vineri, 24 septembrie 2010

joia jocului

au unii oameni rafturi intregi cu care le sunt mobilati pereţii inimii, rafturi din care respiră calmul si dragul de a fi intr-un fel greu de spus cu certitudine, poate doar accentuat prin detaliile de care iţi lipesti zâmbetele, asemenea abţibildurilor haioase puse pe copertele manualelor.
iar dacă oamenii acestia mai au si usurinţa de a lua de pe raft si a dărui, in timp ce mâinile se incălzesc in jurul cănilor inflorate, cu lichid negru si lăptos, stimulant cumva inutil al conversaţiei ce decurge fără subiectele rezervă sau despre vreme, nu poţi spune decât că uite, norocul e uneori si de partea ta. si dacă a trebuit să astepti atât pentru a intâlni un asemenea om, a meritat.
oameni vorbind despre oameni, nu analizând, nu interpretând, ci doar legând cuvinte folosind peţiolurile ultimelor frunze verzi, simţind, din spate, răsuflarea caldă a certitudinii că e un inceput, e bine si e demult de când nu te-ai simţit tu, pe tine, atât de linistit.
verde ursuz e o stare de bine.

2 comentarii:

Verde Ursuz spunea...

ah, ce frumos ai scris! si e prima oara cand vad realitatea pe care am trait-o si am impartit-o cu tine la un ceai cald, simtita acum prin cuvintele tale si asternuta aici. Am fost acolo, in spatele scenei. Si mi-a placut. :)

zenobia spunea...

dragă verde ursuz, cuvintele s-au scris singure, ca şi zâmbetul ce nu s-a şters încă:)