a pus praful peste acel timp, nu'l mai simt muşcînd din mine, nu mă mai răneşte, sînt doar amintiri şi un fragment din mine, dar nu pot să reiau, ar fi stupid din partea mea. Nu'mi spune că te'ai schimbat, amîndoi ştim foarte bine că aşa ceva nu e posibil, şi pînă la urmă, de ce eşti laş? De ce îţi e frică de te întorci la mine? Eşti singur? Nu'i nimic, cu toţii sîntem, mai mult sau mai puţin. Nimeni nu te înţelege aşa cum o făceam eu? Nimeni nu mai inventează pentru tine poveşti pe pereţii camerei? Nici eu nu aş mai face'o, să ştii, umbrele sînt trecătoare şi ne păcălesc tare uşor, acum poveştile le citesc doar din cărţi, unde sînt concrete, scrise negru pe alb.
Aşa că mai bine hai să ne bem ceaiul şi să vorbim banalităţi. Îl vrei cu miere sau zahăr brun?

afirmare

Primăvara asta e tare capricioasă, cînd ne împroaşcă cu lumină şi ne încalţă în balerini multicolori, cînd ne aruncă într'un butoi cu apă de ploaie, să ne spălăm voioşia abia regăsită. Cerul şi'a încruntat norii şi a luat bagheta magică a Primăverii, să o înveţe minte că nu în mîna ei stă puterea, ci el decide dacă îşi anină norii de pleoape şi plînge sau dacă îi ascunde prin buzunare, limpezindu'şi privirea şi privindu'ne drept în ochi.
De'asta, oftînd, scoatem pelerine de ploaie, umbrele, şoşoni rezistenţi la apă, pentru cei friguroşi chiar mănuşi şi eşarfe mai groase, şi dansăm în ritmul impus de vînt, ce ne dirijează din limba lui ascuţită, cu care ne atinge exact în mijlocul terminaţiilor nervoase, să îl simţim mai bine.
Cerul ne priveşte şi mustăceşte, îi părem minuscule titireze peste care aruncă mărgele de sticlă apoasă. Cînd s'o plictisi de joc, poate Primăvara va fi învăţat o lecţie.

un fel de insomnie

E cinci dimineaţa, aproape sase,ce bine ar fi fost abia să fi intrat pe usă, imbicsită de fum, usor ameţită, după o noapte zgomotoasă cu dans nebun, prin care să'mi fi scos demonii din funcţiune pentru un timp.
Stau insă in fata ecranului, in pijamale, dupa trei ore si jumatate de somn, cu un fel de atac de panică, cu colţi destul de ascuţiţi incit să'mi ţină treaz organismul privat de odihnă.
M. a plecat, urmează o altă săptămină haotică, imi e greu să simt că am ceva stabil sub picioare, dar imi e si mai greu să cred că am nevoie de susţinere. E doar timp, sunt doar stări, totul trece,banalul si obisnuinţa vor prăfui totul, pină si pseudofrica asta din capul dimineţii,cind felinarele de afară imprăstie o lumină ciudată, asemenea unor licurici gigantici, dar statici.

cu gîndul în verde

Cresc în mine toate nuanţele de verde pe care le naşte pămîntul, se împletesc firele de iarbă, se gîdilă tulpinile, se îmbrăţişează frunzele, e un murmur ce dospeşte şi aşteaptă doar două mîini pricepute să'l frămînte şi să'i dea forme hazlii, o roată de bicicletă cu spiţe din fire de mohair, un balerin pe post de barcă pentru un pisoi rătăcit, un acordeon cu clape de hîrtie şi o libelulă cu ochelari de soare.

crăpături

A început. Cu o fisură. Îngustă şi scurtă. Abia se observă, şi asta numai dacă te apropii foarte mult de suflet. Sînt pregătită, e mult mai tîrziu decît mă aşteptam, însă planul e făcut, iar dacă voi respecta etapele, dacă voi putea alege materialul potrivit pentru a umple fisura, atunci mă voi regăsi, aşa cum m'am abandonat cu ceva vreme în urmă, pe'un petec de cuvinte greşit aranjate, cărora le sunt datoare cu o reinterpretare, de data aceasta una corectă şi atît.
Iar dacă nu, dacă fisura se va adînci şi se va lăţi, cu margini crenelate, cu aspect de crater, voi desprinde pînzele complicate ale păienjenilor ce'mi păzesc monştrii, şi voi astupa golul, transformîndu'l în cocon vătuit,iar ţipătul bufniţelor în tăişul dimineţilor ce dor din ce în ce mai des, va asurzi tăcerea ce se ridică încet din interiorul gropii înfăşate.