miercuri, 25 august 2010

acumulare de arici de mare cu radiolele în conexiune

asa isi anunţă somnul absenţa, mai să mă si sperie, când deschid ochii si-mi găsesc pijamalele desenate cu titlul de mai sus, in timp ce din urechi incep să-mi fugărească valurile pe care ochii nu le-au văzut, si cearceaful are personalitate si devine barcă, iar cele două perne inflorate, iată, se transformă cât ai bate din palme in vâsle.
să dea magia să nu intru la apă, mai ales când trezirea e punctată de pescărusii din real, sfădindu-se dintotdeauna chiar aici,lângă fereastra unui etaj trei, al unei scări trei, al unui bloc de pe o stradă cu nume de poet.
n-are a face că nu stiu să inot si valurile continuă să răbufnească, ca si cum de acolo, de undeva aproape de centru, s-a pornit o furtună ce, concentric, are să ajungă si aici, prin pavilioanele auditive cu care am fost hărăziţi, să ne ascultăm vorbind, soptind,iubind, cântând, plângând, pentru ca apoi toate acestea să ajungă de unde vin valurile si să-si spargă cochiliile prin impactul direct cu dinţii celui mai mare rechin care a existat vreodată.
fie că e noapte târziu sau aproape de dimineaţă devreme,aricii de mare inţeapă fragil buricele degetelor, vai de ele, necredincioasele, se indoiesc de puterea cu care se poate manifesta somnul, chiar si asa,când locul ii e certificat prin gol.
si-o fi pus costumul acela de scafandru, pe care l-am inventat amândoi in timp ce ne prefăceam broască ţestoasă cu carapace dură. a luat apoi o fâsie de material, să spunem vâscoză si i-a pliat marginile pentru a o metamorfoza in avion.
de-asta au inceput aricii să-mi intre in piele, din ce in ce mai estompat se aude un motor de avion, si o dâră albicioasă, de carbonat de calciu, ce poate reprezenta un nasture, ori o perucă, chiar si o furculiţă, incă nu m-am hotărât.

Niciun comentariu: