marți, 22 martie 2011

trepidatie

imi amintesc de ea; ocupase, dupa indicatiile scrise, scaunul din capul mesei, stand cu spatele la fereastra fara perdele, doar un geam mare, proaspat spalat, intre strada si camera. se juca nervos cu furculita si lumina ii trecea prin parul castaniu, pe sub unghiurile miscatoare formate de brate, imbracand-o paralel intr-un calm nedefinit, asa cum acopera gospodinele mobilele, cu cearceafuri. uneori buzele i se deschideau si ma tot gandeam ca vocea ei are sa strapunga aerul, si-acesta are sa cada, tot semistatic, fasii-fasii, la picioarele ei incrucisate. dar nu, doar se strangeau la loc, in ceea ce mi s-a parut apoi un tic, repetitie utila a certificarii unui punct de sprijin, in tot acest proces ce aducea, in pasii inaintati ai dupa-amiezii, cu un proces fara sens.

eu o priveam prin gaura cheii, iar pozitia incomoda imi furnica picioarele, insa nu ma induram sa parasesc "postul" nici macar pentru o clipa, aveam superstitia ca orice miscare avea sa schimbe totul, determinand chiar si disparitia ei in atat de apropiata departare. palmele atingeau lemnul vopsit in rosu al usii cu incrustatii complicate, pe care acum le simteam acide, arzandu-mi pielea si incercandu-mi determinarea.

ea continua sa stea, lumina se rida, planul intunecat aluneca asemenea unui sarpe pe podeaua proaspat lustruita, asteptam si eu, ca si ea, poate treji, poate hipnotizati, sa se sparga ceva, sa intervina un factor exterior, sa tipe o cioara, sa scartaie vreo usa vecina, sa latre un caine, sa tipe un om.

in curand aveam sa dorm, pe pamantul negru inrosit de maci, cu pumnul strans in jurul perfectului cilindru reprezentand un caleidoscop.

e tarziu. noaptea are timbre joase, asa cum se aude, din josul unor trepte in cochilie.

4 comentarii:

mosu spunea...

ma gandeam ca strapungerea aceea a aerului seamana cu o rana, care se deschide la alunecarea taioasei lame si apoi imediat ce aceasta dispare, se strange la loc si se inchide dand totul uitari; mmm… doar aparent...

zenobia spunea...

nu m-am gandit la asta; n-as vrea sa fie asa, insa intotdeauna un ochi din afara ofera o viziune mai clara.

Ionut Maxim spunea...

eu cred ca esti grozava si imi place fiecare coltisor din spatiul asta al tau. chiar daca nu comentez te citesc de fiecare data. :)

zenobia spunea...

Ionut,multumesc. :)