miercuri, 4 noiembrie 2009

pînze de păianjen

De ce nu pleci nici măcar din singurătăţile mele? De ce atunci cînd simt, inutil, că nu mai pot, revin cu paşii amintirilor pe acea saltea verde pe care am construit o broască ţestoasă, eu eram carapacea şi aveam să te ocrotesc, de ce nu a fost niciodată invers?
Salteaua verde, joasă, în suprafaţa ei moale alergai cuvinte desprinse din poezii, eu te ascultam furîndu'mă mie însămi, punînd deasupra fiecărui cuvînt cîte o bucată de carne.
Mă pîndeau pe la colţuri, acolo unde lumina lămpii nu ajungea, monştrii cu ochi hipnotici, care'mi şopteau că nu'i decît fum în camera asta; într'o clipă te vei deşira şi vei pluti spre fereatră, luînd cu tine, în ambii pumni, cuvintele din poezii şi carnea din mine. Bineînţeles, nu îi credeam, ochii tăi erau prea albaştri, tăcerile prea pline, şoaptele prea înfiorătoare.
După nouăzecişişase de clipiri însă, genunchiul tău stîng a prins a se desfăşura, urmat de braţul drept, eu eram paralizată. Ultimele au plecat sprîncenele, arcuite rotund, asemenea unei retorici.
Şi paginile cărţilor s'au lăsat răsfirate de'o pală de aer un pic rece, ce le'a mînat cu îndemînare, trăgînd după ele fîşii de carne.
O pagină am reuşit să păstrez, litere negre de cărbune, de care mi se lipise, albit, sufletul :

"Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul…
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi servi, totuşi.
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară."

(Marin Sorescu)

4 comentarii:

laura s. spunea...

volatilu', volatilu' - asa zice un om drag mie despre unul care se desira cam la fel :)

zenobia spunea...

Laura, zice bine omul ăsta drag ţie :)

delaskela spunea...

o pagina doar, dar nu e putin lucru

zenobia spunea...

Sorin, nu e puţin, dimpotrivă, cuvintele astea atîrnă cel mai greu.