Libertatea se măsoară în alegeri. Mi'am strecurat pantofii lăcuiţi pe jumătăţi de scări în spirală, cu intunericul îmbrăcîndu'mi umerii, spre o mansardă părăsită, împărţită în trei posibile camere splendide, în care lumina, atît de aproape, ne'ar fi atins creştetele. Un birou vechi abandonat, un geamantan, o geantă, două monitoare şi, stingheră, într'un colţ, o cutie de bere.
Lanterna avea un fascicul de lumină slab,pereţii de ciment gri, neşlefuiţi, emanau cuvinte tăcute, eu mă învîrteam asemenea unui fluture în culoarea galbenă a becului. Voiam să plec, voiam să şi rămîn. Îmi părea rău că nu am luat o ţigară de jos, atît îmi lipsea în acel moment.
În dreptunghiul atît de aproape de podea, făr' de geam sau stinghii, viaţa întra nestingherită, aproape abrupt.
joi, 12 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
mmm... faci si tu colectie de cochilii?!
tare mult mi-au placut propozitia de inceput si fraza de incheiere, prima atat de plina de adevar si ultima de mister...
cand ai spus "dreptunghiul atat de aproape de podea" la ce te-ai gandit?
doar tigara aia acolo... nu cred ca trebuia o iei, stii doar ca tutunul dauneaza sanatatii.....
(pseudo)moşule, da, şi eu. îmi place să'mi incolăcesc gîndurile. dreptunghiul e de fapt construit din ciment, un fel de nişă-fereastră, la cîţiva centimetri distanţă de podea, nu ştiu dacă mă fac înţeleasă. la următoare vizită promit să fac poze!
Trimiteți un comentariu