Nuanţele de lila mîngîiau domol fulgii micuţi şi împrăştiaţi pe cerul unei dimineţi buimace, privită din răsuflări fumurii şi lentile aburite, de pe'un scaun roşu într'un tramvai galben, la graniţa dintre somn şi trezire aproape că mă vedeam într'o cutie muzicală de tinichea veche, într'un carusel poposit la sfîrşit de săptămînă, obosit şi plictisit, în oraş de provincie, altul dar mereu acelaşi. Sunetele zgîriau apatic, nici măcar în notele muzicale nu se mai simţea pasiune ,darămite furie.
Clipe de suspendare, sunete exterioare puternice şi vociferante, înăuntru cerul mov se încovriga, adunînd sufletul-miez găunos şi oblojindu'l, ignorînd însă micile crăpături ce pocneau asurzitor, încăpăţînări de ambele părţi, cale de mijloc nu există. Mi'am întors privirea de acolo, consumasem toată cerneala diluată, se făcuse lumină gri,am părăsit caruselul, ştiam că'l voi găsi la întoarcere, la fel de tăcut şi primitor.
O mînă imensă,cu degete lunguieţe şi delicate,deasupra noastră, a himerelor şi umbrelor, sfărîmă stelele într'un mojar, le triturează bine, in sensul invers acelor de ceasornic, adaugă fulgi proaspeţi şi amestecă energic pînă la obţinerea unei pulberi fine şi compacte, pe care o suflă apoi, aleatoriu, în clepsidra vîntului, oferindu'ne, nouă, ignoranţilor, o fărîmă de magie, chiar aici, printre străzi blocate, maşini împotmolite, claxoane nervoase,oameni încruntaţi şi grăbiţi.
Atît păstrez, culori pastelate absorbite pe dinăuntru şi praf de stele nins peste haine, aproape m'aş fi transformat în om de zăpadă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu