pe retină se înfig, amalgamate, ciocuri muzicale. doar o cioară şi nişte pescăruşi.oftat. asa cum oftează vulcanii, din când in când, de undeva din străfund.
timbru, cu marginile zimţate, cu gustul amar ce precipită pe limbă; poate că unele cuvinte migrează din propoziţii, se despart in silabe pentru a pătrunde prin porii de celuloză ai plicului, apoi se reorganizează, inghesuindu-si corpurile de cerneală pe timbrul proaspăt lipit,reacţionează cu tusul din desen- o căsuţă linistită, undeva la munte; si uite cum, deodată, ferestrele căsuţei, abia ghicite, se aprind intr-o lumină de semineu, cerul isi schimbă textura si fulgi microscopici de zăpadă se asază deja pe acoperisul din ţiglă rosie.
de-asta destinatarul nu va inţelege nimic din scrisoare, din loc in loc privindu-l orb litere-fantomă. iar dacă drumul intre expeditor si destinatar e foarte lung, măsurat in anii-melci ai lui Cortazar, tare e posibil ca scrisoarea să se infăţiseze imaculată, stârnind mirare, in cel mai bun caz. dar dacă destinatarul asteaptă de multă vreme vestea adusă in plicul cu timbru năstrusnic, va sti cum să vadă mesajul. ii trebuie numai o lupă, special creată pentru timbrele cu stări sufletesti oscilante.
ce bine că timbrele de felul acesta sunt specii pe cale de dispariţie, altfel ce haos s-ar crea in oficiile postale din intreaga lume!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu