Nu te mai uita la mine asa, ca si cum ai stii la ce mă gindesc acum, ca si cum trairile mi'ar fi cuvinte pe o foaie intinsa aici, intre noi, linga paharele cu vin si pachetul de tigari.
Intr'o vreme stiam sa ma ascund de tine. Pusesem norii si paianjenii la treaba, pinze trainice imi acoperisera sufletul, incercind sa'l cauti nu faceai decit sa te pierzi prin cotloane si strazi marginase. Era un joc si imi placea sa ma joc, sa desenez si sa'mi spal creta alba de pe virfurile degetelor, sa alerg si sa gasesc fasii de lumina cu care sa te leg la ochi, punindu'ti apoi in cale cuburi in care iti juleai asteptarile.
Fara sa imi dau seama, uitind pina si eu de mine, cea adevarata, am inceput sa ma joc de'a mine, au cazut cortinele, s'au tras draperiile, ploaia a spalat desenele de creta, cuburile s'au dezmembrat, pinza de paianjen s'a desfasurat, adunindu'se in ghem multicolor, asemenea unui curcubeu fara sens. Nici macar nu mi'am dat seama, sparsesem propriul balon de sapun, tu nu ai zis nimic.
Cind nu a mai ramas nimic de stricat, cind totul a disparut in particule de praf,am vazut cum te uiti la mine.
Devenisem transparenta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
scuze aseara in Control m-am blocat !
Stefan !
Ştefan, nu'i nimic, poate data viitoare ai să saluţi. nu ai niciun motiv să te blochezi:)
pe mine ma distreaza oamenii care pun semnul exclamarii dupa propriul nume; mi se pare un fel de a vorbi tare, apasat. in scris :)
Laura, nu prea ştiu cum vorbeşte Ştefan, dar, da, şi mie îmi creează aceeaşi impresie :)
Trimiteți un comentariu