pentru I., cel ce măsoară cu o sfoară timpul

un cerc imperfect din care fiecare se sustrage prin fumul ce prinde densitate cât mai grea chiar sub forma acestei imperfecţiuni. priviri ce spun mai mult prin dilatarea timpului ce se aprinde in sunet de geam trântit si mâini surprinse prin perdeaua verde ruptă.cuvinte aruncate asemenea unui frisbee, intoarse doar cu putere inzecită, din aliajul format in fugă, la temperatura deciziilor luate pripit dar cu sufletul impăcat pentru uitarea ce are termen de asteptare un an.
cu toate astea,cu vârtejul ultimelor zile, cu fugile ce mi-au ţinut gândurile pe drumuri paralele cu tine, este de ajuns să fie o furnicădesecundă liberă si uite,te ivesti, zâmbind, imbrăţisându-mă, dansând cu mine, privindu-mă cu abisurile acelea albastre si jucându-te. se sparg treisutecinci pahare in fiecare moment in care tresar simţindu-ţi ridurile palmelor si mi-a fost atât de dor de tine.
da, asta e, de undeva, de dedesubtul unei carapece de ţestoasă, de sub pene de bufniţă, de sub pielea alunecoasă a unei foci, din culoarea verde a unui pinguin, de sub trompa unui elefant, din cochilia unui melc, atât si nimic mai simplu, mi-a fost dor de tine, I.
si cum stiu că numai un petic din tine n-are să-mi ajungă nicicând, oricât as vrea să pot fi asa, să-ţi zâmbesc din când in când si să ne jucăm de-a alţi oameni, in locul provocării cu ziua de joi, ţi-am propus să nu mai vorbim un an.

si aveam de gând să te chem in gară, cu zece minute inainte de plecarea trenului, un personal oarecare, să ne intâlnim in vagonul cu un număr oarecare, cu o cafea aburindă si emoţii in toată fiinţa mea tremurândă. să-ţi spun : am luat bilete până la staţia X, dar uite, alege un bileţel cu un număr si vom cobori in staţia corespunzătoare numărului; poate doar o gară mică, prăfuită si uitată, cu atât mai bine, să nu fie de văzut decât o scoală cu pereţi scorojiţi si un magazin cu trei mese afară, mese de plastic, albastre, cu scaune de alte culori si pungi cu făină, mălai, sticle cu ulei, asezate caraghios lângă sticlele cu bere, rom si apă minerală.
cât ţi-ar fi plăcut acest joc, o stiu incă de când mi-a venit ideea, si numai acest fapt, al gădiliciului gândului m-a făcut să mă simt vie. asemenea unui copil te-ai fi bucurat, asa cum o faci mereu, dar mai ales pentru lucrurile astea, ce te mai pot surprinde pe tine, om greu de impresionat cu adevărat, să ajungă acolo, in măduva oaselor. a, da, ţi-as fi dat un vocabular, stii, cum aveam in clasele mici, de ne notam pe filele dictando cuvintele necunoscute si definiţia lor, si-aveam să ne notăm, eu in al meu si tu in al tău, toate cuvintele caraghioase ce aveau să ne treacă prin cap, ca apoi, la intoarcere, să facem schimb si să râdem.
si aveam de gând să nu vorbesc despre trecut, să nu intreb de ce, cum sau când. aveam doar să te privesc, tăcând, ascultându-ţi linistile, abia ce-mi dau seama că desi imi spui că te cunosc foarte bine, uite, linistile nu ţi le stiu, nu stiu ce increţituri poartă ochii tăi atunci când pe dinăuntru se potolesc apele. te-as fi rugat apoi să-mi construiesti o barcă din hârtie, am incercat zilele trecute sa fac una si mi-am dat seama că nu mai stiu plierea corectă a foii. iar tu, concentrat si un pic amuzat, mi-ai fi arătat, apoi ai fi deschis cartea verde la intâmplare si, cu lăsarea serii si a oboselii, mi-ai fi citit, la ureche, furnici de rime.asta ar fi fost joia.
ţi-am cerut o zi, crezând că-mi va ajunge. dar să te văd, acolo, pentru mine, după atâta timp de gol, presărat doar din când in când cu semne si gesturi pline, a fost momentul certitudinii.
un an. imi e frică si nu-mi e.