Se făcuse demult zi şi cu toate astea camera prezenta încă paturi folosite, cu cearceafurile trase peste capetele băieţilor, deşi era cald şi gălăgie, turiştii plecau grăbiţi, cu hărţile mototolite în mână, căutând cele mai scurte drumuri spre planurile stabilite.
Cele două perechi de tenişi, agasate şi plictisite de atâta aşteptat, împrăştiaţi şi aruncaţi anapoda , unul petrecându-şi chiar noaptea întreagă cu fundul în sus, au format un fel de întrunire urgentă, pe scaunul-şifonier dinspre fereastră, unde şi-au discutat, în şoaptă, perspectivele. S-au decis iniţial să acorde proprietarilor treizecişişapte de minute sub formă de şansă, dar acele ceasului au trecut doar clipind peste acest răgaz, iar tenişii nu au mai suportat aşteptarea, oraşul îi ademenea, ca şi ideea năstruşnică a unuia din ei, să înainteze pe sârma ce lega cele două clădiri şi să observe, de sus, ce se petrece jos. Intr-adevăr nu era deloc un traseu cu prea multe posibilitaţi, însă nici băieţii nu aveau să le ofere altceva în afara priveliştii unei podele de bar. Zis şi făcut, şi-au legat şireturile într-un nod solid, s-au căţărat pe pervaz, depunând un oarecare efort, pentru ca apoi să ezite un pic, dacă nu vor reuşi să găsească punctul de echilibru care să îi păstreze pe fir? Au ridicat din umeri , până la urmă varianta cea mai rea presupunea nişte julituri şi probabilitatea să fie purtaţi de altcineva, ceea ce nu era chiar atât de insuportabil, nu?
S-au aventurat deci , încetişor, descurcându-se surprinzător de bine. S-au oprit undeva la jumătate, vântul îi flutura uşurel, într-un ritm ameţitor, porumbeii zâmbeau acestei îndrăzneli, unul chiar oprindu-se pentru o scurtă conversaţia, fiind însă atent să nu determine ruperea echilibrului, şi aşa precar. Oamenii erau mici, intraseră la apă de la distanţa aceea, erau coloraţi şi gălăgioşi, iar tenişii se bucurau de privelişte, prea mult timp bătuseră trotuarele , obosiţi şi prăfuiţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu