joi, 3 decembrie 2009

suprapuneri de aşteptări

Obişnuiam să merg acolo uneori, seara, să comand o cafea amară, să fumez şi să privesc amalgamul de vieţi grăbite, sutele de picioare călcînd peroanele, expresiile, gesturile, locomotivele.
Tabela de sosiri şi plecări îşi tot schimba înfăţişarea, numai eu eram aceeaşi, privind'o distant şi rece, ca şi cum oraşele afişate s'ar fi aflat undeva imposibil de ajuns.
Oamenii aşteptau trenurile, ele întîrziau, oamenii verificau biletele şi găseau vagoanele, trenurile erau monştri de tablă indiferenţi şi îmbătrîniţi, cutii metalice cu muzici, suflete, aşteptări, tristeţi şi doruri.
Priveam mereu departe, în agitaţie, niciodată aproape, sub nasul meu.

- Ai o ţigară în plus? Îmi cer scuze dacă te deranjez, numai că te privesc de ceva vreme, felul în care tragi din ţigară şi cum te învaluie fuioarele de fum mi'au făcut poftă.

- A, da, sigur, serveşte'te. Uite, ţi'o aprind eu.

Flacăra chibritului a luminat o faţă de copil, cu ochi mari şi obraji rotunzi, privindu'mă într'un zîmbet şchiop, aproape timid.

- Cum te cheamă?, am întrebat alene, încercînd să maschez neliniştea ce mă cuprinsese, fata asta avea ceva, un fel ciudat şi straniu de a se uita la mine, ca şi cum...

- Uca. Mă pot aşeza? Doar dacă nu aştepţi pe nimeni.

- Sînt singură, am venit doar să beau o cafea. Ia loc, te rog. Uca...ce fel de nume e ăsta?

Purta o bluză marinărească în dungi albe şi negre, şi o salopetă şleampătă de blugi, cu o bretea atîrnîndu'i indiferentă. Era tunsă scurt, periuţă, avea degete lungi şi subţiri, vibrînd în timp ce scruma.
Eu aşteptam. Un răspuns, sau poate toate răspunsurile din lume.

- Nu ştiu nici eu. Cineva, într'o zi, în gara asta, înainte de a pleca pentru totdeauna, mi'a spus aşa, Uca. Nu am mai apucat să întreb de ce.

Vocea îi îmbrăcase tonuri groase, lumina scăzuse, sunetele exterioare se estompaseră, ea îmi acaparase toate gîndurile, voiam sa'i fur felul de'a fi, de a privi, de a se juca cu degetele printre cercurile imperfecte de fum.
Nu ştiam ce să spun. Se va ridica şi va pleca, sau va rămîne?

- Te'ai urcat vreodată în tren fără să'i ştii destinaţia?

3 comentarii:

laura s. spunea...

ce mi-a placut povestea, astept continuarea cu nerabdare; mai vreau sa-ti spun ca si eu mergeam deseori sa beau singura o cafea si imi plac tare mult oamenii care se simt suficient de bine cu ei insisi ca sa faca treaba asta :)

George spunea...

salutations! imi place mult blogul tau si ca atare l+am adaugat la blogroll ;) daca vrei sa faci the same, al meu este http://georgeirimescu.wordpress.com/

keep up the good work!

George

zenobia spunea...

Laura, mulţumesc. despre continuare nu ştiu ce să zic, iar despre oamenii ce beau cafea singuri, am şi eu aceeaşi părere :)

Georgică, mulţumesc! dap, îl adaug şi eu:)