vineri, 25 martie 2011

(des)tainuire

cand n-ai sa mai spui nimic si-au sa prinda necuvintele sa dospeasca asemenea cozonacilor in ajun de sarbatori, toate zavoarele au sa fie trase cu maini sigure si potrivnice vanturilor suierate prin crapaturile de la colturile geamurilor.
o balerina inalta,sculptata din fier, cu picioare-lanci numai bune de luat la razboi, cu o gratie a aerului de a se misca, chiar si asa, din material inert, coboara de pe postament la inchiderea salii de muzeu si-si spala dintii cu lanurile de floarea-soarelui ale impresionistilor demult adormiti chiar si prin cartile de specialitate.
nu te apropia de mine, din gura au sa tasneasca, in ordine descrescatoare, zaruri negru pe alb ce vor forma, la fiecare atingere de pantec, acelasi numar, doisprezece.
imi doresc sa ma pot dezmembra, mana dreapta, apoi mana stanga, piciorul stang, piciorul drept, trunchiul si desurubarea capului de pe acesta, fiecare element sa fie impachetat in foi de ziare deja ingalbenite, in care apar reclame la detergent si avertizari despre poluarea mediului.
multi veti surade sau veti trece mai departe, cu indiferenta, un carusel de jucarie isi invarte calutii de lemn in gol, pe muzica ce si-a uitat cateva note in camera de fabricatie iar eu spun, iar si iar : cat de singur e locul acesta!

Niciun comentariu: