artificii

Întinse mîna să o cuprindă dar îmbrăţişă aerul. Zîmbi somnoros, gîndindu'se că în curînd ea îl va trezi, ceasul său deşteptător cu rîs zglobiu. Deschise pe jumătate ochii, cearceaful încă purta forma trupului ei, un fir de păr castaniu se ondula pe faţa de pernă. Îl prinse între două degete şi'l înfăşură, derulînd în lungime bătăile sale de inimă.
Îl sunase cu o seară înainte anunţîndu'l că'i aduce un cadou. Cînd îi deschisese uşa, ea toată era ca o haină proaspăt spălată din care curgeau şiroaie de apă.
Îi spusese : "Ţi'am adus ploaia. Poftim." , şi'l îmbrăţişă.
Pielea ei mirosea a proaspăt şi buzele îi erau sărate. Tremura, ar fi vrut să o facă mică-mică, să o ţină în mîini şi să o încălzească, aşa cum îşi încălzesc oamenii pumnii iarna. După ce o ascunsese într'un prosop mare şi pufos, pusese de ceai şi camera se impregnase cu miros de marţipan.
Dintr'o pungă de hîrtie pe care ea o scosese din altele două de plastic le zîmbiră bezele proaspete. Noaptea se lăsase în linişte la fereastra cu perdele gălbui, închizîndu'le pleoapele, el încă gustînd ploaia de pe umărul ei.
Acum o aştepta. Însă îndată ce prinse să asculte zgomotele casei tăcerea fu singurul răspuns pe care îl primi. Îşi spuse că probabil a ieşit să cumpere ceva, poate se terminase cafeaua , poate o prietenă îi ceruse ajutorul. Dar ea nu pleca niciodată aşa. L'ar fi trezit cu siguranţă.
Se plimba prin casă cu gîndurile aiurea, în bucătărie cănile ce le încălziseră sufletele cu o seară înainte fuseseră spălate şi acum stăteau cuminţi la uscat, iar borcanul cu cafea era pe trei sferturi plin. Cînd se întoarse în dormitor găsi pe parchet, într'un colţ, tricoul în care dormise ea, un tricou mai vechi de'al lui. Îl desfăcu şi din mînecile sale scurte căzu un bileţel scris pe'o bucată de hîrtie maronie, ruptă din punga în care adusese bezelele.
Îi tremurau mînile, abia reuşi să despăturească biletul, literele nu aveau logică, păreau furnici ce nu voiau deloc să stea locului. Într'un final reuşi să citească : " Bună dimineaţa, leneşule! Cum ştiu că altfel n'am să te scot din casă, m'am gîndit să'ţi fac dor de mine! Te aştept în părculeţul de după colţ, voi purta o beretă roşie şi un strop de ploaie în palmă."
Furnicile se transformară în stol de păsări, în rîsul lui şi al întregii camere, luminată brusc de cuvintele hîrtiei maronii.
Uşa se închise liniştită în urma lui.

Doar aşa

Umbra,Nicu Alifantis
Asculta mai multe audio Muzica
Himerele îmi dau tîrcoale, înnodînd gîndurile răzleţe în ghemotoace făr' de început sau sfîrşit, paşii mi se rătăcesc în rotocoale de fum pe drumul ce'ar putea duce unde sufletul nu ştie să ajungă.

-A trecut mult timp.
-Aşa e.
-Cînd te'ai întors?
-Abia ce am ajuns.
-Şi cît rămîi?
-Nu ştiu, depinde.
-De?
-De mine.
-Doar de tine?
-Da.
-Păi atunci nu depinde. E doar alegerea ta.
-Poţi spune şi aşa.
-Pentru tine e acelaşi lucru?
-În mare parte da.
-Te'ai schimbat.
-Da? Nu mi se pare.
-Mie da. Ce ciudat că ne'am întîlnit aşa, întîmplător.
-Nu e ciudat. E doar un fapt. Nu căuta interpretări.
-Cum zici tu. Mi'e frig, vrei să mergem undeva să bem ceva? E o cafenea chiar pe colţ.
-Sunt obosită. Prefer să merg acasă.
-Atunci te conduc. Ieşisem doar să mă plimb.
-Nu'i nevoie. Rămîne pe altădată, bine?
-Poate că părerea mea nu contează, dar felul în care te porţi acum, noua ta atitudine, indiferenţa privirii tale, nu eşti tu cu adevărat în toate astea.
-Dar cum sunt eu cu adevărat? Ce te face să crezi că poţi răspunde la întrebarea asta mai bine ca mine?
-Ştii prea bine.
-Nu, nu ştiu. Înţeleg doar că vrei să mă schimbi, că te uiţi la mine cu ochii vechi, de dinainte să plec, fără să încerci măcar să vezi că nu mai sunt, că nu mai pot fi aceeaşi. Are să ţi se pară egoist , aşa cum ai judecat probabil şi fuga mea, însă nu am de gînd să mă prefac. Uite, m'am întors să văd dacă mă pot adapta vouă, eu cea de acum.
-Şi?
-Şi nu a fost nevoie decît de patru minute ca să'mi dau seama că locul meu nu e aici. Nu va fi niciodată. Îmi pare rău.
-Mie nu. De fapt ai rămas aceeaşi. Cauţi ceva ce nici nu tu ştii cum se cheamă, nimic concret sau palpabil. Locul tău nu e niciunde, pentru că nu vei alege niciodată.Îţi e frică să construieşti fie şi măcar un amărît de castel din cărţi de joc.
-Şi ce dacă? Asta sunt şi asta e.
-Nu, nu merge aşa. Pentru că în toată joaca asta "de'a tine" finalul nu poate fi decît unul, singurătatea. Şi tu nu eşti singură, oricît ai încerca.
-Nu te mai pot asculta. Plec.
-A trecut prea mult timp.
-Aşa e.

Reţetă pentru seara

O linguriţă de miere aurie şi vîscoasă se prelinge în cana dolofană cu romburi de jad, peste lichidul de culoarea cuprului, împrăştiind în eter miros de migdală şi marţipan.
Un pled moale şi alb înveleşte tălpile goale proaspăt bălăcite în gel de duş.
Salteaua verde umbros mîngîie spatele îmbrăcat în pijama dungată.
Privirea şi degetele se împletesc în tavanul pictat de himerele gînduri, transformîndu'l în cer şi ploaie.
Somnul intră pe fereastră, traversînd pe vîrfuri podeaua şi oprindu'se asupra frunţii mele, acolo unde cele mai banale întîmplări se metamorfozează întotdeauna în dileme.

În sfîrşit

Adormitoarea aromă a viselor ce mă pîndesc la colţ de chihlimbar îmi zbate pleoapele în aripi de fluture.
Străzile sunt oglinzi incerte în care umbrele tremură, unduindu'şi formele şi strănutînd zgomotos sub paşii anonimilor.
E vreme de înfofolit şi lenevit.
E vreme de înţepat în căsuţa verde a castanelor şi de dansat cu frunzele.
E vreme de umbrele în culori vii şi zîmbete din ceşti aburinde.
E vreme de stat la fereastră, numărînd fulgerele şi aşteptînd furtuna.
E vreme de ascultat muzică în surdină şi de citit alene.
E vreme de amintiri şi de aşteptări ascunse, de dorinţe spuse doar sîmburilor de fructe.
E vreme de mîini încălzite de alte mîini.
E toamnă, în sfîrşit.

Cîte trucuri mai ai?

Ţi'ai pus pălărie de magician, ai suflat în pumni şi mi'ai dăruit un iris.
Ai agăţat de pantaloni bretele roşii şi ai modelat un balon în formă de arici.
Ai încălzit ierburi într'un cazan mare de alamă şi mi'ai schimbat paşii viitorului.
Ţi'ai acoperit faţa cu o mască şi'ai recitat versuri dintr'o carte fără coperte.
Ai cumpărat un nas de clovn şi mi'ai spus că noi doi suntem altfel.
Cu bagheta magică te'am transformat într'un broscoi şi te'am aruncat în iaz.

rezultat

Leapşa s'a transformat într'un basm, aici.
Mulţumesc Madelinei gospodinei.