taierea paralelelor

tu cum te descurci fara? vorbind de entuziasm ca si fiinta, ii puneam coaste si miros de ploaie,apoi am calcat stramb,cu toate ca liniile erau invizibile,dar m-a muscat de umar un soi de insecta demonica. eu nu prea stiu cum, bajbai si ma fac de ras cel mai adesea. s-a ivit o privire la un moment dat, m-am vazut limpede cand am strapuns-o pana in nucleu. au urmat doua tramvaie mangaindu-si materialele, un moment de intersectare pe jumatate vazut,pe intreg simtit. punctsivirgula si douapuncte, iti amintesti? cuvinte incrucisate pe o tabla cu multe puncte, gustul de foc al romului,acel fluture pe care l-am inghitit fara sa te mai intreb daca esti de acord si scrisoarea ce ar fi meritat cerneala,plic,timbru si-o camera de popas intr-o geanta de postas.

aşteptarea se sfîrşeşte

Umblasei pe aici mai demult, pe vremea aceea cu suflu de muson purtai sufletul de fier, nu-ţi permiteai să-l agăţi pe celălalt şi nici nu apăruse încă în viaţa ta ea, să-ţi confecţioneze mai multe. Dă-mi o floare, mi-e foame. Tu aveai numai un ziar prea vechi şi de unde să fi găsit flori? te-ai scotocit prin buzunare, poate-poate o răsări măcar o petală, chiar şi o frunză ar fi mers. se uita la tine strîmb, asteptînd, curgîndu-i din ochi literele ziarului pe care şi-l pusese să-i acopere umerii. Dă-mi o mînă, mi-e foame. Şi vocea ei se rotea ameţitor în preajma epidermei, cum să-i dau o mînă? E nebună,ce caut eu aici? Din ochii ei curgeau acum mărgele mici violacee, se izbeau de asfalt cu zgomote de pitic şi se rostogoleau aşa, aleatoriu,printre tramvaie mai ales. Erau goale toate, nici vatman nu aveau. Dă-mi un soare, mi-e foame. Era gata să arate cu degetul spre cer, ia-ţi-l singură,e chiar acolo, dar ochii ei năşteau peşti. O ţigancă s-a apropiat cu grabă, avea o găleată galbenă cu apă multă în care i-a pus pe toţi, în timp ce el scotocea încă prin buzunare,fără să se mai gîndească de ce. Dă-mi un cal, mi-e foame. Ce să fac,Doamne? E nebună şi acum din ochii ei plîng toate pianele lumii, nu am nimic să-i dau, nici măcar un cuvînt de alinare. Hai să mergem,vrei? Dacă o luăm la dreapta sigur găsim un perete de care să ne sprijinim, ştiu să mă îmbrac în umbre. Ţi-e foame de umbre? Privirea ei fulgera. Revenind în acest loc,acum,ce înseamnă? Ţi-e foame şi ţie,nu-i aşa? Din ochii tăi curg zboruri.

avioane sunt cu sutele

venisei tu sau fusese altcineva care decupase galbenusul din invelisul sau, lasand cojile bine maruntite intre pagini de ziar de-acum ceva ani, cand purtai parul in coada, fara carare si citeai carti pe sub banca la orele de matematica?
pesemne in acest loc se petrec lucruri iesite din comun, doar n-ai sa ma privesti continuu prin samburele de maslina ca si cum ai avea o lupa si nici n-ai sa-mi mai dai sa beau apa cu lalele negre in timp ce unele camere se dezbraca intr-un tablou ploiosmelodios.
in toata zapada asta s-a gasit o pisica neagra sa rupa echilibrul, doamne, ai tresarit cand ai pasit pe langa coada ei,ce bine ai recunoscut acum negrul, in tot acel alb obosit si tacut.
fragmente de degete cauta sa citeasca de pe pereti stramb inscriptionati cu lozinci de eliberare a oamenilor din ei insisi.

imi scrisese "ma pierd eu pe mine,nu mai am sirul zilelor.stau aici si atat.e soare si nu vad". i-am raspuns "nu,te rog, hai, usurel, numara pana la sapte si uita un pic tot despre tine, gaseste un geam si lipeste-te de el fara memorie. avem sa gasim un nou inceput,ai sa vezi".
nu simteam nici eu cum incepusera a se topi toate.

copacii au obraji ridati

sa-ti impletesc venele de care nu ai nevoie in hamuri care sa indemne caii la nechez dar tu nu stii, ei nu au aripi sa ajunga in stanga bibliotecii se crapa ferestrele ca si cum ai faramita o bucata de branza intre degete hai nu-ti fie frica alearga sa prinzi din urma melcul pe care-l duce intre buze o domnisoara cu picioare de sticla nu te afunda nu te afunda nu te afunda se tot repeta din trapezele pe care le poarta ei pe umeri dar ce sa fac sa nu plangi sa nu plangi sa nu plangi ba hai sa radem pana la inrosirea nefireasca a luminii ce rupe sentimentele in bilete de loterie.

temperata incercare de trepidare

melancolia este o magnolie din care, la fiecare ploaie, in stropi se scurge si culoare, diluandu-se, treptat, pana si finetea petalelor. sa fii melancolic este sa cobori douasutesaptemiicincisuteoptzecisitrei de scari asa cum le coboara copiii, cu ambele talpi pe fiecare scara, de frica sa nu cada rostogol, sa ramana melci toata viata. melancolia are gust de marmelada de portocale, ramane mult timp in spatele dintilor si papilele gustative o depoziteaza intr-un loc special al memoriei. sa devii melancolic nu este acelasi lucru cu alcoolic, desi simptomele se suprapun pe un anumit platou, atunci cand lichidul poarta multe grade este chiar raspunzator de aparitia acesteia. melancolia devine o melodie cu ascutis de fierastrau, zdruncinand pamantul si chiar si cerul uneori. melancolia te imbraca in static, te goleste de viu si te fixeaza asemenea sperietorilor de ciori, cu fan pe sub hainele omenesti.
melancolia te face sa taci cel mai frumos.

" It was really a pleasure to cry with you"

Nu te sfii sa iti arati interiorul de hartie, nu-i nicio rusine in a nu fi din carne si oase si sange si plasma si organe si vene si piele.
Nu te sfii sa te feresti de orice foc, pe cat de minunata ar putea fi caldura lui, la fel de bine s-ar putea sa te mistuie. Visezi un om intruna,dar nici nu banuiesti ca lumile astea nu se intalnesc nicicand. Chiar si asa, variante ale aceluiasi om avem toti, ramase in amintiri, aici in prezent sau asteptandu-ne in viitor, nu mai tarziu de maine.
Nu te sfii sa stai in pat toata ziua, fara sa-ti fie teama de nebunie. Cei ce te iubesc asta ar trebui sa-ti doreasca, sa mai poti innebuni din cand in cand,scotand,la intamplare, bucati din platosa si lasand la vedere cate un cuvant sau poate chiar o fraza intreaga. Adu-ti aminte, te rog, pe-un colt de carte lasasei povestita cu degete somnoroase viata scurta a unei iubiri ce s-ar fi vrut si ea, ca orisicare, un altfel de traiect, o zbuciumare diferita,biata de ea, avea sa vada soarele reflectat in ecranul unui telefon public.
Nu te sfii sa intri din ce in ce mai des in camere paralele cu realitatea, unde viata se petrece pe pereti, jocuri de umbre, pete de cerneala,proiectii de diapozitive,geometrii de lumina, niciun cuvant,insa. Nimeni,acolo, nu stie a vorbi.
Nu te sfii sa fii asa.