Libertatea se măsoară în alegeri. Mi'am strecurat pantofii lăcuiţi pe jumătăţi de scări în spirală, cu intunericul îmbrăcîndu'mi umerii, spre o mansardă părăsită, împărţită în trei posibile camere splendide, în care lumina, atît de aproape, ne'ar fi atins creştetele. Un birou vechi abandonat, un geamantan, o geantă, două monitoare şi, stingheră, într'un colţ, o cutie de bere.
Lanterna avea un fascicul de lumină slab,pereţii de ciment gri, neşlefuiţi, emanau cuvinte tăcute, eu mă învîrteam asemenea unui fluture în culoarea galbenă a becului. Voiam să plec, voiam să şi rămîn. Îmi părea rău că nu am luat o ţigară de jos, atît îmi lipsea în acel moment.
În dreptunghiul atît de aproape de podea, făr' de geam sau stinghii, viaţa întra nestingherită, aproape abrupt.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
mmm... faci si tu colectie de cochilii?!
tare mult mi-au placut propozitia de inceput si fraza de incheiere, prima atat de plina de adevar si ultima de mister...
cand ai spus "dreptunghiul atat de aproape de podea" la ce te-ai gandit?
doar tigara aia acolo... nu cred ca trebuia o iei, stii doar ca tutunul dauneaza sanatatii.....
(pseudo)moşule, da, şi eu. îmi place să'mi incolăcesc gîndurile. dreptunghiul e de fapt construit din ciment, un fel de nişă-fereastră, la cîţiva centimetri distanţă de podea, nu ştiu dacă mă fac înţeleasă. la următoare vizită promit să fac poze!
Trimiteți un comentariu