luni, 31 august 2009

un sfîrşit

Îmi pare în această ultimă zi calenderistică de vară că prin venele mele se scurg tristeţi dintotdeauna, din acelea zimţate şi mute, adunate in grămezi, împiedicînd plămînii să respire şi inima să bată cum trebuie.
S'a dus şi vara, călare pe un bulgăre de foc, lăsînd în locul ei o mirişte pustie pe care eu, nepricepută, o voi da în grija buruienilor.
Cerul pare să cadă peste cuvintele mele,e greoi şi împiedicat şi eu mă rog în van de el să plouă.
Să plouă monoton şi nesfîrşit, să îmi ajungă apa la glezne şi în balerinii cu baretă, apoi să urce pînă la genunchi, la tivul rochiei, să se odihnească un pic, cît să lase timp celorlalţi să plece, apoi să îmi învelească umerii şi într'un sfîrşit să mă dizolv.
Pe caldarîm, în soare somnoros şi arămiu de toamnă proaspătă, să stea aruncate aleatoriu rotiţe zimţate de tristeţe cu gust metalic.

4 comentarii:

pushthebutton spunea...

Tivul rochiei cu gust metalic.

arc-en-ciel spunea...

Şi balerini cu pulbere de metal pe ei.

Anonim spunea...

daca strici balerinii si rochia, vai de tine!

arc-en-ciel spunea...

nu eu, ploaia!