mărturisire

M-am întors aici cu o oarecare speranță, nerecunoscută până acum, că lucrurile vor decurge lin. Am poveștile în mine, știu asta, câteodată chiar simt cum mă apucă cu mâinile lor cu multiple degete și ma sufocă de îmi dau impresia că nu voi supraviețui dacă nu le voi da aer să respire și ele.
Cu toate astea, există un blocaj atât de vechi și atât de înrădăcinat, încât ele rămân, în diferite forme, pe sfert, ciuntite, zimțate, înjumătățite si cu toatele uitate, pe undeva. Praful se depunde în straturi din ce în ce mai groase, păianjenii își clădesc bogate pânze întortocheate, eu închid ochii și mă prefac că timpul e tot de partea mea. Fără să am curajul să recunosc ca nu timpul e problema, nu acum, ci detașarea mea de acest loc, pe care îl iubesc și îl detest în aceeași măsură.
Îi iubesc asperitățile și fațetele, îi urăsc substraturile care par numai sa îmi arate ce ratez, cum aș fi putut ajunge dacă nu m-aș fi lăsat bătută.
Este o confesiune pe care o scriu greu, așa cum se tolerează și căldura acestor zile, în care hainele spălate se usucă în mai puțin de jumătate de oră, măcar un lucru bun, dacă zilele săptămânii ne țin în orașul ce nu se răcorește nici la miezul nopții.
Îmi e frică, de fapt. Că s-a terminat, această tumultuoasă și imprevizibilă relație a mea cu scrisul. Că e ca și atunci când pui în mașina de spălat multe perechi de șosete colorate și după ciclul de spălare cumva, fără logică, pe frânghie nu întinzi mai mult de trei sferturi din ele. Și rămân desperecheate, bietele. Ca și parcursul celor scrise aici, în acest timp- o acută și iremediabilă senzație de desperechere.

din taxiul Apolodor

   Sa nu uit, sa se intipareasca clar, sa nu uit, domnul taximetrist avea parul alb, asculta muzica populara pe care a schimbat-o crezand ca nu ne place, sa nu uit, a povestit cu gingasie de sotia ce i-a murit acum trei ani, nu au avut copii, e singur dar nu trist, sa nu uit, a vorbit cu impatimire despre comertul fructelor si legumelor- dumnealui cumpara numai produse romanesti, merge la Obor, sa nu uit, usturoiul il cumpara numai pe funie, sambata are sa mearga sa cumpere un pepene, e vremea lor deja, acasa il va scoate din sacosa, il va spala, ii va face harakiri, il va taia in bucatele de diverse forme geometrice, sa nu uit, le va imparti in casolete pe care le va lua zi de zi, in geanta frigorifica, in taxiul in care nu accepta pe orisicine, sa nu uit, a mai povestit si cum a dus niste straini din centru pana la hotel Marriot si a cerut exact cat valora cursa- 5 lei si ceva maruntis, iar domnii,englezi, i-au spus, desi nu stie limba engleza, ca acelasi drum cu o zi inainte ii costase 80 lei.
  Sa nu uit, vorbea marunt si detasat, stia ca ce povesteste nu e corect, parea sa aiba un fel de resemnare vioaie , nu isi pierduse nici atentia nici indignarea fata de nedreptati, am trecut pe langa un tramvai albastrui-fumuriu si dumnealui a pomenit de tramvaiele cu cai, sa nu uit,ne-a intrebat daca ne putem inchipui cum arata altadata Bucurestiul care nu ajungea pana pe 13 Septembrie,sa nu uit, ne-a mai spus ca a lucrat in croitorie pana prin '91, cand oamenii au incetat sa cumpere confectii romanesti, preferandu-le pe cele de "unica folosinta" de origine chinezeasca sau turceasca, sa nu uit, a mai spus ca ii e pofta de nuci cu sare si paine, iar dupa asta, ne-am adus aminte cu totii, aproape in cor, de pepenele rosu cu paine si de strugurii cu paine si tot ce imi doream la ora aceea tarzie era sa impart ceva cu domnul taximetrist, in piata la Obor.
Sa nu uit(am).

semafor

  Timpul ramasese incruntat inca de acum doua veri. Pe vremea aceea  literele se impleteau cu usurinta, se alintau mangaindu-si si indragindu-si asperitatile, clocoteau si taceau deopotriva, pe ritmul infometat al degetelor si mintii doritoare de joc.
Si mi se facu dor. Dincolo de incruntarea cumva impietrita, am simtit din nou ca si aici imi e locul, ca scrisul ma fericeste si descreteste timpuri si frici.
  Tot invatam ca e simplu, nu? Sa ne bucuram de o dimineata tarzie, de o batrana cu basma inflorata vanzand levantica dintr-un cos impletit, de ploaia fara umbrela, de o cladire- poveste, de un strain zambaret, de o fereastra prin care tragi cu ochiul la alta viata, de domnul ce vinde viniluri cu povesti nordice, de macul dintre dinti postcovrig, de intalniri cu oamenii dragi, de o bere la bodega cu amintiri, de cioburi ce nu pot fi insemnate la realizari majore, nu au nicio casuta a lor pentru a fi bifate la chestionare, dar care ne fac, atat de frumos, oameni. Povestile se ascund in detalii, ca atunci cand desfaci o castana inca cruda si iti ramane in tegument mirosul acela viu si ascutit, nu neaparat placut, dar pe care nu te poti abtine sa nu il inspiri din cand in cand.
   Da, da, de asta mi-a fost dor! Sa imi amintesc si sa regasesc castane tinere!

all i can see is black and white and blue

   Visul se facuse alb-negru pana sa iti torni cafeaua in ceasca, uitasei iar ibricul clocotind pe foc, murdarind aragazul cu stropi de cafea si faramite de zat. Nicio paguba, ti-ai spus, probabil, mirosul aveai sa il adulmeci cu plamanii decopertati, asemenea acoperisului unui teatru central.
    Uitasei ochelarii pe marginea prafuita a patului, miopia iti paruse o afundare in tente si motive pe care niciun alt ochi nu le poate inghiti. Scoteai, pe rand, din borcanele alfabetice, boabe de piper, cuisoare, chimen, sfaramitandu-le langa obrazul neras de trei zile, ea iti spusese ca ii place de tine asa.
    Legaturile din visul alb-negru erau greu de descifrat, nici zatul de pe fundul cestii nu prea ajuta, bateai nervos din picior, stranutand abrupt si abraziv asupra condimentarii epidermei.

   Aveai sa ii rupi urechile si sa le impletesti, lasand fumul tigarii sa mangaie ce tu nu vezi, cu undite si carlige si momeli; intr'un lighean cu apa curata si limpede aveai sa dezlipesti urmele din podul palmelor tale, de'acum vinovate pentru plecarile nocturne si revenirile matinale, lipsite insa de acelasi farmec invaluitor al parfumului ei.

    Visul e alb-negru, omul negru traseaza toate trotuarele cu sotroane albe. Poti sa nu te trezesti,daca iti place aici.  

little faith

 Se gandise de cu seara la improbabilitati si inutilitati, facand firimituri din cuvinte precum "moarte", "netrebnicie", "dor" si "zadarnicie". Visase, inca in creierii noptii, cranii de animale expuse in oale din care smaltul sarise, cel mai sigur in urma unor certuri casnice. Visase aceleasi cranii pe pernele neacoperite de niciun cap neodihnit, erau lucioase si alunecoase la pipait, asa cum le mangaiase, duios si curios, fara sa ii fie teama sau sila, fara sa parcurga drumul inapoi de a le reconfigura chipurile sau uciderile , isi bagase degetele subtiri si scurte in orbitele lor, rasufland placut in aerul statut, era racoros in tunelurile acelea micute.

 

cry baby cry

Ca niste descantece pluteau cuvintele in aer, si tu plangeai odata cu mormaitul ploii,fara sa stii pentru ce sau de ce, fara gratie si far' de tandrete, fara sa iti intorci privirea din albul peretelui, plangeai pentru tot si mai nimic, printre care si pentru acele corpuri de care oamenii o sa isi aminteasca cu strangere de pumni si durere, cu chinul de a privi fotografii de identificare vechi de mai bine de trei zile, cat se transforma un cadavru neluat in seama atata timp? cu nesomnul de a parcurge, inapoia ochilor, drumul cosciugului si bantuirea intregii mahniri de a nu pricepe si pace.

 Oameni lasati in urma, temandu'se ca ei au gresit, ridicand neputincios din umeri la neobositele intrebari, retorica isi ascute coltii la asemenea evenimente, cerurile se innegresc si tu plangi, ca si ceilalti, ignorant si infricosator. toate punctele de sprijin sunt eterice.

pe asfalt

Hai,vii odata? Inca nu e nimeni pe strazi si am sa iti pot arata radiografii de demisol si de intersectii si de mucegaiuri. Langa Gara de Nord, unde tot timpul ametesc, exista o prajitorie de cafea (?), stiu si numele strazii, e banal, cu un numar rotund si simplist, dar iti dai seama ce miros e acolo? sa prajesti cafea o viata, ce mai viata!

Hai, nu rade ! Pe strada Banu Maracine (fosta Cilindrului - pentru cei cilindrici ), trei puradei , doua ele si un el, negriciosi si nazbatiosi, se improscau cu apa in mijlocul trotuarului, cu harmalaie si ras cu tremurat de coaste, frumos ignorand atentionari si amenintari de imbolnaviri, pe asemenea temperaturi ce altceva sa faci, nu? Cu mintea mea (ne)serioasa am gandit ca as avea si eu pofta sa ma zbantui sub furtunul lunguiet cu apa racoritoare, trecand totusi serioasa pe langa cei trei, zambind numai pe interior.

Hai, razi! Baietelul a tipat dupa mine "Vrei si tu?" si mi'a improscat latura dreapta superioara, inclusiv lentila ochelarilor! Si am ras,na!

Hai, ce ai de zis?