sâmbătă, 30 ianuarie 2010

another kind of love

sîmbăta port roşu

Urma să ne vedem, aveam să sărim şotronul pe parchetul camerei tale, trasat din mîinile mele tremurînde, din mormanul tău de şosete primite cadou, cu călcîie multicolore. În loc de pietre aveam să folosim, cum altfel, nasturi, iar setea avea să se lase mulţumită din cana cu buline cărora eu le oferisem rolul de caracterizare a stărilor tale cameleonice.
Incapabilă să decid asupra culorii care să'mi îmbrace emoţiile acelei zile, te'am întrebat pe tine, ce culoare să pun pe mine? Ai tăcut, iar ceasul ticăia, apropiindu'se, din ce în ce mai grăbit, de ora plecării. Am ales roşu.
Cînd să ies pe uşă, pe ecranul telefonului, asemenea unui drăcuşor vesel, s'a conturat un singur cuvînt: roşu. M'am întrebat dacă ai să mă crezi.
Te'ai uitat la mine, în liftul acela minuscul de care mi'era frică pentru că tu mergeai cu uşile interioare deschise, ca şi cum ai fi ştiut deja, şi tot ce mi'a rămas de făcut a fost să tac şi să cred.

joi, 28 ianuarie 2010

amărui-dulce

Recunosc, am să fac o obsesie pentru arici, eu si M. ne gindim serios să achiziţionăm unul, l'am boteza Etienne si l'am invăţa să zimbească.
Imi place că e incă iarnă si mă pot imagina balaur ce scoate fum pe nări, desi nu si flăcări. Imi place că am fulare lungi, as putea măsura kilometri cu ele, pe care le rotunjesc bine in jurul gitului, graniţă de netrecut pentru curenţii de aer trimisi la atac de către domnul ger. Imi place că am descoperit o ceainărie solitară prin care'ţi vine să te plimbi ca la muzeu,să analizezi si să construiesti o intreagă conversaţie numai pe tema decorului, apoi să treci la analiza ceainicelor grăsune si a cestilor neasortate, pe care iţi vine să le bagi in buzunare, să bei starea de liniste si cind esti pe drum sau acasă.
Imi place că, desi imbătrinesc, spiritul meu ludic coboară incă cu săniuţa, sare sotron si ridica, din hirtie si cuvinte, lumi imaginare in care stiu că mă pot regăsi, atunci cind mă rătăcesc, din ce in ce mai des de'acum, in concret.
Imi place că nu am renunţat la mine, indiferent de cit de mult mi'as dori uneori. Imi place că visez să văd marea de ziua mea.
Imi place că incă cred in tine, că'n povestea de dincolo de epidermă, in zilele cu migrene moderate tu ai leacul perfect, imi conturezi zimbete asemenea feliilor de mandarine si nu mă lasi să uit.

pot să te citez, nu?

" Surlete, trîmbiţe, artificii, confetti, lăsaţi liber fanfarei, faceţi loc, să fie tăcere, să putem auzi gălăgia din noi". I.D.

miercuri, 27 ianuarie 2010

gînduri de cerneală

Ne-am intalnit odata la sala Dalles. Te-ai uitat zambind la cerceii mei cu gargarite si mi-ai spus ca in ziua de azi daca vrei sa cuceresti o fata o poti face daruindu-i gargarite. Iti amintesti ce ti-am raspuns? Ca mie imi plac inainte de a fi la moda.
.....................................................................................

Am primit de Craciun un semn de carte in forma de paianjen. Ii agati piciorusele de marginea paginii, iar cand inchizi cartea i se vad doar ochii. E haios.
.....................................................................................

Am fost la ICR la o serie de scurtmetraje realizate de un regizor roman. "Despre Biju" ( de ce tocmai Biju, m-am intrebat, bietul baiat!) este un film despre un baiat singur, care se spala pe dinti scotand pasta din capatul celalalt al tubului si o pune pe partea opusa a periutei. Biju avea un prieten foarte bun, dar la un moment dat s-au certat. Apoi s-a imprietenit cu un gandac, caruia ii dadea sa manance in fiecare dimineata si pe care l-a botezat Vasile.

where do you go when you're lonely?

pe'aproape, atît de aproape încît, dacă aş recunoaşte, nu m'ar crede nimeni.
şi nu te mai uita la mine cu jumătate de retină, mi'am tapetat sufletul cu un sfert din numărul acelor unui arici, nici măcar 0,5 la sută din ce'ai vrea să'mi transmiţi n'are să pătrundă.
au să se topească oamenii de zăpadă planificaţi, abia ce începusem să caut nasturi coloraţi.

marți, 26 ianuarie 2010

în timp ce eu mă întorc.

nu am ieşit din casă de sîmbătă. am mutat dulapul cu căni şi pahare în dormitor, alături de cursuri, creioane, cărţi, pixuri colorate pentru memoria fotografică. am pictat în multe nuanţe de maroniu şi efervescent, cănile şi paharele. le privesc urmele, asemenea unor muşcături ce lasă echimoze.
m'am întîlnit din cînd în cînd cu frigul, dar voalat, nedăruindu'mă cu totul, el ştiind că e primit doar pentru a'mi transforma himerele în ţurţuri.
da, am să'i folosesc apoi pentru a spăla cănile.
visez la o mare din care să crească, fără rădăcină, gheţari. să mă aştern, divizată în tristeţi şi zîmbete amare, să mă uit acolo.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

note din casa somnului

Înainte să mă spăl pe dinţi şi să mă bag în pat, mi'am amintit de Tudor,primisem, în sfîrşit, prin M., cartea demult promisă, "Casa somnului". Îl cunosc de puţin timp,am împărţit cîteva aniversări, impresii despre cărţi şi două zile ploioase la mare. Pe lîngă castane, o mare nebună şi vînt dezlănţuit, am păstrat acelor zile amintirea unor discuţii neobişnuit de vii şi aprinse, fără vreun subiect anume, conturate din impresii, aşteptări, convingeri şi speranţe. Nelipsite, însă, de realism. Ne simţeam bine, noi, cei cinci, în jurul cănilor cu ciocolată caldă, groasă şi aburindă.

Am adormit, uitînd să închid cartea.

Tudor o privea atent, era aceeaşi, cu părul lung şi luminos, lăsîndu'se acum în voia vîntului, cu ochii mari şi curioşi ce se umpleau de tandreţe cînd îl priveau, cu zîmbet jucăuş . Trecuse mult timp de la acea primă zi, apoi o primă aniversare, anii de liceu, petrecerile, zilele de naştere,apoi o a doua, şi o a treia, chiar şi o a patra aniversare. Timpul trecuse peste ei fără să'şi pună amprenta, îi legase cu fire invizibile, de care nici măcar ei doi nu mai erau conştienţi, obişnuiţi,de acum, să împartă tot, chiar şi neînţelegerile, ajungînd, într'un final, la un punct de legătură, de unde, totul îşi relua cursul normal.
O privea cum o luase înainte, alături de ceilalţi, un pic mai înaltă, uitîndu'se mereu înapoi, să'i facă cu mîna sau să'i zîmbească. Cerul era gri, diluase şi marea, dar lui îi era cald. Se aplecă şi scrise, în nisipul rece şi tare, cu degetele îngheţate,ce simţea atît de puternic, aproape ca pe un alt organ, înăuntrul său.

Te iubesc.

Pînă să se ridice, cineva îi puse mîinile la ochi şi îi şopti în ureche.

Şi eu.

De dimineaţă, m'am trezit zîmbind.

joi, 21 ianuarie 2010

recenzie

N'am să mă uit niciodată la tine fără să doară, am să creez păpusi de lemn care să ne joace rolurile si am să stau pe'un scaun, in primul rind, analizind, cu ochi critic, abaterile, contrazicerile, naivităţile, firimiturile din care ne chinuim să construim ceva rezistent, ignoranţa de a nu fi invăţat nimic pină acum, desi viaţa ne'a oferit atit de multe sanse.
Foile scenariului vor sta pe scaunul din stinga, asteptind, aliniate si frumos scrise, verdictul. Iar mina mea dreaptă, cu scris tremurind si nervos, va trasa, cu rosu sălbatic, nota patru.
Adică restanţier, se cer imbunătăţiri in ceea ce priveste dialogul si decorul. Iar actorii, actorii sint total nepotriviti. Trebuie să renunţăm la unul din ei.

marți, 19 ianuarie 2010

artificial

Felinarele ce păzesc străduţa din spatele blocului şi părculeţul înzăpezit sînt încă aprinse, aproape deja de amiază. Mă gîndesc că pe băncile reci se petrec lucruri ce au nevoie de lumină, sau că sub maşinile din parcare s'au aciuiat pachete de întuneric, pregătind, în ascuns, o ambuscadă.
Sau poate doar e noapte în continuare, numai păienjenişul meu visează ceruri gri.

P.S. : cineva a stins luminile. sînt trează, deci.

duminică, 17 ianuarie 2010

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

(just) one game for magic

Tu nu şti. Pentru că te joci şi de cînd am propus eu asta, ai folosit'o drept scuză pentru toate scăpările,toate cuvintele prin care ne'am pierdut, toate momentele în care ne'am gîndit doar la noi.
Ţi'am spus mai devreme că eu am trecut graniţa, oricît de ciudat ar părea, eu nu renunţ la joc orice ar fi. Dar cu tine, atît de prins şi încîntat de regulile nescrise, mi'e că, la un moment dat, aş fi trecut altă graniţă, într'o lume pe care nu o cunosc şi nici nu vreau, o nebunie în care degetele, pipăind, nu ar recunoaşte nimic.

Ţi'am cerut de atîtea ori, slab şi fals, să ne oprim, să fie tăcere şi întoarceri pe drumuri cunoscute, măcar pentru tine. Dar mi'am imaginat privirea ta cînd ai scris : "am impresia că mă testezi, uneori".
Ai ghicit asta înaintea mea, eu credeam în platoşa de vînt a afirmaţiilor certe şi nu voiam decît certitudini. E absurd, însă, cînd eu's cocoţată pe un munte de nesiguranţă.

Ştiu că te atrage jocul, nu eşti primul şi probabil nici ultimul, toţi avem nevoie de asta din cînd în cînd, să ne punem nasuri din cauciuc şi să jonglăm cu mandarine, în schimbul unui dram de tresăriri pe care ne grăbim să'l numim "fericire".

Mi se pare inutil ce va fi de acum încolo. Jocul are farmec pentru că'i scurt, altfel nu ar mai surprinde, devenind, ca şi restul, obişnuinţă. Am fi ajuns, oricum, tot acolo, prin gama cunoscută de întîlniri, certuri, plictiseli, indiferenţe, împăcări, peticiri de dragul trecutului.

Eu spun acum : stop joc.

metamorfoze în noi însene

Lalu e cea care , în orele plictisitoare de istorie privea departe şi desena, pe ultima pagină a caietelor, ferestre mari străbătute de fascicule prelungi de lumină, peisaje cu o mare calmă şi nisip tăcut, un el şi o ea statici, într'o încremenire pe care numai naivitatea iubirii o putea percepe.

Potrivit caracteristicilor timpului şi aşteptărilor mele visarea s'a diluat, scăzînd aproape de zero în amestec cu praful şi dezamăgirile cotidiene.
În faţa ironiei,Lalu a continuat să creadă în lumile ei cu pescăruşi şi fire invizibile ce ne'ar putea lega de un om pe veci, dar voalat, păstrînd ascunsă dorinţa ei ca într'o zi totul să se schimbe.

Contrar caracteristicilor timpului şi prezicerilor mele, visarea a prins contur, s'a lăsat concretizată, din lut încălzit şi pictat, din fimo modelat, minuţios şi delicat.
Lalu a aprins lumini şi a şters praful de pe culori, suflînd cu acelaşi zîmbet tainic pe care'l avea în orele interminabile de istorie.

Acum, ne purtăm arcurile sufletului agăţate de lobii urechilor sau de haine, speriind, astfel, temerile necunoscutului.
Să visăm cu toţii.

alte dimineţi

Cîteva fire de păr rămăseseră agăţate în peria ovală, cu capăt lucios de fildeş, cu un desen complicat pe spate, atîrnînd greu în mîna ei fragilă. O luase de la un tîrg de antichităţi pe lîngă care trecuse întîmplător, într'o dimineaţă primăvăratică,în care totul se potrivea unei plimbări în băi de lumină crudă.

Îşi pieptăna părul mecanic, cu gîndul departe, într'un loc în care cărţile ar fi case în care să intri zîmbind,cu încăperi calde şi primitoare, să te simţi ca acasă, uite, acolo, în colţ, lîngă şemineu, să te aştepte fotoliul verde şi o cană cu ceai, apoi să te muţi, numai dintr'o clipire, în faţă mării, să fie furtună şi să te cerţi cu vîntul.

Dimineaţa unei sîmbete din ianuarie privea pe fereastră, părea să ciocăne, apostrofînd'o pe Clara pentru lipsa ei de acţiune, camera trebuia aerisită, patul făcut, apoi duşul şi îmbrăcatul. După, restul.

Dar dimineaţa nu ştia, nu avea de unde, de afară nu se putea mirosi întîmplarile. Clara era de'acum într'o livadă cu cireşi.

joi, 14 ianuarie 2010

zece s. pentru o m.

mandarine cu miros pătrunzător, coajă cu pori dilataţi şi miez zemos.
le'am rostogolit în palme, gîndindu'mă la tine, departe încă, apoi m'am imaginat ac de ceas, cel mare, căpătînd viteză direct proporţională cu dorul ce'mi furnică stomacul.
ştiu, realitatea ne va tortura naivităţile, sacrificîndu'le pe altarul ei, este inevitabil, dar pînă atunci, pînă cînd vom ajunge la cioburi şi firimituri, hai să ne războim, lumea noastră mică, cît o gămălie de ac, contra zilelor haine şi covîrşitoare, avide să ne lase fără conţinut, să ne fure zîmbete şi visări, să taie şi să coasă la loc, brutal şi cu semne urîte.
hai să uităm că nici noi nu credem în ce ni se pare că ar putea deveni povestea noastră.

m&m, despre prietenie dincolo de obişnuit

miercuri, 13 ianuarie 2010

Imi e sufletul un arici speriat, să nu'l atingi, are să inţepe.

marți, 12 ianuarie 2010

compoziţia unui început

o maşină de gunoi zgomotoasă, urmărindu'mi, cu ochi hipnotici, paşii adormiţi în dimineaţa încercănată.
drum lung pe scaun portocaliu, lumina proba haine şi încerca nuanţe de parfum.
cafea amară în cană grea, transparentă.
miros înţepător de acid benzoic, încrîncenare în lupta curăţării degetelor de vaselină.
somnul mă acoperea încă, ferindu'mă de plîns.

abia schiţat

De ce zîmbeşti?
De tine.

Plăceri literare

Cînd scriu aici îmi place că numai eu ştiu ce este adevărat şi ce nu, eu aleg proporţiile de real şi imaginar, eu mă joc de’a mine sau de’a altcineva.
(pseudo)moşu mă obligă la sinceritate, să mă dau de gol, dar accept cu plăcere, poveştile lui le’aş citi dintr’o carte.


1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

În niciun caz nu îndoi paginile, utilizez diverse lucruri aflate la îndemînă sau reţin pagina, deşi mereu îmi propun să folosesc numai semnul de carte în formă de păianjen, ce mi’e foarte drag.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Da. “Alergînd ca apucaţii”, de Augusten Burroughs şi “Copilăria unui răzvrătit”, de Arturo Barea.

3. Citiţi în baie?
Nu.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Nu e ăsta un vis licean general valabil? Era vorba, bineînţeles, despre o poveste de dragoste imposibilă. Cartea avea să se numească “De’a v’aţi ascunselea”. Dacă scotocesc cu atenţie, cred că am să găsesc şi o variantă necizelată a sa.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Nu ştiu suficient încît să am o opinie.

6. Care este cartea preferată?

Prompt, “Noaptea de Sînziene”, Mircea Eliade.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Nu cred că am anumite tipare, deşi, anual, reiau “Pînză de paianjen” şi “Lorelei”. Sentimentul de a descoperi cu totul altceva faţă de lectura anterioară nu se compară cu nimic, ca şi cum povestea s’ar modela după starea mea de spirit.

8.Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

M’aş inhiba, cu siguranţă, cu atît mai mult cu cît realitatea e atît de departe de poveste, de cele mai multe ori.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Uneori da, uneori să vorbesc îmi pare că ştirbesc din ce am sintetizat. Sînt unele momente, însă, în care, împreună cu Buru, disecăm microscopic toată structura poveştii, încîntate să retrăim senzaţia.


10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Nu aş putea să spun clar, uneori o singură propoziţie de la o pagină aleasă aleatoriu este de ajuns, alteori recomandarea prietenilor.


11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Cred că oamenii ar trebui să citească. Atît.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Pentru a se numi loc preferat, indiferent că este pat, fotoliu, scaun de tramvai, trebuie să fie însoţit de aromă de cafea.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Depinde de stare.

14.Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Nu. Mirosul paginilor e un ingredient important:)

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Din ambele categorii, îmi sînt mai dragi, însă, cele împrumutate.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

O faţetă a unui caleidoscop complicat, în care îmi găsesc alte identităţi, trăind astfel, mai multe timpuri şi mai multe vieţi.

Pasez jocul Laurei.

dinţii ascuţiţi ai zilei de luni

Ce vă imaginaţi cînd vă spun ciur rotativ cu mantale în prelungire?
Credeţi într'un curcubeu format pe o placă cromatografică, în graba de a descoperi ce compus fenotiazinic ascunde?
Vă vine să credeţi că ceva ce se numeşte, atît de înfricoşător, nitrozoantipirină, are culoarea verde smarald?

duminică, 10 ianuarie 2010

depărtări de neatins

E curios cum m'am întrebat toată ziua dacă eşti bine, am ezitat mult, să sun sau nu? Să întreb sau să mai aştept? Să mă supăr sau să am încredere?
Numai ca tu să'mi spui, senin, că eşti niţel beat şi ai uitat de mine, că acum te plimbi prin oraşul în care a început să ningă, ţi'e cald şi speri să nimereşti camera.
Mai curios e cum toată furia şi grijile s'au evaporat instantaneu, lăsînd loc unui hohot de rîs,întins pe cîteva sute de secunde; nu am să am încredere nici de acum încolo, aşa's eu, dar ziua de azi m'a învăţat că scenariile monstruleţilor mei sînt oricum de pe altă planetă.

alungirea umbrei în noapte

Aş vrea să am picioroange din acelea de lemn, pe care umblau, demult, cei ce aprindeau felinarele în oraş la lăsarea nopţii, să ezit, să mă clatin, să am impresia că la următorul pas voi lovi trotuarul şi lumea se va învîrti cu mine, ca într'un carusel al cărui mecanism de oprire e blocat.
După cîteva ture pe străduţele vecine aş căpăta însă dexteritate, aş călca mai apăsat şi mai sigur, proiectîndu'mi umbra nesfîrşită în lumina becurilor gălbui şi ale farurilor speriate de asemenea apariţie nocturnă.
M'aş uita, astfel, în casele oamenilor, să'i privesc, prin geamurile aburite, cum dorm, cum citesc, cum mănîncă, cum se iubesc, cum se ceartă, cum zîmbesc, cum privesc pereţii învăţînd singurătatea, cum tac în atîtea feluri, de mă gîndesc uneori că ne'ar trebui o clasificare riguroasă şi ştiinţifică a tăcerilor.
Tîrziu, aproape de sărutul sălbatic al nopţii asupra dimineţii palide, să cobor din înălţimi, să mă simt asemenea unui hoţ, să mă strecor asupra unui ibric de cafea aducătoare de luciditate şi să descriu, cu creionul pe foaie, cît de complicaţi sîntem, cît de diferiţi, pînă şi tăcerile au accente proprii.

siestă inedită

caşcaval topit între două felii rotunde de sărăţele de la Monte Banato, asemenea unei limbi scoase cu ciudă zilei de luni, ce'şi proiectează, deja, tentaculele lipicioase şi urîcioase.
film după o povestire a lui Julio Cortazar. încă jumătate de duminică cu timp cîştigat pentru suflet.

realitatea din vis sau viceversa

Mi'era somn, aproape că nu'mi mai puteam ţine ochii deschisi, inapoia pleoapelor se contura o lume de vată, in care să'ţi afunzi genele si să uiţi ce'i dincolo, pe cărările realului.
Stiam,trebuia sa te astept. Iti uitasei cheile, interfonul era stricat, asteptam telefonul tau, sa cobor sa'ti deschid usa de la intrare. Ma bagasem imbracata in pat, mi se parea ridicol sa'mi pun pijamalele cu ursuleti si sa intalnesc vreun vecin pe scari, desi la o asemenea ora teoria mea era departe de posibil. Ma straduiam sa gasesc un punct de echilibru, jumatate din mine deja visand, cealalta cu mintea ascutita, atenta la zgomote, lumini si umbre, cu mina inclestata pe telefon, sa nu cumva sa nu'i simt vibratiile.
Nu stiam cit timp sa fi trecut, m'am trezit speriata, o lumina difuza isi trimitea pasii pe parchet, pe sub usa se alinta miros de frig, imi era frica, te lasasem sa ingheti, sa astepti, in ger si intuneric, sunind inutil? Imi venea sa pling, ma incurcasem in patura, parul imi intra in ochi, brusc s'a deschis usa, incadrind surisul tau strengar, tinind in brate un buchet de lalele albe, nimeni nu imi mai daruise lalele iarna,m'ai privit amuzat, stiai ca adormisem si ca ma simt vinovata, desi nu aveam de ce, nu sunasei, gasisei usa deschisa. Nu ai spus nimic, ai asezat florile pe birou, iti inghetasera miinile, mi le'ai pus pe obraji, am tresarit instantaneu, eram inca buimaca, daca doar visam? dar nu, m'ai sarutat cu aer rece linga ureche, mi'ai spus sa'mi pun pijamalele si sa te astept. te'ai dus pina in bucatarie sa aduci un vas pentru flori, dar eu adormisem la loc, tot in blugii vechi si tricoul tau gri. oftind, ai stins lumina.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

bilanţ imbulinat

Uf, e tare greu sa alegi, printre mineci bufante, materiale fluide, zebre si alte modele aranjate complicat. Asteapta toate,atirnind pe umerase metalice sau plastice, sa fie imbracate, criticate sau laudate, si poate luate acasa. da, si admirate.
Dintre toate piesele ce mi'au atins azi pielea, agatandu'se de par, de ciorapi sau poticnindu'se pe la genunchi, am ales o fusta neagra cu un pliu transversal, un pulover verde ce s'ar impaca foarte bine cu zapada, un ceai si o carte buna, o bluza mai tralala, si un miniportofel. La acesta am ezitat, sa fie cu buline sau cu flori? Dupa un sondaj rapid bulinele pareau sa castige. Am ales, insa, florile.
Ziua mea a fost superficiala, dar vesela. Se va incheia, linistit, cu un masaj la picioare cu crema mentolata, un ceai de caramel si un film usor.

mmm

fuga dintre limitele impuse presupune conuri zemoase si verzi, cu dinţisori negri, ce asteapta sa fie rontaite, si o sora vioaie, ce asteapta sa simta soarele intreg, nu doar un picior de'al lui, intrat pe geamul cu jaluzele gri.
ma imbrac colorat, in nonsens, plecam pe strazile carora le vom da glas si motive sa susoteasca dupa ce bocancii albastri si cizmele calduroase nu vor mai putea trage cu urechea.

atomi coloraţi

praf de cretă intre degetele mici si subţiri, in palma rotunjită cu pliuri adinci in care se ascund, amestecate, trecutul, prezentul si nebănuitul viitor.
praful e greu, atirnă obosit si se asteapta cernut,microparticulele amare se vor impregna in piele, modificand structura amprentelor, iar cele vesele, din bucăţi de cretă folosite de copii pentru a desena un soare tremurand pe asfalt, alături de o căsuţă cu acoperis rosu, o pasăre si o floare, acelea, vor prinde, din conturul unui singur gind zimbăreţ, aripi de hirtie creponată, pe care vintul le va ghida spre zilele ce ma asteapta, cu certitudine, la urmatorul colt, sa le traiesc.
Leonard Cohen vorbeste in cuvinte neintelese, creionand abstract forme geometrice fara nume, cafeaua m'a iertat, in sfarsit, strazile sunt umede si tacute, nu le cauta nimeni povestile, zi de sambata despre care nu mai stiam cum sa o simt, dincolo de somnolenta, de incruntari, de liste si timpul ce se grabeste, chiar daca'i abia inceput de an. sau poate tocmai de asta.

vineri, 8 ianuarie 2010

irecuperabil

...într'un sfîrşit, după ore de absenţă şi telefoane inutile, la uşa apartamentului din capul scărilor etajului trei al scării trei a blocului amplasat pe dreapta primei străzi la dreapta de pe bulevard, au sunat, amărîţi şi îngheţaţi, un inel cu păianjen, o şosetă dungată, o pereche de ochelari cu rame negre şi lentile groase, o carte cu poveşti şi un breloc imitînd o gărgăriţă.

marți, 5 ianuarie 2010

no need to understand

Pernele sunt mari şi galbene, te cheamă la somn. Ziua asta va fi dimineaţă pînă cînd mă voi trezi eu, cu cerul ăsta senin nici nu'i aşa greu să mă prefac.
Anul a început anapoda,cîte un cer, în cîte o zi, pentru soare, ceaţă şi ploaie. Timid, şi cîţiva fulgi. Mi'am încălcat, după primele minute ale primei zilei, unica promisiune făcută.
treisuteşaizecişicinci de dimineţi buimace, încercănate, obosite, rar vesele, uneori optimiste.
treisuteşaizecişicinci de după'amiezi ignorate, cu trotuare aglomerate, pavaje zgomotoase, alei îmbrăţişate, pseudoreveniri ale sinelui, uneori o bancă verde pe care se vor odihni himerele.
treisuteşaizecişicinci de seri, abrupte sau molcome, rapide sau nuanţate în culori fără nume concret, parfumate sau păstrîndu'si mirosul natural, pregătindu'se, mai devreme sau mai tîrziu pentru gura neagră a celor treisuteşaizecişicinci de nopţi ce vor veni, furîndu'ne, ştampilîndu'ne cu treisuteşaizecişicinci de alte zile ale celeilalte vieţi.
oamenii nu mai ştiu să se bată cu zăpadă. doar crengile copacilor se metamorfozează în braţe cu bulgări, aruncînd în noi tentaţia unui zîmbet. trecem, în viteză, ferindu'ne.

luni, 4 ianuarie 2010

farmecul aparte al anilor-melc

"Toată lumea stie că pământul se află, fată de ceilalti astri, la o distantă ce se măsoară printr-un număr variabil de ani-lumină. Ce nu stiu decât putini (de fapt, stiu doar eu) este că Margarita e despărtită de mine de un număr considerabil de ani-melc.
La început mi-am zis că e vorba de ani-testoasă, însă am fost nevoit să renunt la această unitate de măsură prea măgulitoare. Oricât de putin merge o broască-testoasă, până la urmă tot ar fi ajuns la Margarita, în schimb Osvaldo, melcul meu preferat, nu-mi lasă nici cea mai mică sperantă. Cine stie când si-a început mersul care l-a îndepărtat pe nesimtite de pantoful meu, după ce l-am călăuzit cu maximă precizie în directia care avea să-l ducă la Margarita. Umflat de salată proaspătă, îngrijit si răsfătat cu dragoste, prima sa înaintare a fost promitătoare si mi-am spus plin de sperantă că, înainte ca umbra pinului din patio s-o depăsească pe cea a acoperisului, coarnele argintii ale lui Osvaldo aveau să intre în câmpul vizual al Margaritei ca să-i aducă simpaticul meu mesaj; în vremea asta, puteam fi fericit imaginându-mi bucuria ei când o să-l vadă, înfiorarea bratelor ei.
Poate că anii-lumină sunt toti la fel, dar nu si anii-melc, iar Osvaldo a încetat să-mi mai merite încrederea. Nu pentru că s-ar fi oprit, căci mi-a fost cu putintă să verific, urmându-i dâra argintie, că-si vede de drum tinând directia bună, chiar dacă asta înseamnă pentru el să urce si să coboare nenumăratele ziduri sau să străbată de la un capăt la altul o fabrică de paste făinoase. Dar mie îmi vine si mai greu să constat această meritorie exactitate, si în două rânduri am fost arestat de gardieni furiosi cărora a trebuit să le debitez minciunile cele mai gogonate, având în vedere că adevărul mi-ar fi adus la pumni cu nemiluita. Partea tristă e că Margarita, stând pe scaunul ei de catifea trandafirie, mă asteaptă în celălalt capăt al orasului. Dacă în loc de Osvaldo m-as fi folosit de anii-lumină, acum am fi avut nepoti; dar când vrei să ajungi să-ti îndeplinesti o sperantă lentă, e logic să alegi anii-melc. E tare greu, la urma urmelor, să hotărăsti care sunt avantajele si nejunsurile acestor optiuni."

Julio Cortazar, "Lucas, nesfarsitele'i drumuri"