imaginaţia umple goluri

Şi tu? Eşti bine? Tu, dragul meu, cum a trecut tot timpul acesta peste tine? În ce cuvinte şi semne te'au îmbrăcat zilele şi anotimpurile? Nu'i aşa că şi ţie ţi s'a umbrit privirea, că sub ochi te mîngîie semicercuri de nopţi nedormite, cu gînduri adunate de'a valma, în grămezi dezordonate şi desperecheate? Nu'i aşa că atunci cînd ieşi pe stradă nu recunoşti nicio piatră şi ţi se împiedică picioarele în dreptul fiecărei clădiri în care'ţi tremură silueta? Nu'i aşa că şi ţie ţi'e frig mereu,deşi te îmbraci gros şi iarna nu ieşi niciodată fără fular şi mănuşi? Nu'i aşa că şi acum citeşti trei cărţi în acelaşi timp şi cînd le povesteşti prietenilor îi păcăleşti că'i vorba despre un singur roman? Nu'i aşa că tăcerile tale încă se asortează cu dimineţile? Nu'i aşa că încă fumezi ţigările acelea străine, ce'ţi lăsau pe degete mirosul tandru al amintirilor, imprimînd în săruturi senzaţii acute? Nu'i aşa că încă îţi place să te urci într'un autobuz şi să cobori la întîmplare, să mergi înainte, apoi la dreapta sau la stînga pînă cînd retina ta nu mai reflectă nimic cunoscut? Şi'apoi să vorbeşti cu oamenii pe care îi întîlneşti, să'i întrebi de sănătate, de copii, de preţurile legumelor şi prognoza meteo?
Nu'i aşa că încă imi scrii scrisori lungi şi copilăreşti, cu orele la care mănînci, cu felurile de mîncare pe care le'ai preparat sau cum, în nu ştiu ce zi, la restaurant, supa era nesărată şi friptura arsă? Nu'i aşa că încă simţi vîntul acela, de care eu nu pot scăpa, oricît de mult mi'aş ignora trăirile?
Nu'i aşa, dragul meu, că te sperie posibilitatea de a mă întîlni pe stradă, într'o zi gălbuie, să nu avem ce să ne zicem, să zîmbim fals şi strîmb?
Nu'i aşa că ai să te fereşti cît poţi de bine de asta, de banalitate?