Paralele

În dimineaţa aceea nimic nu părea a fi diferit. Început de decembrie, zile din ce în ce mai îndesate, nopţi din ce în ce mai alungite, peisaj ce'şi transformă viziunea din arămiu tomnatic în gri metalic, cu uşoare nuanţe de burniţă.Frigul devenise deja un obişnuit al oraşului, tratîndu'i pe toţi la fel, cumva indiferent la numărul straturilor ce acoperă trupuri.
Cînd a ieşit din duş şi s'a privit în oglindă, ştergînd'o cu mîna dreapta de aburii jucăuşi şi calzi, purtînd un halat gros de culoarea piersicii, Iulia şi'a dat seama că viaţa ei ar fi putut fi cu totul alta.
Că în loc să se întoarcă în pat, să se înfofolească asemenea eschimoşilor în plapuma greoaie şi adormitoare, sorbind leneş din ciocolata caldă, ronţăind un corn cu unt şi răsfoind cărţi noi şi reviste lucioase, ar fi putut să locuiască într'o cameră cu pereţi nevăruiţi, din ciment brut, cu geamuri sparte, fără lumină şi, evident, fără căldură, într'un oraş uitat pînă şi de hartă.
Să se trezească la cinci dimineaţa, cînd nici măcar cerul nu are ochi, să se încovrige în jurul puloverului cîndva călduros dar acum prea lălîi, atît de îngheţată încît dacă ar atinge'o cineva s'ar sparge în mii de ţurţuri strălucitori. Dezmorţitul şi spălatul să dureze jumătate de oră, să nu mai aibe timp nici măcar pentru a'şi încălzi mîinile în jurul ceştii de ceai.
În staţia de tramvai, neluminată, nimeni.Să poarte o haină veche, bocanci ce o strîng, mănuşi de bărbat, fularul bunicii şi o căciulă roşie cu marginea atîrnînd peste sprîncene. Gerul să'i umble hoţ pînă pe sub piele, să'şi piardă răbdarea, să o ia pe jos, dar la colţ să vadă cum bruta cu ochi ameninţători o depăşeşte triumfător.
Scările de bloc să o aştepte goale, tot gri, să le cureţe, să le spele, atît de multe, aliniate şi numerotate.
Iulia clipeşte din ce în ce mai des pentru a ieşi din pădurea acestei posibile alte vieţi.
Pentru noi toţi ar fi putut fi scris un alt scenariu.