Ti-ai creat, fara sa-ti fi propus, acest obicei matinal, de a mangaia peretii vechi si patati de cerneala, strecurandu-ti degetele sub microstraturile de praf, gandindu-te, de fiecare data, nu la ce simti daca momentul ar fi putut fi prins si analizat, ci la ce nu simti si ti-ai fi dorit, stii ca ai fi putut, daca n-ar fi fost totul artificiu de calcul, sa porti o lupa in fiecare buzunar interior, prin suprafata careia sa mirosi, asa, alandala, fricile si tot ce-i mic in oameni. mic. minuscul.particula cu particula.autoadezive.conglomerate.
mi-am spus sa incetez cu forfecatul ideilor, sa nu mai fac asemenea analize si nici sa nu mai gasesc interpretari sticloase ale fiecarui marunt gest observat fara ochelarii cu dioptrii mult nepotrivite.
uite ca se poate. in mine a incetinit fuga, spatiile au intrat la apa, acum le stiu fiecare crapatura si imi e usor sa acopar totul, in doi-trei pasi mi-am parcurs distantele si uite-ma cum stau cuminte, chiar si rabdatoare, asteptand sa se termine.sau sa inceapa. sau sa ramana la fel, habar nu am. sunt docila, nu mai tip si nu ma mai enervez, mananc frumos si poate pe viitor am sa beau mai putina cafea.
tuturor ne e frica. am considerat dintotdeauna ca este ceva bun, frica asta, dar tot vorbind despre ea, tot dezvaluindu-i trasaturile, tot punand-o in lumina reflectoarelor intr-o sala cu multi spectatori, mi-am dat seama ca este doar un element ce ne pune in miscare, dincolo de motive, mijloace, scopuri.
si pana la urma a ramas doar frica de a nu-mi mai fi frica.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu